ISSN 1830-3625

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 343

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 50
27 decembrie 2007


Cuprins

 

I   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (CE) nr. 1523/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2007 de interzicere a introducerii pe piață și a importului în Comunitate sau a exportului din Comunitate de blănuri de pisică și de câine și de produse care conțin asemenea blănuri  ( 1 )

1

 

*

Regulamentul (CE) nr. 1524/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2004/2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european

5

 

*

Regulamentul (CE) nr. 1525/2007 al Consiliului din 17 decembrie 2007 de modificare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene

9

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


I Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

REGULAMENTE

27.12.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 1523/2007 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 11 decembrie 2007

de interzicere a introducerii pe piață și a importului în Comunitate sau a exportului din Comunitate de blănuri de pisică și de câine și de produse care conțin asemenea blănuri

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolele 95 și 133,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

În percepția cetățenilor Uniunii Europene, câinii și pisicile sunt considerate animale de companie și, prin urmare, nu este acceptabilă folosirea blănurilor acestora sau produsele care conțin asemenea blănuri. Există dovezi privind prezența în Comunitate a unor blănuri de pisică și de câine neetichetate și a unor produse care conțin asemenea blănuri. În consecință, consumatorii au devenit îngrijorați de posibilitatea că ar putea cumpăra blănuri de pisică și de câine și produse care conțin asemenea blănuri. La 18 decembrie 2003 (3), Parlamentul European a adoptat o declarație prin care își exprima îngrijorarea privind comerțul cu aceste blănuri și produse și prin care solicita încetarea acestui fenomen pentru a reda încrederea consumatorilor și comercianților cu amănuntul din Uniunea Europeană. În cursul reuniunilor sale din 17 noiembrie 2003 și din 30 mai 2005, Consiliul pentru Agricultură și Pescuit a subliniat, de asemenea, necesitatea de a se adopta cât mai curând posibil norme privind comerțul cu blănuri de pisică și de câine și cu produse care conțin asemenea blănuri.

(2)

Este oportun să se precizeze faptul că ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament numai blănurile speciilor domestice de câini și pisici. Cu toate acestea, având în vedere faptul că este imposibil din punct de vedere științific să se facă diferența între blana care provine de la pisicile domestice și blana care provine de la subspeciile de pisici sălbatice, prin prezentul regulament ar trebui să se adopte o definiție a pisicii ca „felis silvestris”, care să cuprindă și subspeciile de pisică sălbatică.

(3)

Ca răspuns la îngrijorarea consumatorilor, mai multe state membre au adoptat o legislație care are ca scop prevenirea producției și a comercializării de blănuri de pisică și de câine.

(4)

Există diferențe între dispozițiile statelor membre care reglementează comerțul, importul, producția și etichetarea blănurilor și a produselor din blană, care urmăresc să prevină introducerea pe piață a blănurilor de pisică și de câine sau folosirea acestora în orice alte scopuri comerciale. În timp ce unele state membre au interzis total producția de blănuri de pisică și de câine prin interzicerea creșterii sau a sacrificării acestor animale în scopul producției de blănuri, altele au adoptat restricții privind producția și/sau importul de blănuri sau de produse care conțin asemenea blănuri. În anumite state membre au fost introduse cerințe de etichetare. Este posibil ca sensibilizarea sporită a cetățenilor în privința acestei chestiuni să determine mai multe state membre să adopte noi măsuri restrictive la nivel național.

(5)

În consecință, anumiți comercianți de blănuri din UE au introdus un cod de conduită voluntar pentru a interzice comercializarea blănurilor de câine și de pisică, precum și a produselor care conțin asemenea blănuri. Totuși, acest cod s-a dovedit insuficient pentru a preveni importul și vânzarea de blănuri de pisică și de câine, mai ales în cazurile în care comercianții de blănuri tranzacționează blănuri a căror specie de proveniență nu este menționată și care nu este ușor de recunoscut sau achiziționează produse care conțin asemenea blănuri și se confruntă cu riscul ca produsele respective să nu poată fi comercializate în mod legal în unul sau mai multe state membre ori comercializarea în unul sau mai multe state membre să fie supusă unor cerințe suplimentare care au ca scop prevenirea utilizării blănurilor de câine și de pisică.

(6)

Diferențele dintre măsurile la nivel național privind blănurile de pisică și de câine constituie, în general, obstacole în desfășurarea activităților de comercializare a blănurilor. Aceste măsuri împiedică buna funcționare a pieței interne din moment ce existența unor cerințe legale diferite îngrădește producția de blănuri în general și obstrucționează libera circulație în cadrul Comunității a blănurilor importate sau produse în mod legal în Comunitate. Cerințele legale diferite din statele membre generează greutăți și costuri suplimentare pentru comercianții de blănuri.

(7)

Pe lângă acestea, diversitatea cerințelor juridice din statele membre creează confuzie în rândul publicului, ceea ce generează o barieră în calea comerțului.

(8)

Prin urmare, măsurile prevăzute în prezentul regulament ar trebui să armonizeze normele din statele membre în ceea ce privește interzicerea vânzării, a oferirii spre vânzare și a distribuției blănurilor de pisică și de câine și a produselor care conțin asemenea blănuri și, astfel, să preîntâmpine orice perturbare a pieței interne pentru toate celelalte produse similare.

(9)

Pentru a elimina actuala fragmentare a pieței interne, se impune necesitatea armonizării, în timp ce instrumentul cel mai eficient și proporțional pentru contracararea barierelor în desfășurarea activității de comercializare generate de cerințele naționale divergente ar fi interzicerea introducerii pe piață, precum și a importului în Comunitate sau a exportului din Comunitate de blănuri de pisică și de câine și de produse care conțin asemenea blănuri.

(10)

Cerințele de etichetare nu ar fi adecvate pentru obținerea aceluiași rezultat, din moment ce ar îngreuna în mod disproporționat activitatea de producție a articolelor de îmbrăcăminte, inclusiv a comercianților care sunt specializați în blănuri false, și ar implica, de asemenea, costuri disproporționat de mari în cazurile în care blănurile reprezintă numai o mică parte din produs.

(11)

În cadrul Comunității nu există o tradiție în creșterea pisicilor și a câinilor în scopul producției de blănuri, deși au fost observate cazuri de prelucrare de blănuri de pisică și de câine. De fapt, se pare că marea majoritate a produselor din blană de câine și de pisică existente în Comunitate provin din țări terțe. Prin urmare, pentru o eficiență sporită, interzicerea comercializării intracomunitare trebuie însoțită de interzicerea importurilor acestor produse în Comunitate. O astfel de acțiune de interzicere a importului ar răspunde preocupărilor exprimate de consumatori în privința unei posibile introduceri în Comunitate a blănurilor de pisică și de câine, mai ales din moment ce există indicii că aceste animale ar fi ținute și sacrificate în mod inuman.

(12)

Interzicerea exporturilor ar asigura, de asemenea, faptul că blănurile de pisică și de câine și produsele care conțin asemenea blănuri nu sunt produse în cadrul Comunității în vederea exportului.

(13)

Cu toate acestea, este oportun să se prevadă posibilitatea unor derogări limitate de la interzicerea generală a introducerii pe piață, precum și a importului în Comunitate sau a exportului din Comunitate a blănurilor de pisică și de câine și a produselor care conțin asemenea blănuri. Este cazul blănurilor de pisică și de câine importate și introduse pe piață în scopuri educaționale sau de împăiere.

(14)

Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4) stabilește norme de sănătate animală și publică privind introducerea pe piață și importul sau exportul produselor secundare de origine animală, inclusiv blănurile de pisică și de câine. Prin urmare, este oportun să se clarifice domeniul de aplicare a prezentului regulament, care ar trebui să fie singurul act normativ aplicabil introducerii pe piață și importului sau exportului blănurilor de pisică și de câine în toate etapele de producție, inclusiv aceea de blană brută. Cu toate acestea, prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 referitoare la eliminarea blănurilor de pisică și de câine din motive de sănătate publică.

(15)

Măsurile de interzicere a utilizării pisicilor și a câinilor în scopul producției de blănuri ar trebui puse în aplicare uniform pe teritoriul Comunității. Cu toate acestea, tehnicile utilizate în prezent pentru identificarea blănurilor de pisică și de câine, cum ar fi testarea ADN, microscopia și spectrometria de masă MALDI-TOF, variază de la un stat membru la altul. Informațiile privind aceste tehnici trebuie puse la dispoziția Comisiei, astfel încât organismele de control să fie ținute la curent cu inovațiile din acest domeniu, iar posibilitățile de a prevedea o tehnică uniformă să fie analizate.

(16)

Măsurile necesare pentru aplicarea prezentului regulament ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5).

(17)

Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să stabilească metode analitice de identificare a speciilor de proveniență a blănurilor și să adopte, în mod excepțional, măsuri care derogă de la interdicțiile stabilite în prezentul regulament. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, printre altele prin completarea acestuia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(18)

Statele membre ar trebui să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și să asigure punerea lor în aplicare. Aceste sancțiuni ar trebui să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. În special, statele membre care sechestrează transporturi de blănuri de pisică și de câine, ca urmare a aplicării prezentului regulament, ar trebui să adopte acte cu putere de lege care să permită confiscarea și distrugerea acestora și suspendarea sau retragerea licențelor de import sau export acordate respectivilor comercianți. Statele membre ar trebui încurajate să aplice sancțiuni penale în cazul în care acest lucru este posibil în temeiul legislației lor naționale.

(19)

Deoarece obiectivul acestui regulament, și anume eliminarea barierelor din calea funcționării pieței interne prin armonizarea la nivel comunitar a interdicțiilor de la nivel național privind comercializarea blănurilor de pisică și de câine și a produselor care conțin asemenea blănuri, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiectivul

Scopul prezentului regulament este de a interzice introducerea pe piață și importul în Comunitate sau exportul din Comunitate a blănurilor de pisică și de câine și a produselor care conțin asemenea blănuri, pentru a elimina barierele în calea funcționării pieței interne și a reda încrederea consumatorilor în faptul că produsele din blană pe care consumatorii le cumpără nu conțin blănuri de pisică sau de câine.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.

„pisică” înseamnă un animal care aparține speciei felis silvestris;

2.

„câine” înseamnă un animal care aparține subspeciei canis lupus familiaris;

3.

„introducere pe piață” înseamnă deținerea de blănuri de pisică și/sau de câine sau de produse care conțin astfel de blănuri în scopul vânzării, care cuprinde oferirea spre vânzare, vânzarea și distribuția;

4.

„import” înseamnă punerea în liberă circulație în sensul articolului 79 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (6), cu excepția importurilor fără scop comercial în sensul articolului 45 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 918/83 al Consiliului din 28 martie 1983 privind instituirea unui regim comunitar de scutiri de drepturi vamale (7);

5.

„export” înseamnă procedura de export care permite mărfurilor comunitare să iasă de pe teritoriul vamal al Comunității în înțelesul articolului 161 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

Articolul 3

Interdicții

Se interzice introducerea pe piață și importul în Comunitate sau exportul din Comunitate al blănurilor de pisică și de câine și al produselor care conțin asemenea blănuri.

Articolul 4

Derogări

Prin derogare de la articolul 3, Comisia poate, în mod excepțional, să adopte măsuri care să permită introducerea pe piață sau importul ori exportul blănurilor de pisică și de câine sau al produselor care conțin asemenea blănuri în scopuri educaționale sau de împăiere.

Aceste măsuri, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament și prin care se prevăd condițiile în care se aplică astfel de derogări, sunt adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 6 alineatul (2).

Articolul 5

Metode de identificare a speciei de proveniență a blănurilor

Statele membre informează Comisia despre metodele analitice pe care le utilizează pentru identificarea speciei de proveniență a blănurilor până la 31 decembrie 2008 și, ulterior, oricând este nevoie, în lumina evoluțiilor ulterioare.

Comisia poate adopta măsuri prin care se stabilesc metode analitice care urmează să fie folosite pentru identificarea speciei de proveniență a blănurilor. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia cu noi elemente, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 6 alineatul (2) și se includ într-o anexă la prezentul regulament.

Articolul 6

Comitetul

(1)   Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală instituit prin articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (8).

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Articolul 7

Rapoarte

Statele membre transmit Comisiei rapoarte privind eforturile acestora de a aplica prezentul regulament.

Până la 31 decembrie 2010, Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament, inclusiv activitățile vamale în legătură cu aceasta.

Raportul Comisiei este pus la dispoziția publicului.

Articolul 8

Sancțiuni

Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura că acestea sunt aplicate. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre notifică aceste dispoziții până la 31 decembrie 2008 și, ulterior, orice modificare a acestora, în cel mai scurt termen.

Articolul 9

Intrarea în vigoare și aplicabilitatea

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 31 decembrie 2008.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 11 decembrie 2007.

Pentru Parlamentul European

Președintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Președintele

M. LOBO ANTUNES


(1)  JO C 168, 20.7.2007, p. 42.

(2)  Avizul Parlamentului European din 19 iunie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 26 noiembrie 2007.

(3)  JO C 91 E, 15.4.2004, p. 695.

(4)  JO L 273, 10.10.2002, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 829/2007 al Comisiei (JO L 191, 1.7.2007, p. 1).

(5)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

(6)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(7)  JO L 105, 23.4.1983, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(8)  JO L 31, 1.2.2002, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 575/2006 al Comisiei (JO L 100, 8.4.2006, p. 3).


27.12.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/5


REGULAMENTUL (CE) NR. 1524/2007 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

din 18 decembrie 2007

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2004/2003 privind statutul şi finanţarea partidelor politice la nivel european

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 191,

având în vedere propunerea Comisiei,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (1),

întrucât:

(1)

Articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului (2) prevede că Parlamentul European publică un raport privind aplicarea regulamentului respectiv, inclusiv, dacă este cazul, privind modificările care pot fi aduse sistemului de finanţare.

(2)

În rezoluţia sa din 23 martie 2006 privind partidele politice europene (3), Parlamentul European a considerat că, din perspectiva experienţei acumulate de la intrarea sa în vigoare în 2004, Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 ar trebui îmbunătăţit sub mai multe aspecte, toate acestea având ca principal obiectiv îmbunătăţirea situaţiei finanţării respectivelor partide politice şi a fundaţiilor afiliate la acestea.

(3)

Ar trebui introduse dispoziţii prin care să se asigure sprijin financiar fundaţiilor politice la nivel european, având în vedere că aceste fundaţii, afiliate partidelor politice la nivel european, pot, prin activităţile lor, să sprijine obiectivele partidelor politice la nivel european, contribuind în special la dezbaterile privind chestiunile de politică publică europeană şi integrarea europeană, acţionând inclusiv ca şi catalizatori de idei noi, analize şi opţiuni politice. Acest sprijin financiar ar trebui prevăzut în cadrul rubricii „Parlament” a bugetului general al Uniunii Europene, ca şi în cazul partidelor politice la nivel european.

(4)

Asigurarea unei participări cât mai mari posibil din partea cetăţenilor la viaţa democratică a Uniunii Europene rămâne un obiectiv important. În acest context, organizaţiile politice de tineret pot juca un rol special în stimularea interesului tinerilor pentru sistemul politic al Uniunii Europene şi în îmbogăţirea cunoştinţelor acestora în domeniu, încurajând activ participarea tinerilor la activităţile democratice la nivel european.

(5)

În vederea ameliorării condiţiilor de finanţare a partidelor politice la nivel european, încurajându-le totodată să îşi asigure o planificare financiară pe termen lung adecvată, ar trebui adaptat nivelul minim de cofinanţare necesară. Ar trebui să se stabilească acelaşi nivel de cofinanţare şi pentru fundaţiile politice la nivel european.

(6)

Pentru a consolida şi promova în continuare caracterul european al alegerilor pentru Parlamentul European, ar trebui să se prevadă în mod clar că creditele primite de la bugetul general al Uniunii Europene pot fi, de asemenea, utilizate pentru a finanţa campaniile conduse de partidele politice la nivel european în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, cu condiţia ca acest lucru să nu constituie o finanţare directă sau indirectă a partidelor politice naţionale sau a candidaţilor. Partidele politice la nivel european acţionează, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European, în special pentru a sublinia caracterul european al alegerilor respective. În conformitate cu articolul 8 din Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European prin sufragiu universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom a Consiliului (4), finanţarea şi limitarea costurilor electorale ocazionate de alegerile pentru Parlamentul European sunt reglementate, în fiecare stat membru, de legislaţia naţională. De asemenea, legislaţia naţională se aplică în cazul cheltuielilor electorale efectuate în cadrul alegerilor şi al referendumurilor naţionale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 2004/2003

Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2 se adaugă următoarele puncte:

„4.

«fundaţie politică la nivel european» înseamnă o entitate sau o reţea de entităţi care are personalitate juridică într-un stat membru, este afiliată unui partid politic la nivel european şi care, prin activităţile sale, în cadrul obiectivelor şi al valorilor fundamentale urmărite de Uniunea Europeană, sprijină şi completează obiectivele partidului politic la nivel european, îndeplinind, în special, următoarele sarcini:

observarea, analiza şi contribuţia la dezbaterile privind chestiunile de politică publică europeană şi procesul de integrare europeană;

iniţierea de activităţi legate de chestiunile de politică publică europeană, precum organizarea şi sprijinirea seminariilor, a activităţilor de formare, a conferinţelor şi a studiilor privind astfel de subiecte, prin implicarea părţilor interesate, inclusiv a organizaţiilor de tineret şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile;

dezvoltarea cooperării cu entităţile de acelaşi tip, în vederea promovării democraţiei;

furnizarea unui cadru pentru cooperarea, la nivel european, a fundaţiilor politice naţionale, a cadrelor universitare şi a altor părţi interesate;

5.

«finanţarea din bugetul general al Uniunii Europene» înseamnă o subvenţie în sensul articolului 108 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 (5) (denumit în continuare «Regulamentul financiar»).

2.

La articolul 3, unicul paragraf devine alineatul (1) şi se adaugă următoarele alineate:

„(2)   O fundaţie politică la nivel european îndeplineşte următoarele condiţii:

(a)

trebuie să fie afiliată unuia dintre partidele politice la nivel european recunoscute în conformitate cu alineatul (1), conform atestării partidului respectiv;

(b)

trebuie să aibă personalitate juridică în statul membru în care îşi are sediul. Această personalitate juridică este separată de personalitatea juridică a partidului politic la nivel european la care este afiliată;

(c)

trebuie să respecte, în special în programul său şi în cadrul activităţilor sale, principiile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, şi anume principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi principiul statului de drept;

(d)

nu are scopuri lucrative;

(e)

componenţa organului său de conducere să fie echilibrată din punct de vedere geografic.

(3)   În cadrul prezentului regulament, fiecărui partid politic şi fiecărei fundaţii politice la nivel european îi revine sarcina de a defini modalităţile specifice ale relaţiilor lor, în conformitate cu legislaţia naţională, inclusiv un grad adecvat de separare între gestionarea curentă şi structurile de conducere ale fundaţiei politice la nivel european, pe de o parte, şi cele ale partidului politic la nivel european căreia aceasta îi este afiliată, de cealaltă parte.”

3.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (2), litera (a) se înlocuieşte cu următorul text:

„(a)

documente care dovedesc îndeplinirea de către solicitant a condiţiilor prevăzute la articolele 2 şi 3;”;

(b)

se adaugă următoarele alineate:

„(4)   O fundaţie politică la nivel european poate solicita o finanţare de la bugetul general al Uniunii Europene numai prin intermediul partidului politic la nivel european căruia îi este afiliată.

(5)   Finanţarea unei fundaţii politice la nivel european se alocă pe baza afilierii acesteia din urmă la un partid politic la nivel european, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1). Articolele 9 şi 9a se aplică fondurilor astfel alocate.

(6)   Fondurile alocate unei fundaţii politice la nivel european sunt utilizate numai în scopul finanţării activităţilor acesteia, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4). În nici un caz fondurile nu pot fi folosite pentru finanţarea campaniilor electorale sau a campaniilor pentru referendumuri.

(7)   Alineatele (1) şi (3) se aplică mutatis mutandis fundaţiilor politice la nivel european cu ocazia examinării cererilor de finanţare din bugetul general al Uniunii Europene.”

4.

La articolul 5 se adaugă următoarele alineate:

„(4)   Alineatul (2) se aplică mutatis mutandis fundaţiilor politice la nivel european.

(5)   În cazul în care partidul politic la nivel european căruia îi este afiliată o fundaţie politică la nivel european îşi pierde acest statut, fundaţia politică la nivel european în cauză este exclusă de la finanţare în temeiul prezentului regulament.

(6)   În cazul în care Parlamentul European constată că una dintre condiţiile menţionate la articolul 3 alineatul (2) litera (c) nu mai este îndeplinită, fundaţia politică la nivel european respectivă este exclusă de la finanţare în temeiul prezentului regulament.”

5.

Articolele 6, 7 şi 8 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 6

Obligaţii legate de finanţare

(1)   Un partid politic la nivel european, precum şi o fundaţie politică la nivel european:

(a)

publică anual un raport privind veniturile şi cheltuielile lor şi un raport privind activele şi pasivele pe care le deţin;

(b)

îşi declară sursele de finanţare prin prezentarea unei liste cu donatorii şi donaţiile primite de la fiecare donator, cu excepţia donaţiilor care nu depăşesc 500 EUR pe an şi pe donator.

(2)   Un partid politic la nivel european, precum şi o fundaţie politică la nivel european nu acceptă:

(a)

donaţii anonime;

(b)

donaţii din bugetele grupurilor politice din Parlamentul European;

(c)

donaţii de la o întreprindere asupra căreia autorităţile publice pot exercita direct sau indirect o influenţă hotărâtoare în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării lor financiare la aceasta sau a normelor care îi reglementează activitatea;

(d)

donaţii de peste 12 000 EUR pe an şi pe donator din partea oricărei persoane fizice sau juridice, alta decât întreprinderile menţionate la litera (c) şi fără a aduce atingere alineatelor (3) şi (4);

(e)

donaţii din partea unei autorităţi publice dintr-o ţară terţă, inclusiv din partea unei întreprinderi asupra căreia autorităţile publice pot exercita direct sau indirect o influenţă dominantă în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării lor financiare la aceasta sau a normelor care îi reglementează activitatea.

(3)   Sunt admisibile contribuţiile la un partid politic la nivel european din partea partidelor politice naţionale care sunt membre ale unui astfel de partid sau din partea unei persoane fizice care este membru al unui partid politic la nivel european. Contribuţiile la un partid politic la nivel european din partea partidelor politice naţionale sau din partea unei persoane fizice nu pot depăşi 40 % din bugetul anual al partidului politic la nivel european în cauză.

(4)   Sunt admisibile contribuţiile la o fundaţie politică la nivel european din partea fundaţiilor politice naţionale care sunt membre ale unei fundaţii politice la nivel european, precum şi din partea partidelor politice la nivel european. Aceste contribuţii nu pot depăşi 40 % din bugetul anual al fundaţiei politice la nivel european în cauză şi nu pot să provină din fondurile primite de la bugetul general al Uniunii Europene de un partid politic la nivel european în temeiul prezentului regulament.

Sarcina probei revine partidului politic la nivel european în cauză.

Articolul 7

Interzicerea finanţării

(1)   Finanţarea partidelor politice la nivel european din bugetul general al Uniunii Europene sau din orice altă sursă nu poate fi utilizată pentru finanţarea directă sau indirectă a altor partide politice şi în special a partidelor naţionale sau a candidaţilor. Respectivelor partide politice naţionale şi candidaţi li se aplică în continuare dispoziţiile naţionale.

(2)   Finanţarea fundaţiilor politice la nivel european din bugetul general al Uniunii Europene sau din orice altă sursă nu poate fi utilizată pentru finanţarea directă sau indirectă a partidelor politice sau a candidaţilor la nivel european sau naţional, sau a fundaţiilor la nivel naţional."

Articolul 8

Natura cheltuielilor

Fără a aduce atingere finanţării fundaţiilor politice, creditele alocate din bugetul general al Uniunii Europene în conformitate cu prezentul regulament pot fi utilizate numai pentru a acoperi cheltuielile care sunt legate direct de obiectivele prevăzute în programul politic menţionat la articolul 4 alineatul (2) litera (b).

Astfel de cheltuieli cuprind cheltuielile administrative, precum şi cheltuielile pentru asistenţă tehnică, reuniuni, cercetare, evenimente transfrontaliere, studii, informare şi publicaţii.

Cheltuielile partidelor politice la nivel european pot include, de asemenea, finanţarea campaniilor desfăşurate de partidele politice la nivel european în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, la care acestea participă în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (d). În conformitate cu articolul 7, aceste credite nu trebuie utilizate pentru finanţarea directă sau indirectă a partidelor politice naţionale sau a candidaţilor.

Aceste cheltuieli nu sunt utilizate pentru finanţarea campaniilor pentru referendumuri.

Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 8 din Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European prin sufragiu universal direct, finanţarea şi limitările aplicabile cheltuielilor electorale pentru toate partidele şi candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European sunt reglementate, în fiecare stat membru, de legislaţia naţională.”

6.

La articolul 9, alineatele (1), (2) şi (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Creditele pentru finanţarea partidelor politice la nivel european şi a fundaţiilor politice la nivel european se stabilesc în cadrul procedurii bugetare anuale şi se execută în conformitate cu Regulamentul financiar şi cu normele de punere în aplicare a acestuia.

Normele de punere în aplicare a prezentului regulament sunt stabilite de ordonatorul de credite.

(2)   Evaluarea bunurilor mobile şi imobile şi amortizarea acestora se efectuează în conformitate cu dispoziţiile aplicabile instituţiilor, astfel cum este prevăzut la articolul 133 din Regulamentul financiar.

(3)   Controlul finanţării acordate în temeiul prezentului regulament se exercită în conformitate cu Regulamentul financiar şi cu normele de punere în aplicare a acestuia.

Controlul se exercită, de asemenea, pe baza unei certificări anuale efectuate printr-un audit extern şi independent. Certificarea menţionată se transmite Parlamentului European în termen de şase luni de la încheierea exerciţiului financiar respectiv.”

7.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 9a

Transparenţa

Parlamentul European publică, într-o secţiune a paginii sale de internet creată special în acest scop, următoarele documente:

un raport anual care cuprinde un tabel cu sumele plătite fiecărui partid politic şi fiecărei fundaţii politice la nivel european, pentru fiecare an financiar pentru care s-au plătit subvenţii;

raportul Parlamentului European privind aplicarea prezentului regulament şi activităţile finanţate, astfel cum este menţionat la articolul 12;

normele de punere în aplicare a prezentului regulament.”

8.

La articolul 10, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Finanţarea de la bugetul general al Uniunii Europene nu depăşeşte 85 % din acele costuri ale unui partid politic sau ale unei fundaţii politice la nivel european care sunt eligibile pentru finanţare. Sarcina probei revine partidului politic la nivel european în cauză.”

9.

Articolul 12 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 12

Evaluarea

Până la 15 februarie 2011, Parlamentul European publică un raport privind aplicarea prezentului regulament şi activităţile finanţate. După caz, raportul indică eventualele modificări care ar trebui aduse sistemului de finanţare.”

Articolul 2

Dispoziţii tranzitorii

Dispoziţiile prevăzute în prezentul regulament se aplică subvenţiilor acordate partidelor politice la nivel european începând cu exerciţiul financiar 2008.

Pentru exerciţiul financiar 2008, toate cererile de finanţare ale fundaţiilor politice la nivel european în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 se referă exclusiv la costurile eligibile ocazionate după 1 septembrie 2008.

Partidele politice la nivel european care au depus cereri de subvenţionare pentru 2008 în mod corespunzător pot depune o cerere suplimentară de finanţare până la 28 martie 2008, pe baza modificărilor introduse de prezentul regulament, şi, dacă este cazul, o cerere de subvenţionare pentru fundaţia politică la nivel european afiliată la partidul politic respectiv. Parlamentul European adoptă măsuri de punere în aplicare corespunzătoare.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 decembrie 2007.

Pentru Parlamentul European

Preşedintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Preşedintele

M. LOBO ANTUNES


(1)  Avizul Parlamentului European din 29 noiembrie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 17 decembrie 2007.

(2)  JO L 297, 15.11.2003, p. 1.

(3)  JO C 292 E, 1.12.2006, p. 127.

(4)  JO L 278, 8.10.1976, p. 1. Decizie modificată prin Decizia 2002/772/CE, Euratom (JO L 283, 21.10.2002, p. 1).

(5)  Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (JO L 248, 16.9.2002, p. 1). Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1525/2007 (JO L 343 27.12.2007, p. 9).”


27.12.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/9


REGULAMENTUL (CE) NR. 1525/2007 AL CONSILIULUI

din 17 decembrie 2007

de modificare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 279,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

având în vedere avizul Curții de Conturi,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european (1) stabilește, inter alia, normele aplicabile finanțării de la bugetul general al Uniunii Europene a partidelor politice la nivel european.

(2)

Articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 prevede că Parlamentul European publică un raport privind aplicarea regulamentului respectiv, inclusiv, dacă este cazul, privind modificările care pot fi aduse sistemului de finanțare.

(3)

În rezoluția sa din 23 martie 2006 privind partidele politice europene (2), Parlamentul European a considerat că, din perspectiva experienței acumulate de la intrarea sa în vigoare în 2004, Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 ar trebui îmbunătățit sub mai multe aspecte.

(4)

Normele care reglementează finanțarea partidelor politice la nivel european ar trebui adaptate astfel încât să ia mai bine în considerare condițiile speciale în care partidele politice își desfășoară activitatea, inclusiv provocările și prioritățile politice în schimbare care au consecințe bugetare și pe care partidele politice nu le pot prevedea în momentul elaborării programelor lor de lucru și a bugetelor anuale. În acest scop, ar trebui introdusă posibilitatea limitată de reportare a fondurilor dintr-un an în primul trimestru al anului următor.

(5)

Pentru a consolida capacitățile de planificare financiară pe termen lung a partidelor, pentru a ține seama de necesitățile de finanțare variabile de la un an la altul și pentru a încuraja în și mai mare măsură partidele să nu se bazeze numai pe finanțarea publică, partidele politice la nivel european ar trebui autorizate să își constituie rezerve financiare limitate pe baza resurselor proprii, provenite din alte surse decât bugetul general al Uniunii Europene. Excepțiile de la regula de nonprofit, menționate mai sus, ar trebui să fie excepționale și să nu constituie un precedent.

(6)

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (3) ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 109 din Regulamentul (CE) nr. 1605/2002, se adaugă următorul alineat:

„(4)   În cazul în care, la sfârșitul unui exercițiu financiar pentru care a beneficiat de o subvenție de funcționare, un partid politic la nivel european înregistrează un surplus de venituri față de cheltuieli, o parte din acest surplus, care nu trebuie să depășească 25 % din venitul total pentru acel exercițiu, poate fi reportată, prin derogare de la regula de nonprofit prevăzută la alineatul (2), în exercițiul financiar următor, cu condiția ca aceasta să fie utilizată înainte de încheierea primului trimestru al respectivului exercițiu.

La verificarea respectării regulii de nonprofit, nu sunt luate în calcul resursele proprii, în special donațiile și cotizațiile membrilor, totalizate în operațiunile anuale ale unui partid politic la nivel european, care depășesc 15 % din costurile eligibile suportate de beneficiar.

Dispozițiile celui de-al doilea paragraf nu se aplică atunci când rezervele financiare ale unui partid politic la nivel european depășesc 100 % din veniturile medii anuale ale acestuia.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

J. SILVA


(1)  JO L 297, 15.11.2003, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1524/2007 (a se vedea pagina 5 din prezentul Jurnal Oficial).

(2)  JO C 292 E, 1.12.2006, p. 127.

(3)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 (JO L 390, 30.12.2006, p. 1).


  翻译: