25.9.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 252/174


DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN

din 5 mai 2010

referitoare la descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor aferent exercițiului financiar 2008

(2010/532/UE)

PARLAMENTUL EUROPEAN,

având în vedere conturile anuale finale ale Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor pentru exercițiul financiar 2008,

având în vedere Raportul Curții de Conturi privind conturile anuale ale Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor pentru exercițiul financiar 2008, însoțit de răspunsurile Agenției (1),

având în vedere Recomandarea Consiliului din 16 februarie 2010 (5827/2010 – C7-0061/2010),

având în vedere articolul 276 din Tratatul CE și articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (2), în special articolul 185,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 460/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind instituirea Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (3), în special articolul 17,

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind Regulamentul financiar cadru pentru organismele menționate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 (4), în special articolul 94,

având în vedere articolul 77 și anexa VI la Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7-0087/2010),

1.

acordă directorului executiv al Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Agenției aferent exercițiului financiar 2008;

2.

își prezintă observațiile în cadrul rezoluției de mai jos;

3.

încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie împreună cu rezoluția Parlamentului, ca parte integrantă a acesteia, directorului executiv al Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor, Consiliului, Comisiei și Curții de Conturi și de a asigura publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria L).

Președintele

Jerzy BUZEK

Secretarul general

Klaus WELLE


(1)  JO C 304, 15.12.2009, p. 16.

(2)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(3)  JO L 77, 13.3.2004, p. 1.

(4)  JO L 357, 31.12.2002, p. 72.


REZOLUȚIA PARLAMENTULUI EUROPEAN

din 5 mai 2010

conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor aferent exercițiului financiar 2008

PARLAMENTUL EUROPEAN,

având în vedere conturile anuale finale ale Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor pentru exercițiul financiar 2008,

având în vedere Raportul Curții de Conturi privind conturile anuale ale Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor pentru exercițiul financiar 2008, însoțit de răspunsurile agenției (1),

având în vedere Recomandarea Consiliului din 16 februarie 2010 (5827/2010 – C7-0061/2010),

având în vedere articolul 276 din Tratatul CE și articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (2), în special articolul 185,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 460/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind instituirea Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (3), în special articolul 17,

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind regulamentul financiar cadru pentru organismele menționate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 (4), în special articolul 94,

având în vedere articolul 77 și anexa VI la Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7-0087/2010),

A.

întrucât Curtea de Conturi a declarat că a obținut asigurări rezonabile cu privire la fiabilitatea conturilor anuale pentru exercițiul financiar 2008 și cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente;

B.

întrucât, la 23 aprilie 2009, Parlamentul a acordat directorului executiv al Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Agenției aferent exercițiului financiar 2007 (5), iar în rezoluția sa care însoțea decizia de descărcare de gestiune lua act în special de:

critica formulată de Curtea de Conturi conform căreia desfășurarea activităților operaționale a fost concentrată în ultimul trimestru al lui 2007, cca 40 % din angajamente și peste 50 % din plățile privind activitățile operaționale fiind executate în noiembrie și decembrie 2007;

nemulțumirea față de răspunsul Agenției conform căruia în anumite cazuri creditele reportate au fost calculate cu o oarecare aproximare;

îngrijorarea față de deficiențele constatate de Curtea de Conturi în ceea ce privește procedurile de achiziții publice, acestea referindu-se în special la faptul că procedurile de preselecție a ofertelor nu erau justificate, că documentele de evaluare nu fuseseră semnate de comitetul de evaluare și că dosarele erau lipsite de structură și incomplete,

Performanțe

1.

felicită Agenția pentru realizările sale înregistrate în 2008, îmbunătățirea nivelului de reziliență a rețelelor de comunicații electronice europene, dezvoltarea și cooperarea susținută cu statele membre;

2.

solicită Agenției să prezinte, în tabelul care trebuie anexat la viitorul raport al Curții de Conturi, o comparație între operațiunile realizate în exercițiul care face obiectul descărcării de gestiune și cele realizate în exercițiul precedent pentru a permite autorității care acordă descărcarea de gestiune să evalueze mai bine performanțele Agenției de la un exercițiu la altul;

Gestiune bugetară și financiară

3.

ia act de faptul că o serie de deficiențe au fost depistate de Curte în procedurile de achiziții publice, în special în ceea ce privește subestimarea bugetului aferent unui contract-cadru; subliniază, în special, că subestimarea bugetelor destinate achizițiilor publice constituie un obstacol în calea concurenței loiale, deoarece întreprinderile sunt mai puțin înclinate să prezinte oferte pentru sume reduse; ia act, cu toate acestea, de reacția Agenției, care, în al treilea trimestru al anului 2009, a publicat o nouă procedură de ofertare pentru a compensa deficiențele sale precedente;

4.

ia act de faptul că Agenția continuă să adopte toate măsurile posibile pentru a obține din partea administrației fiscale a statului membru gazdă rambursarea sumei de 45 000 EUR, care corespunde TVA-ului plătit în avans de Agenție;

5.

ia act de faptul că conturile Agenției înregistrează venituri din dobânzi în valoare de 143 818 EUR pentru exercițiul financiar 2008; deduce din conturile anuale și din valoarea dobânzilor că Agenția dispune de un volum foarte ridicat de lichidități pe perioade lungi; observă că la 31 decembrie 2008 aceste lichidități se ridicau la 2 436 694 EUR; îndeamnă Comisia să examineze posibilitățile de a pune pe deplin în aplicare o gestiune a numerarului axată pe necesități în conformitate cu articolul 15 alineatul (5) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002, precum și modificările conceptuale necesare pentru menținerea durabilă a lichidităților Agenției la un nivel cât mai redus posibil;

Control intern și resurse umane

6.

felicită Agenția pentru faptul că cele opt recomandări ale Serviciului de Audit Intern (IAS) considerate a fi „foarte importante” au fost puse în aplicare; ia act de faptul că recomandările menționate erau legate de monitorizarea punerii în aplicare a auditului standard pentru controlul intern și de gestionarea resurselor umane (având drept obiect, spre exemplu, politica de personal, reînnoirea contractelor care expiră la sfârșitul anului 2008, independența comitetelor de selecție, serviciile de formare profesională și transparența procedurii de promovare);

7.

face trimitere, pentru alte observații cu caracter orizontal care însoțesc decizia de descărcare de gestiune, la Rezoluția sa din 5 mai 2010 (6) referitoare la performanțele, gestiunea financiară și controlul agențiilor.


(1)  JO C 304, 15.12.2009, p. 16.

(2)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(3)  JO L 77, 13.3.2004, p. 1.

(4)  JO L 357, 31.12.2002, p. 72.

(5)  JO L 255, 26.9.2009, p. 153.

(6)  Texte adoptate, P7_TA(2010)0139 (a se vedea pagina 241 din prezentul Jurnal Oficial).


  翻译: