27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/1

(1)

Pentru stabilirea treptată a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede adoptarea de măsuri în domeniul migrației, care sunt echitabile față de resortisanții țărilor terțe.

(2)

TFUE prevede că Uniunea urmează să dezvolte o politică comună în domeniul migrației care vizează să asigure, în toate etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor de migrație și un tratament echitabil față de resortisanții țărilor terțe cu ședere legală în statele membre. În acest scop, Parlamentul European și Consiliul urmează să adopte măsuri privind condițiile de intrare și de ședere, precum și norme privind eliberarea de către statele membre a vizelor pe termen lung și a permiselor de ședere, precum și definirea drepturilor resortisanților țărilor terțe cu ședere legală într-un stat membru, inclusiv condițiile care reglementează libertatea de circulație și de ședere în alte state membre.

(3)

Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: O strategie pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” stabilește obiectivul Uniunii de a deveni o economie întemeiată pe cunoaștere și inovare, de a reduce sarcina administrativă a companiilor și de a corela mai bine oferta cu cererea de forță de muncă. Măsurile menite să faciliteze intrarea în Uniune a cadrelor de conducere, a specialiștilor și a angajaților stagiari din țările terțe în cadrul unui transfer în cadrul aceleiași companii trebuie considerate în acest context mai amplu.

(4)

Programul de la Stockholm, adoptat de Consiliul European la 11 decembrie 2009, recunoaște că migrația forței de muncă poate contribui la creșterea competitivității și a vitalității economice și că, în contextul provocărilor demografice importante cu care se va confrunta Uniunea în viitor și, prin urmare, în contextul unei cereri crescute de forță de muncă, politicile flexibile în domeniul imigrației vor avea o contribuție importantă la dezvoltarea economică a Uniunii și la performanța acesteia pe termen mai lung. Prin programul de la Stockholm, Comisia și Consiliul sunt chemate să aplice în continuare Planul de acțiune politică privind migrația legală prevăzut în Comunicarea Comisiei din 21 decembrie 2005.

(5)

Ca o consecință a globalizării afacerilor, a creșterii schimburilor comerciale, a creșterii și răspândirii grupurilor multinaționale, în ultimii ani mobilitatea cadrelor de conducere, a specialiștilor și a angajaților stagiari din sucursalele și filialele companiilor multinaționale, relocați temporar pentru misiuni pe termen scurt în alte unități ale companiei, a luat amploare.

(6)

Aceste transferuri ale personalului cheie în cadrul aceleiași companii au drept rezultat apariția de noi competențe și cunoștințe, inovare și oportunități economice sporite pentru entitățile-gazdă, ceea ce contribuie la progresul economiei bazate pe cunoaștere în Uniune, stimulând în același timp fluxurile de investiții pe teritoriul Uniunii. De asemenea, transferurile în cadrul aceleiași companii dinspre țări terțe au potențialul de a facilita transferurile în cadrul aceleiași companii dinspre Uniune spre companiile țărilor terțe și de a situa Uniunea pe o poziție mai puternică în relația acesteia cu partenerii internaționali. Facilitarea transferurilor în cadrul aceleiași companii permite grupurilor multinaționale să valorifice în mod optim resursele umane pe care le dețin.

(7)

De asemenea, setul de măsuri stabilit prin prezenta directivă poate fi avantajos pentru țările de origine ale migranților, întrucât această migrație temporară poate, conform normelor aferente bine stabilite, să stimuleze transferurile de competențe, cunoștințe, tehnologie și know-how.

(8)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere principiului preferinței acordate cetățenilor Uniunii în ceea ce privește accesul la piața forței de muncă a statelor membre, astfel cum este exprimat în dispozițiile relevante din actele de aderare relevante.

(9)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a elibera permise în afara celor pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, în orice scop legat de ocuparea unui loc de muncă, în cazul în care un resortisant al unei țări terțe nu intră sub incidența domeniului de aplicare al prezentei directive.

(10)

Prezenta directivă ar trebui să stabilească o procedură transparentă și simplificată de admisie a persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii, pe baza unor definiții comune și a unor criterii armonizate.

(11)

Statele membre ar trebui să asigure efectuarea unor controale adecvate și a unor inspecții eficace pentru a garanta aplicarea adecvată a prezentei directive. Faptul că permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii a fost eliberat nu ar trebui să afecteze sau să împiedice statele membre să aplice, pe durata transferului în cadrul aceleiași companii, dispozițiile lor din dreptul muncii care — în conformitate cu dreptul Uniunii — au ca obiectiv verificarea respectării condițiilor de muncă, astfel cum este prevăzut la articolul 18 alineatul (1).

(12)

Nu ar trebui să fie afectată posibilitatea ca un stat membru să impună, în temeiul dreptului intern, sancțiuni împotriva unui angajator al unei persoane transferate în cadrul aceleiași companii cu sediul într-o țară terță.

(13)

În sensul prezentei directive, din categoria persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii ar trebui să facă parte cadrele de conducere, specialiștii și angajații stagiari. Definirea acestor categorii ar trebui să se întemeieze pe angajamentele Uniunii asumate în cadrul Acordului general privind comerțul cu servicii (GATS) și în cadrul acordurilor comerciale bilaterale. Deoarece angajamentele asumate în cadrul GATS nu privesc condițiile de intrare, de ședere și de muncă, prezenta directivă ar trebui să completeze și să faciliteze aplicarea respectivelor angajamente. Cu toate acestea, domeniul de aplicare al transferurilor în cadrul aceleiași companii reglementate prin prezenta directivă ar trebui să fie mai amplu decât domeniul de aplicare al angajamentelor comerciale, întrucât transferurile nu au loc în mod obligatoriu în sectorul serviciilor și pot avea originea într-o țară terță care nu este parte la un acord comercial.

(14)

Pentru a evalua calificările persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii, statele membre ar trebui să recurgă la Cadrul european al calificărilor (CEC) pentru învățarea pe tot parcursul vieții, după caz, pentru evaluarea calificărilor în mod transparent și comparabil. Centrele naționale de coordonare ale CEC pot furniza informații și orientări cu privire la modul în care nivelurile naționale de calificare sunt corelate cu Cadrul european al calificărilor.

(15)

Persoanele transferate în cadrul aceleiași companii ar trebui să beneficieze de cel puțin aceleași condiții de muncă și de încadrare în muncă ca lucrătorii detașați al căror angajator este stabilit pe teritoriul Uniunii, astfel cum prevede Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4). Statele membre ar trebui să impună ca persoanele transferate în cadrul aceleiași companii să beneficieze de tratament egal cu cel al cetățenilor țării în cauză care ocupă posturi similare, în ceea ce privește remunerația care se va acorda pe durata întregului transfer. Fiecare stat membru ar trebui să fie responsabil de verificarea remunerației acordate persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii pe durata șederii acestora pe teritoriul lor. Aceasta are rolul de a proteja lucrătorii și de a garanta concurența loială între întreprinderile stabilite într-un stat membru și întreprinderile stabilite într-o țară terță, întrucât asigură că acestea din urmă nu vor beneficia de standarde de muncă mai scăzute pentru a obține avantaje concurențiale.

(16)

Pentru a se asigura faptul că persoana transferată în cadrul aceleiași companii are competențe specifice entității-gazdă, persoana respectivă ar trebui să fi fost angajată în cadrul aceluiași grup de întreprinderi pentru o perioadă cuprinsă între cel puțin trei și douăsprezece luni fără întreruperi imediat înaintea transferului în cazul cadrelor de conducere și al specialiștilor și pentru o perioadă cuprinsă între cel puțin trei și șase luni fără întreruperi în cazul angajaților stagiari.

(17)

Întrucât transferurile în cadrul aceleiași companii reprezintă o migrație temporară, durata maximă a unui transfer în Uniune, incluzând mobilitatea între statele membre, nu ar trebui să depășească trei ani pentru cadrele de conducere și specialiști și un an pentru angajații stagiari, după care aceștia ar trebui să plece într-o țară terță, cu excepția cazului în care obțin un permis de ședere pe o altă bază, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern. Durata maximă a transferului ar trebui să includă perioadele cumulate ale permiselor pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, eliberate consecutiv. Un transfer ulterior către Uniune ar putea avea loc după plecarea resortisantului țării terțe de pe teritoriul statelor membre.

(18)

Pentru a asigura caracterul temporar al transferului în cadrul aceleiași companii și pentru a preveni abuzurile, statele membre ar trebui să poată solicita ca, în sensul prezentei directive, de la finalul duratei maxime a unui transfer până la o nouă cerere privind același resortisant al unei țări terțe adresată aceluiași stat membru, să fie necesară trecerea unei anumite perioade de timp.

(19)

Având în vedere că transferurile în cadrul aceleiași companii constau într-o detașare temporară, solicitantul ar trebui să prezinte, în cadrul contractului de muncă sau al scrisorii de detașare, dovada conform căreia resortisantul țării terțe se va putea transfera înapoi într-o entitate care face parte din același grup și care este stabilită într-o țară terță la încheierea detașării. De asemenea, solicitantul ar trebui să prezinte dovezi conform cărora persoana cu funcția de conducere sau specialistul care este resortisantul unei țări terțe deține calificările și experiența profesională corespunzătoare necesare în cadrul entității-gazdă la care aceasta (acesta) urmează să fie transferat(ă).

(20)

Resortisanții țărilor terțe care solicită să fie admiși în calitate de angajați stagiari ar trebui să prezinte dovada unei diplome universitare. În plus, aceste persoane ar trebui să prezinte, dacă li se solicită, un acord de formare profesională, inclusiv descrierea acestui program de formare profesională, durata programului și condițiile în care angajații stagiari vor fi supervizați, care să ateste că aceștia vor beneficia de o formare profesională reală și nu vor fi utilizați ca lucrători obișnuiți.

(21)

Nu ar trebui să fie necesară nicio testare a pieței forței de muncă, în absența unei contradicții cu principiul preferinței acordate cetățenilor Uniunii, astfel cum este prevăzut în dispozițiile relevante din actele de aderare relevante.

(22)

Un stat membru ar trebui să recunoască calificările profesionale dobândite de un resortisant al unei țări terțe în alt stat membru în același mod ca și pentru cetățenii Uniunii și ar trebui să ia în considerare calificările dobândite într-o țară terță în conformitate cu Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5). O astfel de recunoaștere nu ar trebui să aducă atingere niciuneia dintre restricțiile privind accesul la profesiile reglementate care decurg din rezervele față de angajamentele existente în ceea ce privește profesiile reglementate, care au fost stabilite de Uniune sau de Uniune și de statele sale membre în cadrul acordurilor comerciale. În orice caz, prezenta directivă nu ar trebui să prevadă un tratament mai favorabil pentru persoanele transferate în cadrul aceleiași companii, în comparație cu resortisanții Uniunii sau ai Spațiului Economic European, în ceea ce privește accesul la profesiile reglementate într-un stat membru.

(23)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a stabili contingentele de admisie în conformitate cu articolul 79 alineatul (5) din TFUE.

(24)

În vederea combaterii eventualelor abuzuri legate de prezenta directivă, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a refuza, retrage sau de a nu reînnoi permisul pentru o persoană transferată în cadrul aceleiași companii în cazul în care entitatea-gazdă a fost înființată cu scopul principal de a facilita intrarea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii și/sau nu desfășoară o activitate reală.

(25)

Prezenta directivă urmărește să faciliteze mobilitatea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii în interiorul Uniunii („mobilitate în interiorul UE”) și să reducă sarcina administrativă asociată misiunilor de lucru desfășurate în mai multe state membre. În acest scop, prezenta directivă stabilește un sistem specific de mobilitate în interiorul UE în care titularul unui permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii valabil eliberat de un stat membru are drept de intrare, ședere și muncă în unul sau mai multe state membre în conformitate cu dispozițiile care reglementează mobilitatea pe termen scurt și pe termen lung în temeiul prezentei directive. Mobilitatea pe termen scurt în sensul prezentei directive ar trebui să includă șederea în alte state membre decât cel care a eliberat permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii pentru o perioadă de până la 90 de zile pe stat membru. Mobilitatea pe termen lung în sensul prezentei directive ar trebui să includă șederea în alte state membre decât cel care a eliberat permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii pentru o perioadă mai mare de 90 de zile pe stat membru. Pentru a preveni eludarea distincției dintre mobilitatea pe termen scurt și mobilitatea pe termen lung, mobilitatea pe termen scurt în privința unui anumit stat membru ar trebui să fie limitată la maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile, iar depunerea simultană a unei notificări pentru mobilitate pe termen scurt și a unei cereri de mobilitate pe termen lung nu ar trebui să fie posibilă. În cazul în care mobilitatea pe termen lung devine necesară după data începerii mobilității pe termen scurt a persoanei transferate în cadrul aceleiași companii, cel de al doilea stat membru poate impune ca cererea să fie depusă cu cel puțin 20 de zile înainte de sfârșitul perioadei de mobilitate pe termen scurt.

(26)

În timp ce sistemul specific de mobilitate instituit prin prezenta directivă ar trebui să prevadă norme autonome privind intrarea și șederea unei persoane transferate în cadrul aceleiași companii, în scopul ocupării unui loc de muncă, pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel care a eliberat permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, continuă să se aplice toate celelalte norme care reglementează trecerea frontierelor de către persoane, astfel cum sunt prevăzute în dispozițiile relevante din acquis-ul Schengen.

(27)

Pentru facilitarea verificărilor, în cazul în care transferul implică mai multe locații în diferite state membre, autorităților competente din cel de al doilea stat membru ar trebui să li se pună la dispoziție informațiile relevante, după caz.

(28)

În cazul în care persoanele transferate în cadrul aceleiași companii și-au exercitat dreptul la mobilitate, al doilea stat membru ar trebui să fie în măsură, în anumite condiții, să ia măsuri astfel încât activitățile persoanei transferate în cadrul aceleiași companii să nu contravină dispozițiilor relevante ale prezentei directive.

(29)

Statele membre ar trebui să prevadă sancțiuni eficace, proporționate și disuasive, de exemplu sancțiuni de natură financiară, care să se aplice în cazul nerespectării prezentei directive. Respectivele sancțiuni ar putea să reprezinte, printre altele, măsurile prevăzute la articolul 7 din Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6). Respectivele sancțiuni ar putea fi aplicate entității-gazdă stabilite în statul membru în cauză.

(30)

Dispozițiile privind instituirea unei proceduri unice care să conducă la un singur titlu combinat („permis unic”), care include atât permisul de ședere, cât și cel de muncă, ar trebui să contribuie la simplificarea normelor care se aplică în prezent în statele membre.

(31)

Ar trebui să se poată institui o procedură simplificată pentru entitățile sau grupurile de întreprinderi care au fost recunoscute pentru acest scop. Recunoașterea ar trebui să facă obiectul unei evaluări periodice.

(32)

Odată ce un stat membru a decis să admită un resortisant al unei țări terțe care îndeplinește criteriile stabilite de prezenta directivă, resortisantul respectiv al țării terțe ar trebui să primească un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii pe baza căruia acesta să poată desfășura, în anumite condiții, atribuțiile care îi revin, în diferite entități care aparțin aceleiași corporații transnaționale, inclusiv entitățile cu sediul în alt stat membru.

(33)

În cazul în care viza este obligatorie, iar resortisantul țării terțe îndeplinește criteriile pentru eliberarea unui permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, statul membru ar trebui să acorde resortisantului țării terțe toate facilitățile pentru obținerea vizei necesare și ar trebui să se asigure că autoritățile competente cooperează în mod eficient în acest scop.

(34)

În cazul în care permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii este eliberat de către un stat membru care nu pune în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, iar persoana transferată în cadrul aceleiași companii trece, în cadrul mobilității în interiorul UE, o frontieră externă în sensul Regulamentului (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (7), un stat membru ar trebui să aibă dreptul să solicite probe care să demonstreze că persoana transferată în cadrul aceleiași companii intră pe teritoriul său în scopul unui transfer în cadrul aceleiași companii. În plus, în cazul trecerii unei frontiere externe în sensul Regulamentului (CE) nr. 562/2006, statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen ar trebui să consulte Sistemul de Informații Schengen și să refuze intrarea sau să se opună mobilității persoanelor pentru care în respectivul sistem a fost emisă o alertă în scopul refuzării intrării sau șederii, astfel cum se menționează în Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (8).

(35)

Statele membre ar trebui să fie în măsură să indice informații suplimentare pe suport de hârtie sau să stocheze astfel de informații în format electronic, astfel cum prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului (9) și la punctul 16 litera (a) din anexa la regulamentul respectiv, pentru a putea oferi informații mai exacte privind activitatea profesională desfășurată pe durata transferului în cadrul aceleiași companii. Furnizarea acestor informații suplimentare ar trebui să fie opțională pentru statele membre și nu ar trebui să constituie o cerință suplimentară care să compromită permisul unic și procedura unică de solicitare.

(36)

Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice persoanele transferate în cadrul aceleiași companii să exercite activități specifice la sediile clienților în interiorul statului membru în care este stabilită entitatea-gazdă, în conformitate cu dispozițiile care se aplică în statul membru respectiv în ceea ce privește astfel de activități.

(37)

Prezenta directivă nu aduce atingere condițiilor privind furnizarea de servicii în conformitate cu dispozițiile articolului 56 din TFUE. În special, prezenta directivă nu aduce atingere condițiilor de muncă și de încadrare în muncă, care, conform Directivei 96/71/CE, se aplică lucrătorilor detașați de o întreprindere stabilită într-un stat membru pentru a presta un serviciu pe teritoriul altui stat membru. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice resortisanților țărilor terțe detașați de întreprinderile stabilite într-un stat membru în cadrul unei prestări de servicii, în conformitate cu Directiva 96/71/CE. Resortisanții țărilor terțe care dețin un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii nu se pot prevala de dispozițiile Directivei 96/71/CE. Prezenta directivă nu ar trebui să confere întreprinderilor stabilite într-o țară terță un tratament mai favorabil decât în cazul întreprinderilor stabilite într-un stat membru, în conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Directiva 96/71/CE.

(38)

În vederea garantării unor condiții de muncă și de viață satisfăcătoare pe durata șederii în Uniune, este important să se acorde persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii asigurări sociale adecvate inclusiv, dacă este cazul, prestații pentru membrii de familie ai acestora. Prin urmare, ar trebui să se acorde un tratament egal, în temeiul dreptului intern, în ceea ce privește ramurile de securitate socială enumerate la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (10). Prezenta directivă nu armonizează legislația în materie de securitate socială a statelor membre. Aceasta se limitează la aplicarea principiului egalității de tratament în domeniul securității sociale în cazul persoanelor care intră sub incidența domeniului său de aplicare. Dreptul la un tratament egal în domeniul securității sociale se aplică resortisanților țărilor terțe care îndeplinesc condițiile obiective și nediscriminatorii stabilite în legislația statului membru în care se ocupă locul de muncă în ceea ce privește afilierea și dreptul la prestații de securitate socială.

În multe state membre, dreptul la prestații familiale este condiționat de o anumită legătură cu statul membru respectiv, întrucât prestațiile sunt concepute pentru a sprijini o dezvoltare demografică pozitivă în scopul asigurării forței de muncă pe viitor în respectivul stat membru. Prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului unui stat membru de a restricționa, în anumite condiții, egalitatea de tratament în ceea ce privește alocațiile familiale, având în vedere că persoana transferată în cadrul aceleiași companii și membrii de familie care o însoțesc au ședere temporară în respectivul stat membru. Drepturile de securitate socială ar trebui să se acorde fără a se aduce atingere dreptului intern și/sau acordurilor bilaterale care prevăd aplicarea legislației țării de origine în domeniul securității sociale. Cu toate acestea, acordurile bilaterale sau dreptul intern privind drepturile de securitate socială ale persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii care sunt adoptate după intrarea în vigoare a prezentei directive nu ar trebui să prevadă un tratament mai puțin favorabil în raport cu cel acordat resortisanților statului membru în care se ocupă locul de muncă. În temeiul dreptului intern sau a unor astfel de acorduri, poate fi, de exemplu, în interesul persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii să rămână afiliate la sistemul de securitate socială din țara lor de origine dacă întreruperea afilierii acestora ar afecta în mod negativ drepturile lor sau dacă afilierea acestora ar conduce la suportarea costurilor unei duble acoperiri. Statele membre ar trebui să mențină în orice caz posibilitatea de a acorda drepturi de securitate socială mai favorabile persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii. Nicio dispoziție din prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului supraviețuitorilor care beneficiază de drepturi provenind de la persona transferată în cadrul aceleiași companii de a primi o pensie de urmaș, atunci când aceștia își au reședința într-o țară terță.

(39)

În eventualitatea mobilității între state membre, Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (11) ar trebui să se aplice în consecință. Prezenta directivă nu ar trebui să confere mai multe drepturi decât cele pe care dreptul Uniunii existent în domeniul securității sociale le acordă deja în cazul resortisanților din țările terțe care desfășoară activități transfrontaliere între statele membre.

(40)

Pentru ca acest set de norme specific instituit de prezenta directivă să fie mai atractiv, astfel încât să producă toate avantajele scontate în ceea ce privește competitivitatea mediului de afaceri în Uniune, resortisantului țării terțe care este persoană transferată în cadrul aceleiași companii ar trebui să i se acorde condiții favorabile pentru reîntregirea familiei în statul membru care acordă permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii și în statele membre care acordă persoanei transferate în cadrul aceleiași companii permisul de ședere și de muncă pe teritoriul lor în conformitate cu dispozițiile prezentei directive privind mobilitatea de lungă durată. Acest drept ar înlătura în mod real un obstacol important în ceea ce privește acceptarea unei misiuni de către persoanele care ar putea fi transferate în cadrul aceleiași companii. Pentru a se menține unitatea familiei, membrii de familie ar trebui să aibă posibilitatea de a se alătura persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în alt stat membru, iar accesul lor pe piața muncii ar trebui facilitat.

(41)

Pentru a facilita prelucrarea rapidă a cererilor, statele membre ar trebui să prefere schimbul de informații și transmiterea de documente relevante în mod electronic, cu excepția cazului în care survin dificultăți de ordin tehnic sau în care trebuie procedat altfel din interese primordiale.

(42)

Colectarea și transmiterea dosarelor și ale datelor ar trebui efectuate în conformitate cu normele relevante privind protecția datelor și securitatea.

(43)

Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice resortisanților țărilor terțe care solicită șederea într-un stat membru în calitate de cercetători pentru desfășurarea unui proiect de cercetare, întrucât aceștia intră sub incidența Directivei 2005/71/CE a Consiliului (12).

(44)

Având în vedere că obiectivele prezentei directive, și anume de a introduce o procedură specială de admisie și de a adopta condițiile de intrare și ședere în vederea unor transferuri în cadrul aceleiași companii ale resortisanților țărilor terțe, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, din motive legate de amploarea și efectele acțiunii, pot fi îndeplinite mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri conforme cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor menționate.

(45)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale, precum și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care, la rândul său, se bazează pe drepturile care decurg din Cartele sociale adoptate de Uniune și de Consiliul Europei.

(46)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative din 28 septembrie 2011 (13), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor asemenea documente este justificată.

(47)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la Spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive și nu le revine nicio obligație în temeiul acesteia, și prezenta directivă nu li aplică.

(48)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu îi revin obligații în temeiul acesteia și prezenta directivă nu i se aplică,

(a)

condițiile de intrare și de ședere pe o perioadă mai mare de 90 de zile pe teritoriul statelor membre a resortisanților țărilor terțe și a membrilor de familie ai acestora, precum și drepturile lor, în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii;

(b)

condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe, precum și drepturile lor, menționate la litera (a), în alte state membre decât primul stat membru care a acordat resortisantului unei țări terțe un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, în temeiul prezentei directive.

(a)

solicită să aibă drept de ședere într-un stat membru ca cercetători, în sensul Directivei 2005/71/CE, în vederea derulării unui proiect de cercetare;

(b)

beneficiază, în temeiul acordurilor dintre Uniune și statele sale membre și țările terțe, de drepturi de liberă circulație echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii ori sunt angajați de o întreprindere stabilită în țările terțe respective;

(c)

sunt detașați în temeiul Directivei 96/71/CE;

(d)

desfășoară activități în calitate de lucrători independenți;

(e)

sunt numiți de agenții de ocupare a forței de muncă, agenții de ocupare temporară a forței de muncă sau de orice altă întreprindere care pune la dispoziție forță de muncă în vederea ocupării, sub supravegherea și conducerea unei alte întreprinderi;

(f)

sunt admiși în calitate de studenți la zi sau care urmează un curs practic supervizat pe termen scurt în cadrul studiilor.

(a)

„resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 20 alineatul (1) din TFUE;

(b)

„transfer în cadrul aceleiași companii” înseamnă detașarea temporară, în scopul desfășurării unei activități profesionale sau al formării, a unui resortisant al unei țări terțe care, la data depunerii cererii pentru un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, are reședința în afara teritoriului statelor membre, de la o întreprindere stabilită în afara teritoriului unui stat membru față de care resortisantul țării terțe este legat prin contract de muncă înainte de transfer și pe durata acestuia la o entitate care aparține întreprinderii sau aceluiași grup de întreprinderi stabilite în statul membru respectiv și, după caz, mobilitatea între entități-gazdă stabilite pe teritoriul unuia sau mai multor alte state membre;

(c)

„persoană transferată în cadrul aceleiași companii” înseamnă orice resortisant al unei țări terțe care are reședința în afara teritoriului statelor membre la data depunerii cererii pentru un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii și care face obiectul unui transfer în cadrul aceleiași companii;

(d)

„entitate-gazdă” înseamnă entitatea la care este transferată persoană transferată în cadrul aceleiași companii, indiferent de forma juridică a acesteia, stabilită, în conformitate cu dreptul național, pe teritoriul unui stat membru;

(e)

„cadru de conducere” înseamnă o persoană care ocupă o funcție de conducere, responsabilă mai ales de gestionarea entității-gazdă sub supravegherea generală sau îndrumarea consiliului de administrație, în principal, sau a acționarilor întreprinderii sau a echivalentului acestora; această funcție include: conducerea entității-gazdă sau a unui departament ori a unei subdiviziuni a entității-gazdă; supervizarea și controlarea activității celorlalți angajați cu atribuții de supervizare, profesionale sau de conducere; autoritatea de a recomanda angajarea ori concedierea sau alte acțiuni în domeniul resurselor umane;

(f)

„specialist” înseamnă o persoană care lucrează în cadrul grupului de întreprinderi și care deține cunoștințe de specialitate esențiale pentru domeniile de activitate, tehnicile sau gestionarea entității-gazdă. Pentru evaluarea acestor cunoștințe, se au în vedere nu doar cunoștințele specifice entității-gazdă, ci și dacă persoana respectivă are un grad înalt de calificare, inclusiv experiență profesională corespunzătoare, pentru un anumit tip de muncă sau activitate care necesită cunoștințe tehnice specifice, inclusiv eventuala apartenență la o profesie acreditată;

(g)

„angajat stagiar” înseamnă o persoană care deține o diplomă universitară, care este transferată la o entitate-gazdă pentru dezvoltarea carierei sau pentru a obține formare privind tehnici sau metode utilizate în afaceri și este plătită pe durata transferului;

(h)

„membri de familie” înseamnă resortisanții unei țări terțe menționați la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului (14);

(i)

„permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii” înseamnă o autorizație care menționează acronimul „ICT” și care conferă titularului acesteia dreptul la ședere și la muncă pe teritoriul primului stat membru și, după caz, al celui de al doilea stat membru, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive;

(j)

„permis pentru mobilitate pe termen lung” înseamnă o autorizație care prezintă mențiunea „mobile ICT” și care conferă titularului unui permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii dreptul la ședere și la muncă pe teritoriul celui de al doilea stat membru în conformitate cu dispozițiile prezentei directive;

(k)

„procedură unică de solicitare” înseamnă procedura care atrage după sine, în baza unei cereri de autorizare a șederii și a ocupării unui loc de muncă de către un resortisant al unei țări terțe pe teritoriul unui stat membru, o decizie privind cererea respectivă;

(l)

„grup de întreprinderi” înseamnă două sau mai multe întreprinderi recunoscute ca fiind afiliate, în temeiul dreptului intern, astfel: o întreprindere, afiliată direct sau indirect unei alte întreprinderi, deține majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; controlează majoritatea voturilor atașate acțiunilor emise de întreprindere; sau poate numi mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație, de conducere sau de supraveghere al întreprinderii; sau întreprinderile sunt administrate pe o bază comună de către întreprinderea-mamă;

(m)

„primul stat membru” înseamnă statul membru care eliberează primul un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii unui resortisant al unei țări terțe;

(n)

„al doilea stat membru” înseamnă orice stat membru în care persoana transferată în cadrul aceleiași companii intenționează să își exercite sau își exercită dreptul la mobilitate în sensul prezentei directive, altul decât primul stat membru;

(o)

„profesie reglementată” înseamnă o profesie reglementată, conform definiției prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36/CE.

(a)

dreptul Uniunii, inclusiv de acordurile bilaterale și multilaterale încheiate între Uniune și statele membre, pe de o parte, și una sau mai multe țări terțe, pe de altă parte;

(b)

acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate între unul sau mai multe state membre și una sau mai multe țări terțe.

(a)

să prezinte dovada că entitatea-gazdă și întreprinderea stabilită într-o țară terță aparțin de aceeași întreprindere sau grup de întreprinderi;

(b)

să prezinte dovada angajării în cadrul aceleiași întreprinderi sau aceluiași grup de întreprinderi, pe o perioadă cuprinsă între cel puțin trei luni și douăsprezece luni neîntrerupte imediat anterioare datei de la care se efectuează transferul în cadrul aceleiași companii în cazul cadrelor de conducere și al specialiștilor și între cel puțin trei luni și șase luni neîntrerupte în cazul angajaților stagiari;

(c)

să prezinte un contract de muncă și, dacă este necesar, o scrisoare de detașare din partea angajatorului, care include:

(d)

să prezinte dovada că resortisantul țării terțe deține calificările profesionale și experiența necesare în entitatea-gazdă în care urmează să fie transferat în calitate de cadru de conducere sau specialist sau, în cazul angajaților stagiari, diploma universitară necesară;

(e)

după caz, să prezinte documente care atestă că resortisantul țării terțe îndeplinește condițiile prevăzute în dreptul intern a statului membru în cauză pentru cetățenii Uniunii în scopul exercitării profesiei reglementate vizate de cerere;

(f)

să prezinte un document de călătorie valabil al resortisantului unei țări terțe, astfel cum prevede dreptul național, precum și o cerere de viză sau o viză, dacă este necesar; statele membre pot solicita ca durata de valabilitate a documentului de călătorie să acopere cel puțin durata de valabilitate a permisului pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii;

(g)

fără a aduce atingere acordurilor bilaterale în vigoare, să furnizeze dovezi că deține sau, dacă se prevede astfel în dreptul intern, că a solicitat o asigurare de sănătate pentru toate riscurile acoperite în mod obișnuit pentru cetățenii statului membru vizat, pentru perioadele în care nu se oferă o astfel de asigurare și nici dreptul la prestații aferent, în contextul sau drept rezultat al muncii depuse în respectivul stat membru.

(a)

pe durata transferului în cadrul aceleiași companii, să fie îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația, de actele administrative și cu putere de lege și/sau de acordurile colective cu aplicabilitate universală aplicabile lucrătorilor detașați într-o situație similară în ramurile ocupaționale relevante, în ceea ce privește condițiile de muncă și de încadrare în muncă, altele decât remunerația.

În absența unui sistem de declarare a acordurilor colective cu aplicabilitate universală, statele membre se pot baza pe acordurile colective aplicabile în ansamblu tuturor întreprinderilor similare din raza geografică și din profesiunea sau ramura industrială relevantă și/sau pe acordurile colective încheiate de organizațiile cele mai reprezentative la nivel național ale angajatorilor și ale angajaților, aplicate pe teritoriul național al acestora;

(b)

remunerația care va fi acordată resortisantului țării terțe pe durata transferului în cadrul aceleiași companii să nu fie mai puțin favorabilă decât remunerația acordată resortisanților statului membru în care se ocupă locul de muncă, care ocupă posturi comparabile, în conformitate cu legislația sau acordurile ori practicile colective aplicabile în statul membru pe teritoriul căruia este stabilită entitatea-gazdă.

(a)

dacă nu sunt respectate dispozițiile de la articolul 5;

(b)

dacă documentele prezentate au fost dobândite prin fraudă sau falsificate, sau modificate;

(c)

dacă entitatea-gazdă a fost înființată în principal pentru a facilita intrarea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii;

(d)

dacă s-a împlinit durata maximă a șederii, astfel cum este definită la articolul 12 alineatul (1).

(a)

dacă angajatorul sau entitatea-gazdă nu și-a îndeplinit obligațiile juridice în ceea ce privește securitatea socială, impozitarea, drepturile lucrătorilor sau condițiile de lucru;

(b)

dacă activitatea angajatorului sau a entității-gazdă face sau a făcut obiectul unei proceduri de lichidare în conformitate cu legislația națională în materie de insolvență sau nu se derulează nicio activitate economică;

(c)

dacă intenția sau efectul prezenței temporare a persoanei transferate în cadrul aceleiași companii este de a interveni asupra rezultatului sau de a afecta în alt mod rezultatul oricărei dispute sau negocieri privind gestionarea forței de muncă.

(a)

dacă a fost dobândit prin fraudă, a fost falsificat ori a fost modificat;

(b)

dacă șederea persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în respectivul stat membru are alte scopuri decât cele pentru care i-a fost autorizată;

(c)

dacă entitatea-gazdă a fost înființată în principal pentru a facilita intrarea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii.

(a)

dacă a fost dobândit prin fraudă, a fost falsificat ori a fost modificat;

(b)

dacă șederea persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în respectivul stat membru are alte scopuri decât cele pentru care i-a fost autorizată;

(c)

dacă entitatea-gazdă a fost înființată în principal pentru a facilita intrarea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii;

(d)

în cazul în care s-a împlinit durata maximă a șederii, astfel cum este definită la articolul 12 alineatul (1).

(a)

dacă articolul 5 nu (mai) este respectat;

(b)

dacă angajatorul sau entitatea-gazdă nu și-a îndeplinit obligațiile juridice în ceea ce privește securitatea socială, impozitarea, drepturile lucrătorilor sau condițiile de lucru;

(c)

dacă activitatea angajatorului sau a entității-gazdă face sau a făcut obiectul unei proceduri de lichidare în conformitate cu legislația națională în materie de insolvență sau în cazul în care nu se derulează nicio activitate economică;

(d)

dacă persoana transferată în cadrul aceleiași companii nu s-a conformat normelor de mobilitate prevăzute la articolele 21 și 22.

(a)

scutirea solicitantului de a prezenta unele dintre dovezile menționate la articolul 5 sau la articolul 22 alineatul (2) litera (a);

(b)

o procedură rapidă de admisie pe baza căreia permisele pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii și permisele pentru mobilitate pe termen lung să poată fi eliberate într-o perioadă de timp mai scurtă decât cea prevăzută la articolul 15 alineatul (1) sau la articolul 22 alineatul (2); și/sau

(c)

proceduri simplificate și/sau accelerate în privința eliberării vizelor necesare.

(a)

dreptul de intrare și de ședere pe teritoriul primului stat membru;

(b)

accesul neîngrădit la întreg teritoriul primului stat membru, în conformitate cu dreptul intern al acestuia;

(c)

dreptul de a exercita activitatea profesională autorizată pe baza permisului în conformitate cu dreptul intern, în orice entitate-gazdă care aparține de întreprinderea sau grupul de întreprinderi, în primul stat membru.

(a)

libertatea de asociere, afiliere și participare la o organizație de reprezentare a lucrătorilor sau angajatorilor sau la orice organizație ai cărei membri desfășoară o ocupație specifică, inclusiv drepturile și avantajele conferite de astfel de organizații, fără a se aduce atingere dispozițiilor de drept intern privind politica publică și siguranța publică;

(b)

recunoașterea diplomelor, certificatelor și a altor calificări profesionale, în conformitate cu procedurile naționale aplicabile;

(c)

dispozițiile din dreptul intern referitoare la ramurile de securitate socială definite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, în afară de cazul în care dreptul țării de origine se aplică în temeiul unor acorduri bilaterale sau al dreptului intern al statului membru în care se ocupă locul de muncă, asigurându-se faptul că persoana transferată în cadrul aceleiași companii este acoperită de legislația privind securitatea socială din una dintre țările respective. În eventualitatea mobilității în interiorul UE și fără a aduce atingere acordurilor bilaterale care asigură faptul că persoana transferată în cadrul aceleiași companii este acoperită de dreptul intern al țării de origine, Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 se aplică în consecință;

(d)

fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 1231/2010 și acordurilor bilaterale, plata drepturilor de pensie legală pentru limită de vârstă, invaliditate sau deces, în baza activității salariale desfășurate anterior de persoanele transferate în cadrul aceleiași companii, drepturi dobândite de persoanele transferate în cadrul aceleiași companii care se mută într-o țară terță sau de urmașii persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii care au reședința într-o țară terță și care beneficiază de drepturile persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii, în conformitate cu legislația menționată la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, în aceleași condiții și la același nivel ca resortisanții statelor membre în cauză atunci când se mută într-o țară terță;

(e)

accesul la bunuri și servicii și la furnizarea bunurilor și serviciilor puse la dispoziția publicului, cu excepția procedurilor de obținere a unei locuințe în condițiile prevăzute de dreptul intern, fără a aduce atingere libertății de a încheia contracte în conformitate cu dreptul Uniunii și dreptul intern, precum și la serviciile acordate de oficiile publice de ocupare a forței de muncă.

(a)

fie la data depunerii cererii în primul stat membru, în cazul în care mobilitatea către al doilea stat membru este deja prevăzută în această etapă; sau

(b)

după ce persoana transferată în cadrul aceleiași companii a fost admisă pe teritoriul primului stat membru, de îndată ce se cunoaște intenția de mobilitate către al doilea stat membru.

(a)

dovada că entitatea-gazdă din al doilea stat membru și întreprinderea stabilită într-o țară terță aparțin de aceeași întreprindere sau grup de întreprinderi;

(b)

contractul de muncă și, dacă este necesar, scrisoarea de detașare care au fost transmise primului stat membru în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (c);

(c)

după caz, documente care atestă că persoana transferată în cadrul aceleiași companii îndeplinește condițiile prevăzute de dreptul intern al statului membru în cauză pentru cetățenii Uniunii, în scopul exercitării profesiei reglementate vizate de cerere;

(d)

un document de călătorie valabil, conform dispozițiilor articolului 5 alineatul (1) litera (f); precum și

(e)

în cazul în care nu sunt precizate în niciunul dintre documentele anterioare, durata și datele planificate pentru mobilitate.

(a)

nu sunt respectate condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (4) litera (b) sau la alineatul (3) litera (a), (c) sau (d) din prezentul articol;

(b)

documentele prezentate au fost dobândite prin fraudă, falsificate sau modificate;

(c)

s-a împlinit durata maximă a șederii, astfel cum este definită la articolul 12 alineatul (1) sau la alineatul (1) din prezentul articol.

(a)

să aplice articolul 21 și să acorde persoanei transferate în cadrul aceleiași companii drept de ședere și de muncă pe teritoriul său pe baza și pe durata valabilității permisului pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii eliberat de primul stat membru; sau

(b)

să aplice procedura prevăzută la alineatele (2)-(7).

(a)

al doilea stat membru poate impune solicitantului să transmită toate sau o parte dintre următoarele documente, în cazul în care sunt solicitate de al doilea stat membru pentru o cerere inițială:

Al doilea stat membru poate impune solicitantului să furnizeze, cel târziu la data eliberării permisului pentru mobilitate pe termen lung, adresa persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în cauză pe teritoriul celui de al doilea stat membru.

Al doilea stat membru poate solicita ca aceste documente și aceste informații să fie prezentate într-o limbă oficială a statului membru respectiv;

(b)

al doilea stat membru ia o decizie privind cererea de mobilitate pe termen lung și notifică solicitantului decizia în scris, cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data la care cererea și documentele prevăzute la litera (a) au fost transmise autorităților competente din cel de al doilea stat membru;

(c)

persoanei transferate în cadrul aceleiași companii nu i se impune să părăsească teritoriul statelor membre pentru a depune cererea și nu este supusă obligației de a deține viză;

(d)

persoana transferată în cadrul aceleiași companii este autorizată să lucreze în cel de al doilea stat membru până când autoritățile competente iau o decizie cu privire la cererea de mobilitate pe termen lung, cu următoarele condiții:

(e)

o cerere de mobilitate pe termen lung nu poate fi depusă în același timp cu o notificare de mobilitate pe termen scurt. În cazul în care mobilitatea pe termen lung devine necesară după data începerii mobilității pe termen scurt a persoanei transferate în cadrul aceleiași companii, cel de al doilea stat membru poate impune ca cererea pentru mobilitate pe termen lung să fie depusă cu cel puțin 20 de zile înainte de încheierea mobilității pe termen scurt.

(a)

nu sunt respectate condițiile prevăzute la alineatul (2) litera (a) din prezentul articol sau nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (4), (5) sau (8);

(b)

se aplică unul dintre motivele menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (b) sau (d) sau la articolul 7 alineatul (2), (3) sau (4); sau

(c)

permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii expiră în cursul procedurii.

(a)

o copie a notificării transmise de entitatea-gazdă din primul stat membru în conformitate cu articolul 21 alineatul (2); sau

(b)

o scrisoare din partea entității-gazdă din cel de al doilea stat membru în care se specifică cel puțin detalii privind durata mobilității în interiorul UE și amplasamentul entității sau entităților-gazdă din cel de al doilea stat membru.

(a)

nu a fost notificat în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3), iar statul membru respectiv impune o astfel de notificare;

(b)

a formulat obiecții privind mobilitatea în conformitate cu articolul 21 alineatul (6);

(c)

a respins o cerere pentru mobilitate pe termen lung în conformitate cu articolul 22 alineatul (3);

(d)

permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii sau permisul pentru mobilitate pe termen lung este utilizat în alte scopuri decât cele pentru care a fost eliberat;

(e)

nu mai sunt îndeplinite condițiile în care a fost permisă efectuarea mobilității.

(a)

entitatea-gazdă nu a notificat mobilitatea persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3);

(b)

permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii sau permisul pentru mobilitate pe termen lung este utilizat în alte scopuri decât cele pentru care a fost eliberat;

(c)

cererea pentru permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii a fost depusă în alt stat membru decât cel în care are loc, per ansamblu, cea mai lungă ședere;

(d)

persoana transferată în cadrul aceleiași companii nu mai îndeplinește criteriile și condițiile pe baza cărora a fost permisă efectuarea mobilității, iar entitatea-gazdă nu notifică această modificare autorităților competente din cel de al doilea stat membru;

(e)

persoana transferată în cadrul aceleiași companii a început să lucreze în cel de al doilea stat membru, deși condițiile pentru mobilitate nu au fost îndeplinite, în cazul în care se aplică articolul 21 alineatul (5) sau articolul 22 alineatul (2) litera (d).

27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/23

(1)

În temeiul articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2011, Croația, care a aderat la Uniunea Europeană la data de 1 iulie 2013, trebuie, de la această dată, să supună obligației de a deține viză resortisanții țărilor terțe enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului (2).

(2)

În temeiul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011, dispozițiile acquis-ului Schengen privind condițiile și criteriile de eliberare a vizelor uniforme, precum și dispozițiile privind recunoașterea reciprocă a vizelor și echivalența dintre permisele de ședere/vizele de lungă ședere și vizele de scurtă ședere, se aplică în Croația numai după o decizie a Consiliului în acest sens. Cu toate acestea, dispozițiile sunt obligatorii pentru Croația începând cu data aderării.

(3)

Prin urmare, Croația are obligația de a elibera vize naționale, pentru intrarea sau tranzitul pe teritoriul său, resortisanților țărilor terțe care dețin o viză uniformă, o viză de lungă ședere sau un permis de ședere eliberat de un stat membru care aplică integral acquis-ul Schengen ori un document similar eliberat de Bulgaria, Cipru și România, care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen.

(4)

Titularii de documente eliberate de statele membre care aplică integral acquis-ul Schengen și de documente eliberate de Bulgaria, Cipru și România nu prezintă niciun risc pentru Croația, întrucât aceștia au fost supuși tuturor controalelor necesare de către statele membre respective. Pentru a evita impunerea unor sarcini administrative suplimentare nejustificate Croației, ar fi necesară adoptarea de norme comune prin care Croația să fie autorizată să recunoască în mod unilateral anumite documente eliberate de statele membre ca fiind echivalente cu vizele sale naționale și să instituie un regim simplificat de control al persoanelor la frontierele sale externe, bazat pe această echivalență unilaterală.

(5)

Normele comune introduse prin Decizia nr. 895/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și prin Decizia nr. 582/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) ar trebui abrogate. În ceea ce privește Cipru, care pune în aplicare regimul comun instituit prin Decizia nr. 895/2006/CE începând cu data de 10 iulie 2006, și Bulgaria și România, care aplică regimul comun instituit prin Decizia nr. 582/2008/CE începând cu data de 18 iulie 2008, ar fi necesară adoptarea de norme comune prin care Bulgaria, Cipru și România să fie autorizate, precum Croația, să recunoască în mod unilateral anumite documente eliberate de statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, precum și documente similare eliberate de Croația, ca fiind echivalente cu vizele sale naționale și să instituie un regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe ale acestora, bazat pe această echivalență unilaterală. Prezenta decizie nu aduce atingere obiectivului Bulgariei și României de a deveni state membre Schengen fără întârziere.

(6)

Regimul simplificat stabilit prin prezenta decizie ar trebui să se aplice pe o perioadă de tranziție, până la data care urmează a fi stabilită printr-o decizie a Consiliului, astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (2) primul paragraf din Actul de aderare din 2003 în ceea ce privește Ciprul, la articolul 4 alineatul (2) primul paragraf din Actul de aderare din 2005 în ceea ce privește Bulgaria și România și la articolul 4 alineatul (2) primul paragraf din Actul de aderare din 2011 în ceea ce privește Croația, sub rezerva unor eventuale dispoziții tranzitorii privind documentele eliberate înainte de data respectivă.

(7)

Participarea la sistemul simplificat ar trebui să fie facultativă, fără să impună statelor membre obligații suplimentare celor stabilite prin Actul de aderare din 2003, Actul de aderare din 2005 sau prin Actul de aderare din 2011.

(8)

Normele comune ar trebui să se aplice vizelor uniforme de scurtă ședere, vizelor de lungă ședere și permiselor de ședere eliberate de statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, vizelor cu valabilitate teritorială limitată eliberate unui solicitant care deține un document de călătorie care nu este recunoscut de unul sau mai multe, dar nu de toate statele membre, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5) (Codul de vize) și de țările asociate la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, precum și vizelor de scurtă ședere, vizelor de lungă ședere și permiselor de ședere eliberate de Bulgaria, Croația, Cipru și România. Recunoașterea unui document ar trebui limitată la perioada de valabilitate a acestuia.

(9)

Condițiile de intrare pentru resortisanții țărilor terțe pentru șederile preconizate pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (6) trebuie să fie îndeplinite, cu excepția cerinței de a fi în posesia unei vize valabile, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001, în măsura în care prezenta decizie creează un regim de recunoaștere unilaterală de către Bulgaria, Croația, Cipru și România a anumitor documente eliberate de statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, precum și a documentelor similare eliberate de Bulgaria, Croația, Cipru și România pentru tranzitul sau șederea pe teritoriile lor pentru o perioadă care nu depășește 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.

(10)

Deoarece obiectivul prezentei decizii, și anume introducerea unui regim de recunoaștere unilaterală de către Bulgaria, Croația, Cipru și România a anumitor documente emise de alte state, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(11)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care se află sub incidența articolului 1 punctul (B) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (8).

(12)

În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în înțelesul Acordului încheiat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (10).

(13)

În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein cu privire la aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (11), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (12).

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

(15)

Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (13); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea acesteia, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

(16)

Prezenta decizie reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (14); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea acesteia, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale,

(a)

o „viză uniformă”, definită la articolul 2 punctul 3 din Codul de vize, valabilă pentru două intrări sau pentru intrări multiple;

(b)

o „viză de lungă ședere”, menționată la articolul 18 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen (15);

(c)

un „permis de ședere”, definit la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006.

(a)

vizele naționale de scurtă ședere și vizele naționale de lungă ședere eliberate de Bulgaria, Croația, Cipru, sau România în formatul uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului (16);

(b)

permisele de ședere eliberate de Bulgaria, Croația, Cipru sau România în conformitate cu formatul uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului (17),

27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/31

(1)

Prin decizia din 5 iunie 2003, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu țările terțe în vederea înlocuirii anumitor dispoziții din acordurile bilaterale existente cu un acord la nivelul Uniunii.

(2)

Comisia a negociat, în numele Uniunii, un acord cu Guvernul Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka referitor la anumite aspecte ale serviciilor aeriene (1) (denumit în continuare „acordul”) în conformitate cu mecanismele și directivele din anexa la Decizia Consiliului din 5 iunie 2003.

(3)

Acordul a fost semnat, în numele Uniunii, la 27 septembrie 2012, sub rezerva eventualei sale încheieri la o dată ulterioară, în conformitate cu Decizia 2013/100/UE a Consiliului (2).

(4)

Acordul ar trebui aprobat în numele Uniunii,

27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/33

(1)

În conformitate cu Decizia 2014/204/UE a Consiliului (1), Acordul dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind participarea acestuia la Biroul European de Sprijin pentru Azil (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 19 martie 2014, sub rezerva încheierii sale.

(2)

Acordul ar trebui să fie aprobat.

(3)

În conformitate cu considerentul 21 din Regulamentul (UE) nr. 439/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2), Regatul Unit și Irlanda participă la regulamentul menționat și le revin obligații în temeiul acestuia. Prin urmare, acestea ar trebui să se conformeze articolului 49 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 439/2010 și să participe la prezenta decizie. Regatul Unit și Irlanda participă, așadar, la prezenta decizie.

(4)

În conformitate cu considerentul 22 din Regulamentul (UE) nr. 439/2010, Danemarca nu participă la adoptarea regulamentului menționat și nu îi revin obligații în temeiul acestuia. Danemarca nu participă, așadar, la prezenta decizie,

27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/35

(1)

Decizia 2013/759/UE a Consiliului (3) stabilește măsuri tranzitorii de gestionare a Fondului european de dezvoltare (FED) (denumite în continuare „facilitatea de tranziție”) destinate să asigure disponibilitatea fondurilor pentru cooperarea cu țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific și cu țările și teritoriile de peste mări, precum și pentru cheltuielile de sprijin, de la 1 ianuarie 2014 până la data intrării în vigoare a celui de al 11-lea FED.

(2)

Este necesară modificarea Regulamentului (CE) nr. 617/2007 al Consiliului (4) pentru gestionarea operațională și financiară a facilității de tranziție în perioada de tranziție între cel de al 10-lea FED și cel de al 11-lea FED până la intrarea în vigoare a acordului intern privind cel de al 11-lea FED și a regulamentului de punere în aplicare a celui de al 11-lea FED.

(3)

Se impune modificarea în mod similar a normelor de punere în aplicare pentru gestionarea operațională și financiară a facilității pentru investiții pe durata perioadei de tranziție.

(4)

Organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) sunt stabilite prin Decizia 2010/427/UE a Consiliului (5).

(5)

Regulamentul (CE) nr. 617/2007 ar trebui prin urmare să se modifice în mod corespunzător,

27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/52

(1)

Decizia 2013/759/UE a Consiliului (3) stabilește măsuri tranzitorii de gestionare a Fondului european de dezvoltare (FED) („facilitatea de tranziție”) destinate să asigure disponibilitatea fondurilor pentru cooperarea cu statele din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP) și cu țările și teritoriile de peste mări (TTPM), precum și pentru cheltuielile de sprijin, de la 1 ianuarie 2014 până la data intrării în vigoare a acordului intern privind cel de al 11-lea FED.

(2)

Este necesară modificarea Regulamentului (CE) nr. 215/2008 al Consiliului (4) în ceea ce privește gestionarea operațională și financiară de către Comisie a facilității de tranziție în perioada de tranziție dintre cel de al 10-lea FED și cel de al 11-lea FED până la intrarea în vigoare a acordului intern privind cel de al 11-lea FED și a regulamentului de punere în aplicare a celui de al 11-lea FED.

(3)

Este oportun ca normele de punere în aplicare pentru gestionarea operațională și financiară a facilității de investiții pusă în aplicare de Banca Europeană de Investiții (BEI) în timpul acestei perioade de tranziție și până la intrarea în vigoare a acordului intern privind cel de al 11-lea FED să fie modificate în același mod.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 215/2008 ar trebui modificat în consecință,

27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/76

(1)

În conformitate cu articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 305/2011, evaluarea și verificarea constanței performanței produselor de construcții în ceea ce privește caracteristicile lor esențiale se efectuează în conformitate cu sistemele prevăzute în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 305/2011.

(2)

Anexa V ar trebui să fie adaptată pentru a răspunde progreselor tehnologice, pentru a ține cont de cazul particular al produselor pentru care au fost emise evaluări tehnice europene, precum și pentru a spori claritatea, acuratețea și coerența descrierilor și a termenilor utilizați în această anexă, în conformitate cu experiența practică dobândită cu ocazia aplicării sale.

(3)

Această adaptare ar facilita activitatea producătorilor și a organismelor notificate autorizate, în calitate de părți terțe, să execute sarcini în cadrul procesului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor de construcții, ar reduce sarcina administrativă și ar spori claritatea interpretării Regulamentului (UE) nr. 305/2011, având astfel un impact pozitiv asupra competitivității întregului sector al construcțiilor.

(4)

Regulamentul (UE) nr. 305/2011 implică faptul că producătorul este responsabil cu stabilirea produsului-tip, pentru orice produs pe care acesta dorește să îl introducă pe piață. În același context, logica subiacentă Regulamentului (UE) nr. 305/2011 nu implică existența unei certificări a produsului: organismele notificate sunt responsabile doar cu evaluarea performanței produselor de construcții, această performanță trebuind să fie ulterior certificată. Anexa V ar trebui să reflecte mai bine această repartizare a competențelor între producător și organismele notificate, fără a antrena un transfer de responsabilități între actorii implicați.

(5)

Întrucât supravegherea constantă a controlului producției în fabrică de către organismele notificate nu este posibilă în fapt și nu este asigurată în practică, ar trebui să se facă mai degrabă referire la caracterul continuu al acestei supravegheri.

(6)

Pentru produsele de construcții care nu sunt acoperite sau nu sunt acoperite în totalitate de standarde armonizate, evaluările tehnice europene pot fi emise de un organism de evaluare tehnică. În conformitate cu articolul 2 alineatul (13) din Regulamentul (UE) nr. 305/2011, aceste evaluări tehnice europene conțin deja o evaluare a performanței produsului în cauză în ceea ce privește caracteristicile sale esențiale. Ulterioare controale suplimentare ale corectitudinii procesului de evaluare nu ar aduce nicio valoare adăugată, ci ar genera doar costuri inutile pentru producători. Întreprinderile au depus deja cereri de evaluări tehnice europene și au nevoie de securitate juridică cu privire la sarcinile care urmează să fie executate, în calitate de părți terțe, în cadrul procedurii de evaluare și verificare a constanței performanței acestor produse de construcții.

(7)

Pentru a reflecta mai bine practica actuală, ar trebui ajustate denumirile tipurilor de organisme notificate și descrierea sarcinilor fiecăruia dintre ele.

(8)

Este necesară o adaptare tehnică privind termenul „absorbția zgomotului”, menționat în secțiunea 3 din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 305/2011, pentru a obține o descriere mai precisă a caracteristicilor esențiale care trebuie evaluate și o mai mare coerență cu terminologia utilizată în specificațiile tehnice armonizate relevante.

(9)

Pentru a garanta producătorilor o tranziție lină, aceștia ar trebui să aibă dreptul de a continua să utilizeze certificatele și celelalte documente emise de organisme notificate în conformitate cu anexa V la Regulamentul (UE) nr. 305/2011, înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament,

27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/80

(1)

În octombrie 2005, Consiliul a instituit măsuri antidumping definitive asupra importurilor de acid tricloroizocianuric (denumit în continuare „TCCA”) originar din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”) prin Regulamentul (CE) nr. 1631/2005 (2) (denumit în continuare „regulamentul inițial”). Nivelurile taxei antidumping au variat între 7,3 % și 42,6 %.

(2)

Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 855/2010 (3), Consiliul a modificat regulamentul inițial, reducând taxa antidumping pentru un producător-exportator la 3,2 %.

(3)

În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, Consiliul a instituit, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1389/2011 (4), măsuri antidumping definitive la importurile de TCCA originar din RPC, care constau în niveluri individuale ale taxei cuprinse între 3,2 % și 40,5 %, cu o taxă reziduală de 42,6 %.

(4)

La 3 mai 2013, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o cerere de deschidere a unei reexaminări în ceea ce privește un nou exportator, în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Cererea a fost depusă de Liaocheng City Zhonglian Industry Co. Ltd. (denumit în continuare „solicitantul”), un producător-exportator din RPC.

(5)

Solicitantul a susținut că nu a exportat TCCA în Uniune în perioada inițială a anchetei, respectiv în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2003 și 31 martie 2004 (denumită în continuare „perioada anchetei inițiale”).

(6)

În plus, solicitantul a susținut că nu a fost afiliat cu niciunul dintre producătorii-exportatori ai TCCA care fac obiectul măsurilor antidumping menționate mai sus.

(7)

Solicitantul a susținut, de asemenea, că a început să exporte TCCA în Uniune după încheierea perioadei anchetei inițiale.

(8)

Comisia a examinat dovezile prima facie prezentate de solicitant și a considerat că acestea sunt suficiente pentru a justifica deschiderea unei reexaminări în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. După consultarea Comitetului consultativ și după ce a oferit industriei respective din Uniune posibilitatea de a-și prezenta observațiile, Comisia a deschis, prin Regulamentul (UE) nr. 809/2013 (5), o reexaminare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1389/2011 în ceea ce privește solicitantul.

(9)

În temeiul Regulamentului (UE) nr. 809/2013, taxa antidumping instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1389/2011 a fost abrogată în ceea ce privește importurile de TCCA produs și vândut pentru export în Uniune de către solicitant. În același timp, în temeiul articolului 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, autoritățile vamale au primit instrucțiuni să ia măsurile adecvate pentru înregistrarea acestor importuri.

(10)

Produsul vizat de actuala reexaminare este același cu cel descris în regulamentul inițial, acidul tricloroizocianuric și preparatele pe baza acestuia, denumit, de asemenea, „simclozen”, în conformitate cu denumirea comună internațională (DCI), încadrat în prezent la codurile NC ex 2933 69 80 și ex 3808 94 20 și originar din Republica Populară Chineză (denumit în continuare „produsul în cauză” sau „TCCA”).

(11)

TCCA este un produs chimic utilizat ca dezinfectant organoclorurat cu spectru larg și înălbitor, utilizat în special pentru dezinfectarea apei din piscine. Este vândut sub formă de pudră, granule, tablete sau fulgi. Toate formele de TCCA și preparatele pe baza acestuia prezintă aceleași caracteristici de bază (compoziția chimică) și proprietăți (dezinfectant), sunt destinate pentru utilizări similare și sunt, prin urmare, considerate ca fiind un singur produs.

(12)

Comisia a informat oficial solicitantul, industria Uniunii, precum și reprezentanții țării exportatoare cu privire la inițierea reexaminării. Părților interesate li s-a oferit posibilitatea de a-și exprima punctele de vedere în scris și de a fi audiate.

(13)

Pentru a obține informațiile considerate necesare pentru această anchetă, Comisia a trimis solicitantului un formular de cerere pentru tratament de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață (denumit în continuare „TEP”), precum și un chestionar și a primit răspunsuri în termenele stabilite în acest scop. Comisia s-a străduit să verifice toate informațiile pe care le-a considerat necesare pentru stabilirea statutului de nou exportator și a marjei de dumping. A avut loc o vizită de verificare în spațiile de lucru ale solicitantului în RPC.

(14)

Ancheta privind dumpingul a acoperit perioada cuprinsă între 1 august 2012 și 31 iulie 2013 (denumită în continuare „perioada de anchetă” sau „PA”).

(15)

Ancheta a confirmat faptul că solicitantul nu a exportat produsul în cauză în cursul perioadei anchetei inițiale și că a început să îl exporte în Uniune după respectiva perioadă.

(16)

În ceea ce privește celelalte condiții necesare pentru recunoașterea statutului de nou exportator, solicitantul a fost în măsură să demonstreze că nu a avut nicio legătură, directă sau indirectă, cu niciunul dintre producătorii-exportatori chinezi care fac obiectul măsurilor antidumping în vigoare pentru produsul în cauză.

(17)

Prin urmare, se confirmă faptul că solicitantul ar trebui să fie considerat „nou exportator”, în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază și, astfel, pentru solicitantul respectiv ar trebui să se determine o marjă individuală.

(18)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază, în cazul unor anchete antidumping referitoare la importurile originare din RPC, valoarea normală se determină în conformitate cu articolul 2 alineatele (1)-(6) din regulamentul de bază pentru acei producători-exportatori despre care s-a constatat că îndeplinesc criteriile menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, respectiv atunci când se dovedește că fabricarea și vânzarea produsului similar se fac în condiții predominante de economie de piață.

(19)

Aceste criterii sunt rezumate după cum urmează:

(20)

Ancheta a stabilit că evidențele contabile ale solicitantului nu erau în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate și, prin urmare, că practicile contabile ale societății nu îndeplinesc cerințele celui de al doilea criteriu. În special, solicitantul nu a indicat în conturile sale, în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate, existența unui sistem de stimulente destinat personalului de conducere.

(21)

În consecință, bilanțul nu reprezenta fidel situația financiară a societății, iar contul de profit și pierdere și situația fluxurilor de trezorerie au fost grevate de costuri financiare pentru care nu exista o justificare.

(22)

Pe baza acestor considerente, solicitantului nu i s-a putut acorda TEP.

(23)

Solicitantului și altor părți interesate li s-a oferit posibilitatea de a își prezenta observațiile cu privire la constatările de mai sus.

(24)

Solicitantul a subliniat că regimul de stimulente ar trebui înregistrat în 2013, că nu avea legătură cu bilanțul din 2012 și că, în 2012, nu fusese încă stabilită natura regimului. Potrivit solicitantului, natura regimului ar fi determinată în conformitate cu recomandările auditorilor formulate în momentul auditului conturilor financiare pentru 2013 și ar putea lua forma unor remunerații, dobânzi pentru fondurile împrumutate sau cvasi-contribuții.

(25)

Regimul a fost stabilit contractual între societate și conducere în 2012. Cu toate acestea, nu există nicio mențiune cu privire la acest fapt în conturile auditate din 2012, nici măcar în notele la conturile financiare. De asemenea, nu s-a efectuat nicio înregistrare contabilă care să identifice regimul de stimulente în cursul exercițiului financiar 2013, până la perioada de anchetă (noiembrie 2013).

(26)

Această omitere de a reflecta regimul în conturi este un fapt grav. Într-adevăr, totalul pasivului raportat în balanța de verificare la sfârșitul PA, 31 iulie 2013, era semnificativ subraportat întrucât suma totală a împrumutului contractat de conducere ar fi crescut valoarea pasivului cu 14 %. În plus, contul de profit și pierdere din 2013 va conține costuri financiare pentru care nu există nici un temei juridic, deoarece nu s-a înregistrat nicio intrare de numerar care să corespundă regimului de stimulente și totuși s-au plătit efectiv dobânzi în 2013. În consecință, costurile financiare pentru 2013 vor fi de 9 de ori mai mari decât costurile raportate pentru 2012. Prin urmare, informațiile financiare prezentate în conturi nu ofereau o reprezentare fiabilă și fidelă a situației financiare a societății.

(27)

De asemenea, trebuie remarcat faptul că natura regimului și contabilizarea acestuia nu pot depinde de concluziile auditului și că înregistrarea lui trebuie efectuată corect și în timp util și nu în mod retroactiv. Prin urmare, nedeclararea exactă a situației financiare și a fluxurilor aferente regimului nu pot fi considerate a fi în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate.

(28)

În urma comunicării de către Comisie a acestor concluzii, solicitantul și-a reiterat cererea de acordare a TEP, fără a prezenta însă vreun argument nou. Constatările cu privire la determinarea TEP sunt, așadar, confirmate.

(29)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, în cazul țărilor care nu au o economie de piață și, atunci când este imposibilă acordarea TEP, în cazul țărilor în tranziție, valoarea normală se stabilește pe baza prețului sau a valorii construite într-o țară analogă.

(30)

Astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 809/2013, Comisia a preconizat să utilizeze Japonia ca țară analogă pentru a stabili valoarea normală pentru solicitant, în cazul în care acestuia nu i se acordă tratamentul de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață, astfel cum s-a procedat în cadrul anchetei care a dus la instituirea măsurilor prin regulamentul inițial.

(31)

Părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile privind oportunitatea alegerii Japoniei ca țară analogă și nu au formulat nicio observație. Comisia a contactat, de asemenea, producători din Statele Unite ale Americii, dar niciunul dintre ei nu a cooperat. Prin urmare, Japonia este considerată ca fiind o țară analogă adecvată. Un producător din Japonia a acceptat să coopereze și a furnizat informațiile solicitate.

(32)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, Comisia a examinat în primul rând dacă vânzările de TCCA ale acestui producător japonez către clienți independenți erau reprezentative. S-a constatat, în acest sens, că volumul total al vânzărilor respective era egal cu cel puțin 5 % din volumul total al vânzărilor la export către Uniune ale solicitantului.

(33)

Comisia a examinat apoi dacă existau tipuri de TCCA vândute pe piața internă de către producătorul japonez cooperant care să fi fost suficient de comparabile cu tipurile de produs vândute la export către Uniune de către solicitant. Comisia a identificat tipurile de TCCA despre care s-a constatat că sunt identice sau comparabile în mod direct cu tipul vândut la export către Uniune de către solicitant. S-a stabilit, de asemenea, că aceste tipuri de TCCA au fost vândute la niveluri de preț profitabile și în cadrul unor operațiuni comerciale normale de către societatea japoneză și că prețurile de vânzare pe piața internă ar putea fi luate în considerare pentru determinarea valorii normale.

(34)

Prin urmare, valoarea normală s-a bazat pe prețul real pe piața internă, calculat ca medie ponderată a tipurilor de TCCA considerate a fi comparabile.

(35)

Deoarece produsul în cauză a fost exportat direct către clienți independenți din Uniune, prețul de export a fost stabilit în conformitate cu articolul 2 alineatul (8) din regulamentul de bază, și anume pe baza prețurilor de export plătite efectiv sau care urmează să fie plătite efectiv pentru produs atunci când este vândut la export către Uniune.

(36)

Valoarea normală și prețurile de export au fost comparate pe baza prețului franco fabrică și la același nivel comercial. În vederea asigurării unei comparații echitabile între valoarea normală și prețul de export, s-a ținut seama, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, de diferențele care afectează comparabilitatea prețurilor. În acest scop, costurile de transport și cheltuielile de ambalare au fost eliminate atât din prețurile de export din China, cât și din prețurile de vânzare pe piața internă ale producătorului japonez cooperant.

(37)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, marja de dumping a fost stabilită pe baza unei comparații între valoarea normală medie ponderată pe tip de produs și prețul de export mediu ponderat al tipului corespunzător de produs în cauză. Această comparație a dovedit existența unui dumping.

(38)

S-a constatat că marja de dumping a solicitantului, exprimată ca procent al prețului net, franco-frontieră a Uniunii, era de 32,8 %.

(39)

Având în vedere constatările anchetei și în conformitate cu regula taxei mai mici, se constată că solicitantului ar trebui să i se aplice o măsură antidumping definitivă la nivelul marjei de dumping constatate, care în acest caz este mai mică decât marja de prejudiciu în cazul inițial.

(40)

Având în vedere cele de mai sus, taxa antidumping aplicabilă solicitantului se percepe retroactiv pentru importurile de produs în cauză înregistrate în temeiul articolului 3 din Regulamentul (UE) nr. 809/2013.

(41)

Părțile în cauză au fost informate cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora s-a intenționat instituirea unei taxe antidumping definitive modificate pentru importurile de TCCA provenite de la solicitant și perceperea retroactivă a respectivei taxe pentru importurile care au făcut obiectul înregistrării. Au fost primite observații din partea solicitantului, însă, după cum a fost explicat mai sus, ele nu au fost de natură să influențeze constatările expuse anterior.

(42)

Prezenta reexaminare nu aduce atingere datei expirării măsurilor instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1389/2011.

(43)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 15 alineatul (1) din regulamentul de bază,

27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/85

(1)

Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1138/2011 (2), Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de anumiți alcooli grași și amestecurile lor („FOH”), originari din India, Indonezia și Malaysia (denumit în continuare „regulamentul definitiv”). Regulamentul definitiv a fost precedat de Regulamentul (UE) nr. 446/2011 al Comisiei (3) de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de anumiți alcooli grași și amestecurile lor originare din India, Indonezia și Malaysia (denumit în continuare „regulamentul provizoriu”). Concluziile care au condus la instituirea taxelor antidumping definitive vor fi denumite în continuare „concluziile anchetei inițiale”.

(2)

La 21 ianuarie 2012, PT Ecogreen Oleochemicals, producător-exportator de alcooli grași și amestecurile lor din Indonezia, Ecogreen Oleochemicals (Singapore) Pte. Ltd și Ecogreen Oleochemicals GmbH (denumite în continuare în mod colectiv „Ecogreen”) au sesizat Tribunalul (cauza T-28/12) cu o cerere de anulare a regulamentului definitiv în ceea ce privește taxa antidumping aplicată Ecogreen. Ecogreen a contestat ajustarea prețului său de export efectuată în temeiul articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază pentru compararea prețului de export respectiv cu valoarea normală a întreprinderii.

(3)

În cauza T-249/06 [Interpipe Nikopolsky Seamless Tubes Plant Niko Tube ZAT (Interpipe Niko Tube ZAT) și Interpipe Nizhnedneprovsky Tube Rolling Plant VAT (Interpipe NTRP VAT)/Consiliul Uniunii Europene], Tribunalul a anulat articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 954/2006 cu privire la Interpipe NTRP VAT, printre altele, pe motiv de eroare vădită de apreciere în ceea ce privește ajustarea în temeiul articolului 2 alineatul (10) litera (i) și cu privire la Interpipe Niko Tube ZAT pentru alte motive. La 16 februarie 2012, Curtea de Justiție a respins recursul introdus de Consiliu și Comisie (cauzele conexate C-191/09 P și C-200/09 P).

(4)

Având în vedere că situația de fapt a Ecogreen este similară cu cea a Interpipe NTRP VAT în ceea ce privește ajustarea efectuată în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază, s-a considerat adecvat să se recalculeze marja de dumping a Ecogreen fără a efectua o ajustare în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) litera (i).

(5)

Prin urmare, la 21 decembrie 2012 a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1241/2012 al Consiliului din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1138/2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere cu titlu definitiv a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumiți alcooli grași și amestecurile lor, originari din India, Indonezia și Malaysia (4), cu aplicare retroactivă începând cu 12 noiembrie 2011 (denumit în continuare „regulamentul de modificare”).

(6)

Marja de dumping stabilită prin acesta pentru Ecogreen a fost la nivelul de minimis în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază. Prin urmare, ancheta în ceea ce privește Ecogreen a fost încheiată fără a se institui măsuri. Tribunalul a decis ulterior, la 9 aprilie 2013, că nu este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei T-28/12.

(7)

Deși toți ceilalți producători-exportatori din India, Indonezia și Malaysia au fost supuși în continuare taxelor antidumping, concluziile anchetei inițiale, în special efectele prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping, ar trebui reevaluate ținând cont de noile concluzii din regulamentul de modificare referitoare la dumping.

(8)

Un aviz cu privire la o redeschidere parțială a anchetei antidumping privind importurile de anumiți alcooli grași și amestecurile lor originare din India, Indonezia și Malaysia (denumite în continuare „țările în cauză”) a fost publicat la 28 februarie 2013 (5) (denumit în continuare „redeschiderea”). În aviz s-a menționat că scopul redeschiderii se limitează la examinarea impactului pe care marjele de dumping nou-introduse l-ar putea avea asupra concluziilor privind, în special, prejudiciul și legătura de cauzalitate formulate în ancheta inițială (denumită în continuare „noua anchetă”).

(9)

Comisia a informat în mod oficial producătorii-exportatori, importatorii și utilizatorii cunoscuți a fi interesați și industria din Uniune cu privire la redeschiderea parțială a anchetei. Părților interesate li s-a oferit posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere în scris și de a fi audiate în termenul prevăzut în aviz.

(10)

Mai multe părți au afirmat că nu era clar temeiul juridic pe baza căruia Comisia a redeschis ancheta inițială și datele pe care Comisia le va colecta pentru a stabili faptele și pentru a formula concluziile în noua anchetă.

(11)

De asemenea, părțile au susținut că nu era clar care a fost tipul anchetei inițiate și care ar putea fi rezultatul final în contextul nivelului măsurilor definitive, care ar fi perioada acoperită și aspectele anchetei inițiale care erau supuse reexaminării.

(12)

Se reamintește că redeschiderea reprezintă consecința necesară a adoptării regulamentului de modificare, care, la rândul său, a reprezentat rezultatul concluziilor Tribunalului în cauza T-249/06 [Interpipe Nikopolsky Seamless Tubes Plant Niko Tube ZAT (Interpipe Niko Tube ZAT) și Interpipe Nizhnedneprovsky Tube Rolling Plant VAT (Interpipe NTRP VAT)/Consiliul Uniunii Europene].

(13)

Se reamintește că, în ancheta inițială, așa-numita perioadă de anchetă (PA) a fost cuprinsă între 1 iulie 2009 și 30 iunie 2010. Evaluarea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și sfârșitul perioadei de anchetă, denumită „perioada examinată”.

(14)

Noua anchetă se concentrează pe aceeași perioadă de anchetă și aceeași perioadă examinată. Concluziile formulate cu privire la cele două perioade în cursul anchetei inițiale în ceea ce privește prejudiciul și legătura de cauzalitate sunt reexaminate ținându-se cont de marjele de dumping nou stabilite pentru exportatorii din Indonezia în regulamentul de modificare.

(15)

Mai exact, astfel cum se menționează în avizul de redeschidere, scopul noii anchete este de a determina dacă marja de dumping de minimis stabilită pentru un producător-exportator din Indonezia și modificarea nivelului marjelor de dumping pentru celelalte întreprinderi din Indonezia stabilite în regulamentul de modificare pot avea vreun impact asupra concluziilor anchetei inițiale privind prejudiciul și legătura de cauzalitate.

(16)

Rezultatele noii anchete sunt prezentate în cele ce urmează. La fel precum în cazul anchetei inițiale, anumite date și informații sunt furnizate sub formă de indici pentru a proteja confidențialitatea datelor transmise inițial.

(17)

Se reamintește faptul că produsul în cauză este cel definit în ancheta inițială, și anume, alcooli grași saturați având lungimi ale lanțului de atomi de carbon de C8, C10, C12, C14, C16 sau C18 (fără a include izomerii cu catenă ramificată), incluzând alcooli grași saturați individuali (denumiți, de asemenea, „monocatenari”) și amestecuri care conțin predominant o combinație de lanțuri de atomi de carbon având lungimea de C6-C8, C6-C10, C8-C10, C10-C12 (categorizate în mod obișnuit ca C8-C10), amestecuri care conțin predominant o combinație de lanțuri de atomi de carbon având lungimea de C12-C14, C12-C16, C12-C18, C14-C16 (categorizate în mod obișnuit ca C12-C14) și amestecuri care conțin predominant o combinație de lanțuri de atomi de carbon având lungimea de C16-C18, originare din India, Indonezia și Malaysia și încadrându-se în prezent la codurile NC ex 2905 16 85, 2905 17 00, ex 2905 19 00 și ex 3823 70 00 (denumiți în continuare „alcooli grași”).

(18)

Concluziile regulamentului de modificare nu afectează concluziile stabilite în ancheta inițială cu privire la produsul în cauză și produsul similar.

(19)

Astfel cum se menționează în considerentul 7 din regulamentul de modificare, marjele de dumping pentru toate întreprinderile din Indonezia, cu excepția celuilalt producător-exportator cu o marjă individuală, care au fost calculate pe baza celei mai ridicate marje constatate în rândul producătorilor-exportatori indonezieni cooperanți, au fost revizuite pentru a ține seama de marja de dumping recalculată pentru Ecogreen.

(20)

Marjele de dumping stabilite în considerentul 23 din regulamentul definitiv pentru producătorii-exportatori din India și cele stabilite în considerentul 55 pentru producătorii-exportatori din Malaysia nu au fost afectate de regulamentul de modificare.

(21)

Astfel cum se menționează în considerentul 6 din regulamentul de modificare, marja de dumping pentru Ecogreen a fost stabilită la mai puțin de 2 %, situându-se, prin urmare, sub pragul de minimis prevăzut la articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază. Astfel, importurile în Uniune efectuate de respectivul producător-exportator ar trebui considerate importuri care nu fac obiectul unui dumping în noua anchetă.

(22)

Volumul, prețul și cota de piață a importurilor care nu fac obiectul unui dumping efectuate de respectivul producător-exportator din Indonezia au evoluat, în cursul perioadei examinate, astfel cum sunt prezentate în tabelul de mai jos. Astfel cum se menționează în considerentul 16 mai sus, datele sunt prezentate sub formă de indici.

(23)

Referitor la tabelul prezentat la considerentul 70 din regulamentul provizoriu, care a fost confirmat de considerentul 64 din regulamentul definitiv, precum și la tabelul de mai sus, ancheta a arătat că importurile care nu fac obiectul unui dumping au reprezentat un procent limitat din importurile totale din țările în cauză și că acestea au crescut proporțional într-o măsură mai mică decât importurile care fac obiectul unui dumping în perioada examinată. Într-adevăr, importurile care nu fac obiectul unui dumping au reprezentat aproximativ 15-18 % din volumul total al importurilor originare din țările în cauză în 2007 și doar aproximativ 10-13 % în cursul perioadei de anchetă.

(24)

Noua anchetă arată faptul că prețurile medii ale importurilor care nu fac obiectul unui dumping ale Ecogreen au scăzut cu 9 % în perioada examinată, dar că acestea au rămas stabile între 2009 și perioada de anchetă.

(25)

Concluziile formulate în considerentele 57-61 din regulamentul definitiv cu privire la producția Uniunii și industria din Uniune nu sunt afectate de noua anchetă și, prin urmare, sunt confirmate.

(26)

Concluziile formulate în considerentele 64-66 din regulamentul provizoriu, care au fost confirmate de considerentul 62 din regulamentul definitiv, rămân neschimbate. Astfel cum se arată în tabelul de mai jos, se confirmă faptul că la nivelul Uniunii consumul de alcooli grași a fost destul de stabil, acesta crescând ușor cu doar 2 % în perioada examinată. Astfel cum se menționează în considerentul 64 din regulamentul provizoriu, informațiile privind consumul sunt furnizate sub formă de indici pentru a proteja confidențialitatea datelor.

(27)

La fel precum în cazul anchetei inițiale, s-a examinat dacă o evaluare cumulativă a importurilor care fac obiectul unui dumping pentru cele trei țări în cauză este justificată în continuare în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatul (4) din regulamentul de bază, având în vedere marjele de dumping revizuite pentru producătorii-exportatori din Indonezia menționate în considerentele 19 și 21 de mai sus.

(28)

Se reamintește faptul că articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază prevede că, în cazul în care importurile unui produs provenite din mai multe țări fac simultan obiectul unor anchete antidumping, efectele importurilor respective nu pot face obiectul unei evaluări cumulative decât în cazul în care: (a) marja de dumping stabilită în raport cu importurile provenite din fiecare țară este superioară nivelului de minimis în sensul articolului 9 alineatul (3) și în cazul în care volumul importurilor provenite din fiecare țară nu este neglijabil; și (b) o evaluare cumulativă a efectelor importurilor este adecvată având în vedere condițiile de concurență între produsele importate și concurența între produsele importate și produsul din Uniune similar.

(29)

Concluziile privind volumele și prețul importurilor care fac obiectul unui dumping pentru fiecare dintre țările în cauză au fost reevaluate pentru perioada examinată. Informațiile privind volumul de import folosite pentru a stabili prețurile medii prezentate în tabelul de la considerentul 63 litera (b) din regulamentul definitiv rămân neschimbate în ceea ce privește Malaysia și India. Datele referitoare la Indonezia au fost revizuite pentru a ține cont, astfel cum s-a menționat la considerentul 21 mai sus, de faptul că s-a constatat că un producător-exportator nu a practicat dumpingul pe piața Uniunii. Importurile care fac obiectul unui dumping nou-stabilite au evoluat astfel cum se arată mai jos. Cu referire la considerentului 16 de mai sus, informațiile privind volumul de import sunt furnizate sub formă de indici pentru fiecare dintre țările în cauză.

(30)

Ancheta a arătat că volumul importurilor care fac obiectul unui dumping pentru fiecare dintre țările în cauză nu a fost unul neglijabil în cursul perioadei de anchetă și că prezența importurilor respective pe piața Uniunii a rămas semnificativă pe durata perioadei examinate și, în special, în cursul perioadei de anchetă. Faptul că s-a constatat în regulamentul de modificare că unul dintre producătorii-exportatori din Indonezia nu a practicat dumpingul nu modifică această concluzie.

(31)

Concluziile privind prețurile importurilor care fac obiectul unui dumping pentru fiecare dintre țările în cauză au fost, de asemenea, reevaluate pentru perioada examinată și sunt prezentate în tabelul de mai jos. Prețurile menționate în tabelul de la considerentul 63 litera (b) din regulamentul definitiv rămân neschimbate în ceea ce privește Malaysia și India. Datele referitoare la Indonezia au fost revizuite pentru a ține cont, astfel cum s-a menționat la considerentul 21 mai sus, de faptul că s-a constatat că un producător-exportator nu a practicat dumpingul pe piața Uniunii. Cu referire la considerentul 16 de mai sus, informațiile privind prețul exportatorului din Indonezia despre care s-a constatat că nu practica dumpingul sunt furnizate sub formă de indici.

(32)

Ancheta a arătat că, exceptând anul 2007, când nu au fost efectuate importuri din Indonezia, prețurile producătorilor-exportatori din Indonezia au rămas aproximativ aceleași precum în cazul anchetei inițiale. Prin urmare, concluzia formulată în considerentul 63 litera (b) din regulamentul definitiv conform căreia prețurile și comportamentul de stabilire a prețurilor al țărilor în cauză au fost în mare măsură similare, în special în cursul perioadei de anchetă, poate fi confirmată. Faptul că s-a constatat în regulamentul de modificare că unul dintre producătorii-exportatori din Indonezia nu a practicat dumpingul nu modifică această concluzie.

(33)

De asemenea, concluziile formulate în considerentul 127 din regulamentul provizoriu și confirmate în considerentul 122 din regulamentul definitiv, în special faptul că nivelurile de eliminare a prejudiciului stabilite pentru țările în cauză au depășit în mod semnificativ pragul de minimis de 2 %, rămân, la rândul lor, valabile. În plus, canalele de vânzare și tendințele prețurilor pentru fiecare dintre țările în cauză au fost analizate și s-a constatat că acestea sunt similare, astfel cum indică tabelul de mai sus. Prețurile de import din țările în cauză au urmat o tendință descrescătoare după vârful din 2008 și au fost, la nivel global, deosebit de mici comparativ cu prețurile medii ale industriei din Uniune, astfel cum a indicat ancheta.

(34)

Tabelul de mai jos arată că pe durata perioadei examinate cota de piață a importurilor care fac obiectul unui dumping originare din fiecare țară în cauză a crescut pe ansamblu. Cu referire la considerentul 16 de mai sus, informațiile sunt furnizate sub formă de indici.

(35)

Pe baza faptelor și a considerentelor de mai sus, noua anchetă arată că rămân neschimbate concluziile privind cumularea formulate în ancheta inițială. Astfel, se consideră că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază privind evaluarea cumulativă a importurilor care fac obiectul unui dumping, originare din țările în cauză. Prin urmare, efectele importurilor care fac obiectul unui dumping originare din țările în cauză pot fi evaluate în comun în scopul noii anchete în ceea ce privește prejudiciul și legătura de cauzalitate.

(36)

Pentru a stabili nivelul cumulativ al importurilor care fac obiectul unui dumping pe piața Uniunii în perioada examinată, trebuie să se țină seama de faptul că regulamentul de modificare a confirmat concluziile pozitive privind dumpingul pentru toți producătorii-exportatori din Indonezia, cu excepția Ecogreen. Se consideră că exporturile acestora fac obiectul unui dumping, prin urmare, acestea sunt supuse în continuare taxelor antidumping.

(37)

În mod similar, noua anchetă ia în considerare faptul că marjele de dumping stabilite în ancheta inițială pentru toți producătorii-exportatori din India și Malaysia rămân nemodificate și faptul că se consideră că importurile acestora fac obiectul unui dumping și sunt supuse în continuare taxelor antidumping.

(38)

Volumul importurilor care fac obiectul unui dumping din țările în cauză a fost ajustat prin deducerea volumului importurilor care nu fac obiectul unui dumping ale unui producător-exportator din Indonezia, astfel cum s-a menționat în considerentul 29 de mai sus.

(39)

Pe baza celor de mai sus, datele menționate în considerentul 70 din regulamentul provizoriu și confirmate de considerentul 64 din regulamentul definitiv, precum și concluziile formulate în considerentele 71-73 din regulamentul provizoriu privind evaluarea importurilor care fac obiectul unui dumping pe durata perioadei examinate, astfel cum sunt confirmate de considerentul 65 din regulamentul definitiv, sunt revizuite astfel cum se arată mai jos. Cu referire la considerentul 16 de mai sus, informațiile privind volumele totale de import și cota de piață a importurilor care fac obiectul unui dumping sunt furnizate sub formă de indici.

(40)

Volumul importurilor care fac obiectul unui dumping originare din țările în cauză stabilit în noua anchetă a crescut semnificativ, cu 65 %, în cursul perioadei examinate. Cea mai mare creștere a avut loc în perioada 2007-2008, când importurile au crescut cu 67 %. Ulterior, importurile au scăzut ușor în 2009 pentru a crește din nou aproape la nivelul din 2008 în cursul perioadei de anchetă.

(41)

Prețurile medii revizuite ale importurilor care fac obiectul unui dumping originare din țările în cauză au variat considerabil în perioada examinată, reflectând o scădere globală de 6 %. Trebuie observat însă că între 2008 și perioada de anchetă rata de scădere a fost de 14 %. În cursul perioadei examinate, prețurile medii ale importurilor din țările în cauză au fost constant mai mici decât cele stabilite de restul lumii și au subcotat prețurile industriei din Uniune, având astfel drept rezultat o creștere a cotei de piață a importurilor care fac obiectul unui dumping.

(42)

Cota de piață a importurilor care fac obiectul unui dumping originare din țările în cauză a crescut semnificativ, cu 62 %, în cursul perioadei examinate. Creșterea cea mai semnificativă a avut loc în perioada 2007-2008. Pe durata crizei economice s-a înregistrat o ușoară scădere a importurilor, fapt care a determinat o reducere ușoară, cu 4 %, a cotei de piață a țărilor în cauză în perioada 2008-2009, însă acestea și-au recâștigat cota de piață până la sfârșitul perioadei examinate.

(43)

În consecință, excluderea importurilor care nu fac obiectul unui dumping efectuate de Ecogreen nu modifică în niciun mod concluziile formulate în ancheta inițială privind volumul, prețul și cota de piață a importurilor care fac obiectul unui dumping și care sunt, prin urmare, confirmate.

(44)

Se reamintește faptul că intervalele privind subcotarea prețurilor constatate în ancheta inițială au fost explicate în considerentele 74 și 75 din regulamentul provizoriu și confirmate în considerentul 67 din regulamentul definitiv. Calculele individuale stabilite pentru fiecare dintre exportatorii în cauză nu au fost afectate de regulamentul de modificare. Prin urmare, concluziile respective sunt confirmate.

(45)

Subcotarea medie constatată pentru importurile care fac obiectul unui dumping, evaluate în mod cumulativ, pentru cele trei țări, după excluderea importurilor care nu fac obiectul unui dumping, este de 2 %. Această subcotare medie aparent scăzută trebuie examinată în contextul în care industria din Uniune a fost nevoită să-și reducă prețurile ca urmare a prezenței importurilor cu prețuri mici pe piața UE. Prețurile nu au acoperit însă costurile de producție, în special în cursul perioadei de anchetă. Subcotarea medie pentru importurile care fac obiectul unui dumping, evaluate în mod cumulativ, cu excepția Ecogreen, a fost de 22 %.

(46)

Ca răspuns la comunicarea concluziilor Comisiei, un importator de alcooli grași și amestecurile lor originare din Indonezia a susținut că prețul mediu al importurilor care nu fac obiectul unui dumping ar fi mai scăzut decât prețul mediu al importurilor produse de către producătorul-exportator supus în continuare măsurilor. Cu toate acestea, afirmația respectivă nu afectează concluzia referitoare la subcotarea prețurilor pentru importurile care fac obiectul unui dumping evaluate în mod cumulativ.

(47)

Concluziile formulate în considerentele 76-91 din regulamentul provizoriu și confirmate în considerentele 71-84 din regulamentul definitiv privind situația economică a industriei din Uniune nu sunt afectate de regulamentul de modificare, prin urmare, acestea pot fi confirmate.

(48)

Se reamintește faptul că ancheta inițială a arătat că majoritatea indicatorilor de prejudiciu referitori la industria din Uniune, precum producția (– 17 %), utilizarea capacității (– 15 %), volumul de vânzări (– 18 %), cota de piață (– 12 %) și ocuparea forței de muncă (– 13 %), s-au deteriorat pe durata perioadei examinate. În special indicatorii de prejudiciu referitori la performanța financiară a industriei din Uniune, cum ar fi fluxul de lichidități și profitabilitatea, au fost considerabil afectați. Aceasta înseamnă că a fost subminată capacitatea industriei din Uniune de a mobiliza capital, în special în cursul perioadei de anchetă.

(49)

Având în vedere cele menționate anterior, se confirmă concluzia conform căreia industria din Uniune a suferit un prejudiciu important în sensul articolului 3 alineatul (5) din regulamentul de bază.

(50)

În urma confirmării existenței unui prejudiciu important suferit de industria din Uniune, s-a reevaluat dacă există în continuare o legătură de cauzalitate între prejudiciul respectiv, în urma concluziilor revizuite privind dumpingul, astfel cum au fost stabilite în regulamentul de modificare, și importurile revizuite care fac obiectul unui dumping originare din țările în cauză.

(51)

Astfel cum se indică în considerentul 26 mai sus, consumul la nivelul Uniunii a fost destul de stabil și a crescut cu doar 2 % în perioada examinată.

(52)

Tabelul de la considerentul 39 de mai sus, care exclude importurile realizate de exportatorul din Indonezia despre care s-a stabilit prin regulamentul de modificare că nu a practicat dumpingul pe piața Uniunii, arată că volumul revizuit al importurilor care fac obiectul unui dumping originare din cele trei țări în cauză a rămas important și a crescut semnificativ cu peste 60 000 de tone în termeni absoluți și cu peste 60 % în termeni relativi pe durata perioadei examinate. De asemenea, cota de piață deținută de importurile care fac obiectul unui dumping a crescut semnificativ, câștigând peste 5 puncte procentuale în perioada respectivă.

(53)

Aceste tendințe sunt foarte similare cu cele stabilite în ancheta inițială, în special în considerentele 86-94 din regulamentul definitiv. Creșterea cotei de piață, care a fost stabilită la 57 % în ancheta inițială, este evaluată în noua anchetă la peste 60 % pe baza datelor revizuite pentru perioada examinată.

(54)

Într-adevăr, noua anchetă a confirmat faptul că importurile care fac obiectul unui dumping originare din țările în cauză au exercitat o presiune asupra industriei din Uniune, începând cu anul 2008, când importurile respective au crescut cu 67 %. În anul în cauză, prețurile importurilor care fac obiectul unui dumping, astfel cum se arată în considerentul 39, au fost mult mai mici decât prețurile industriei din Uniune. Acest lucru a avut drept rezultat o scădere semnificativă a volumului vânzărilor (– 15,4 %) și a cotei de piață pentru industria din Uniune, pe care aceasta nu a mai recuperat-o ulterior până la sfârșitul perioadei examinate. În același timp, importurile care fac obiectul unui dumping originare din țările în cauză și-au majorat cota de piață cu peste 9 puncte procentuale.

(55)

În considerentul 72 din regulamentul definitiv s-a arătat că, pentru a răspunde presiunii, industria din Uniune a fost nevoită să-și reducă în mod semnificativ prețurile de vânzare cu 16,9 % în 2009, iar ulterior cu încă 5,3 % în cursul perioadei de anchetă. Chiar dacă un astfel de comportament de stabilire a prețurilor a permis industriei din Uniune să-și limiteze pierderea în ceea ce privește cota de piață, acesta a condus la pierderi semnificative acumulate pe durata perioadei examinate, astfel cum se arată în considerentul 86 din regulamentul provizoriu și după cum a fost confirmat în considerentul 78 din regulamentul definitiv. Situația a coincis cu prezența volumelor mari de importuri cu prețuri mici care fac obiectul unui dumping pe piața Uniunii, în special în cursul perioadei de anchetă.

(56)

În 2009, deși volumul absolut al importurilor care fac obiectul unui dumping originare din țările în cauză a scăzut cu 7,3 %, ca urmare a crizei economice și a restrângerii pieței UE, se observă că prețul mediu al importurilor care fac obiectul unui dumping a scăzut cu 17,9 %, și anume cu mai mult decât reducerea de 16,9 % a prețului industriei din Uniune. În cursul perioadei de anchetă, industria din Uniune a fost nevoită să-și micșoreze prețurile și a acumulat pierderi financiare.

(57)

Considerațiile de mai sus arată consecințele grave ale prezenței volumelor mari de importuri cu prețuri mici care fac obiectul unui dumping pe piața Uniunii asupra comportamentului de stabilire a prețurilor al industriei din Uniune pe piața sa principală și impactul negativ pe care aceasta l-a avut asupra situației sale economice, în special în cursul perioadei de anchetă.

(58)

Importatorul menționat mai sus a susținut că, în analiza legăturii de cauzalitate, restul importurilor care fac obiectul unui dumping originare din Indonezia nu ar trebui cumulate cu importurile originare din India și Malaysia, pe baza unor factori precum cota de piață stabilă, nivelul mai ridicat al prețurilor, lipsa subcotării, marja de subcotare mai mică a importurilor din Indonezia și evoluția paralelă a cotelor de piață aferente Indoneziei și industriei din Uniune. Importatorul afirmă în continuare că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciu și importurile care fac obiectul unui dumping originare din Indonezia, odată ce acestea sunt disociate.

(59)

Afirmația a fost respinsă deoarece factorii invocați de către importator, uneori pe bază selectivă, nu se numără printre factorii considerați relevanți în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază pentru a determina dacă ar trebui aplicată sau nu cumularea, în special în ceea ce privește condițiile de concurență între produsele importate și produsele similare din Uniune. Într-adevăr, ancheta inițială a concluzionat că produsul în cauză este un produs pur intermediar folosit, în principal, ca materie primă pentru producerea de sulfați, etoxilați și eter sulfați de alcooli grași și că produsul importat concurează în mod direct cu produsul din Uniune, indiferent de țara de origine. Prin urmare, uniformitatea concurenței pe piața Uniunii justifică evaluarea cumulativă a importurilor în sensul articolului 3 alineatul (4) litera (b) din regulamentul de bază. Argumentele importatorului nu abordează această concluzie și ar putea deveni relevante doar în urma aplicării disocierii. Având în vedere că nu există nicio bază pentru a modifica concluziile anchetei inițiale cu privire la cumulare, se confirmă analiza efectelor importurilor care fac obiectul unui dumping.

(60)

De asemenea, ar trebui menționat faptul că restul importurilor din Indonezia a fost realizat la prețuri de dumping, acestea și-au majorat semnificativ cota de piața în cursul perioadei examinate și au subcotat prețurile de vânzare ale industriei din Uniune.

(61)

În sfârșit, importatorul a menționat că Ecogreen a subcotat prețurile într-o mai mare măsură decât restul producătorilor-exportatori din Indonezia și că, prin urmare, deoarece importurile întreprinderii Ecogreen sunt considerate ca având un impact neglijabil, aceeași concluzie ar trebui să se aplice, de asemenea, a fortiori în cazul celorlalte importuri din Indonezia.

(62)

O astfel de concluzie se bazează pe premise greșite. Hotărârea Tribunalului a determinat o modificare a calculelor privind dumpingul practicat de Ecogreen, care a devenit în consecință de minimis. Exclusiv din acest motiv a fost necesar ca impactul importurilor Ecogreen să fie considerat neglijabil. Prin urmare, afirmația este respinsă.

(63)

Pe baza constatărilor de mai sus, se concluzionează că importurile care fac obiectul unui dumping au cauzat un prejudiciu important industriei din Uniune.

(64)

Efectul altor factori asupra situației industriei din Uniune în contextul legăturii de cauzalitate a fost, de asemenea, reexaminat.

(65)

Astfel cum se menționează în considerentul 23 mai sus, importurile care nu fac obiectul unui dumping au crescut proporțional într-o măsură mai mică decât importurile care fac obiectul unui dumping și au reprezentat doar un procent limitat din importurile totale din țările în cauză în cursul perioadei de anchetă. De asemenea, ancheta a arătat, în plus, că importurile respective au avut o cotă de piață modestă în perioada examinată și, în special, în cursul perioadei de anchetă.

(66)

Volumul importurilor care fac obiectul unui dumping a crescut cu 6,5 % între 2009 și perioada de anchetă, și anume cu mai mult decât recuperarea de piață ilustrată de creșterea de 4,6 % a consumului la nivelul Uniunii, câștigând astfel cotă de piață.

(67)

Prin urmare, se consideră că orice impact pe care l-ar fi putut avea importurile care nu fac obiectul unui dumping asupra pieței Uniunii în cursul perioadei de anchetă nu poate prevala în raport cu impactul negativ semnificativ al importurilor care fac obiectul unui dumping, descris în detaliu în considerentele 51-57.

(68)

Pe baza constatărilor de mai sus, se consideră că prezența importurilor care nu fac obiectul unui dumping efectuate de Ecogreen pe piața Uniunii în cursul perioadei de anchetă nu este de natură să rupă legătura de cauzalitate dintre importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria din Uniune în cursul perioadei de anchetă.

(69)

În ancheta inițială, ceilalți factori examinați în contextul cauzelor potențiale ale prejudiciului important suferit de industria din Uniune au fost: importurile în Uniune din restul lumii, performanța la export a industriei din Uniune, impactul crizei economice și vânzările de izomeri cu catenă ramificată care nu sunt incluși în definiția produsului.

(70)

Având în vedere faptul că factorii menționați nu sunt afectați de marjele de dumping revizuite stabilite pentru producătorii-exportatori din Indonezia, se confirmă constatările și concluzia formulate în considerentele 95-100 din regulamentul definitiv cu privire la aceștia. Impactul factorilor respectivi nu este de natură să rupă legătura de cauzalitate stabilită între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria din Uniune.

(71)

Noua anchetă arată că există în continuare o legătură clară și directă între creșterea în volum și efectul negativ asupra prețurilor al importurilor care fac obiectul unui dumping și prejudiciul important suferit de industria din Uniune în cursul perioadei de anchetă.

(72)

Analiza de mai sus arată că volumul importurilor care nu fac obiectul unui dumping a fost limitat comparativ cu cantitatea de produse care au făcut obiectul unui dumping importate din țările în cauză. În contextul unui consum relativ stabil, importurile care fac obiectul unui dumping au crescut semnificativ atât în termeni absoluți, cât și în termeni relativi în cursul perioadei examinate, iar prezența acestora a avut un impact negativ considerabil asupra pieței Uniunii. Într-adevăr, s-a observat că, din cauza denaturării create pe piață, industria din Uniune a fost nevoită să își reducă semnificativ prețurile cu 22,2 % începând cu 2008 și nu a putut să-și recupereze costurile și să realizeze un profit rezonabil, în special în cursul perioadei de anchetă.

(73)

De asemenea, noua anchetă a confirmat faptul că efectele altor factori decât importurile care fac obiectul unui dumping nu pot rupe legătura de cauzalitate dintre importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria din Uniune.

(74)

Prin urmare, noua anchetă arată că există o legătură de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping originare din India, Indonezia și Malaysia și prejudiciul important suferit de industria din Uniune în cursul perioadei de anchetă. Concluziile formulate în considerentele 101 și 102 din regulamentul definitiv sunt confirmate.

(75)

Concluziile formulate în considerentul 118 din regulamentul definitiv cu privire la interesul Uniunii nu se constată că ar fi afectate de regulamentul de modificare, prin urmare, acestea sunt confirmate.