29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/1

(1)

La data de 25 iunie 2012, Consiliul a autorizat Comisia și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate să înceapă negocieri cu Noua Zeelandă în vederea încheierii unui acord-cadru care să înlocuiască Declarația comună privind relațiile și cooperarea între Uniunea Europeană și Noua Zeelandă din 21 septembrie 2007.

(2)

Negocierile privind Acordul de parteneriat privind relațiile și cooperarea între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), au fost încheiate cu succes la data de 30 iulie 2014. Acordul reflectă relația apropiată existentă de mult timp între părți și legăturile tot mai strânse create între acestea, precum și dorința lor de a-și consolida și a-și extinde mai mult relațiile într-un mod ambițios și inovator.

(3)

Articolul 58 din acord prevede faptul că, până la intrarea în vigoare a acordului, Uniunea și Noua Zeelandă pot aplica cu titlu provizoriu anumite dispoziții ale acestuia, stabilite de comun acord de către cele două părți.

(4)

Prin urmare, acordul ar trebui semnat în numele Uniunii și anumite prevederi ale sale ar trebui aplicate cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia,

—

articolul 3 (Dialogul);

—

articolul 4 (Cooperarea în cadrul organizațiilor regionale și internaționale);

—

articolul 5 (Dialogul politic);

—

articolul 53 (Comitetul mixt), cu excepția alineatului (3) literele (g) și (h);

—

titlul X (Dispoziții finale), cu excepția articolului 57 și a articolului 58 alineatele (1) și (3), în măsura în care este necesar pentru a asigura punerea în aplicare cu titlu provizoriu a prevederilor din acord menționate în prezentul articol.

29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/3

(a)

consultări la nivel de lideri, organizate periodic ori de câte ori părțile consideră că este necesar;

(b)

consultări și vizite la nivel ministerial, care se organizează la datele și în locurile stabilite de către părți;

(c)

consultări la nivel de miniștri de externe, care se organizează periodic, dacă se poate, anual;

(d)

reuniuni la nivel de înalți funcționari, care se organizează în vederea consultărilor pe teme de interes comun sau pentru a se informa și coopera cu privire la evoluții deosebit de importante la nivel intern sau internațional;

(e)

dialoguri sectoriale privind chestiuni de interes comun; și

(f)

schimburi de delegații între Parlamentul European și Noua Zeelandă.

(a)

să promoveze principiile fundamentale privind valorile democratice, drepturile omului și statul de drept, inclusiv în cadrul forurilor multilaterale; și

(b)

să colaboreze și să se coordoneze, după caz, în ceea ce privește promovarea în practică a principiilor democratice, a drepturilor omului și a statului de drept, inclusiv cu țările terțe.

(a)

întreprinderea măsurilor necesare, după caz, pentru a semna, a ratifica sau a adera și pentru a pune în aplicare integral toate celelalte instrumente internaționale relevante;

(b)

menținerea unui sistem eficace de control național al exporturilor prin care să se controleze atât exporturile, cât și tranzitul de mărfuri legate de ADM, inclusiv un control al utilizării finale legate de ADM a tehnologiilor cu dublă utilizare, și care să prevadă sancțiuni eficace în cazul încălcării controalelor exporturilor.

(a)

a continua să întreprindă măsuri pentru a pune în aplicare Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale („Statutul de la Roma”) și, după caz, instrumentele conexe;

(b)

a face schimb de experiență cu partenerii regionali cu privire la adoptarea modificărilor juridice necesare pentru a permite ratificarea și punerea în aplicare a Statutului de la Roma; și

(c)

a coopera în vederea promovării atingerii obiectivului universalității și integrității Statutului de la Roma.

(a)

în cadrul punerii în aplicare pe deplin a Rezoluțiilor 1267, 1373 și 1540 ale CSONU și a altor rezoluții ale ONU și instrumente internaționale aplicabile;

(b)

prin schimb de informații referitoare la grupările teroriste și la rețelele lor de sprijin, în conformitate cu dreptul intern și internațional aplicabil;

(c)

prin schimb de opinii cu privire la:

(d)

prin cooperarea în vederea aprofundării consensului internațional privind combaterea terorismului și a cadrului normativ aferent și prin întreprinderea de măsuri în direcția ajungerii cât mai curând posibil la un acord privind Convenția generală privind terorismul internațional, astfel încât să se completeze instrumentele ONU existente de combatere a terorismului; și

(e)

prin promovarea cooperării între statele membre ale ONU în vederea punerii efective în aplicare a Strategiei globale a ONU de combatere a terorismului prin toate mijloacele corespunzătoare.

(a)

să facă schimb de opinii și, după caz, să își coordoneze pozițiile privind chestiunile legate de dezvoltare în forurile regionale și internaționale, pentru a promova o creștere incluzivă și durabilă a dezvoltării umane; și

(b)

să facă schimb de informații privind programele de dezvoltare ale fiecăreia și, după caz, să își coordoneze implicarea la nivel național pentru a-și spori contribuția la creșterea economică durabilă și la eradicarea sărăciei.

(a)

un dialog anual în materie de politică comercială la nivel de înalți funcționari, completat de reuniuni ministeriale privind comerțul, organizate atunci când părțile consideră acest lucru necesar;

(b)

un dialog anual privind comerțul cu produse agricole; și

(c)

alte schimburi sectoriale, atunci când părțile consideră acest lucru necesar.

(a)

schimbul de informații;

(b)

aplicarea cerințelor în materie de importuri la nivelul întregului teritoriu al celeilalte părți;

(c)

verificarea integrală sau parțială a sistemelor de inspecție și de certificare ale autorităților celeilalte părți în conformitate cu standardele internaționale relevante ale Codex Alimentarius, OIE și CIPP privind evaluarea unor astfel de sisteme; și

(d)

recunoașterea zonelor indemne de dăunători și boli și a zonelor cu o prevalență redusă a dăunătorilor sau a bolilor.

(a)

aspecte legate de cerere și ofertă, chestiuni bilaterale din domeniul comerțului și investițiilor, precum și aspecte de interes care rezultă din comerțul internațional;

(b)

barierele tarifare și netarifare din calea comerțului cu materii prime și a serviciilor și investițiilor legate de materiile prime;

(c)

cadrele de reglementare ale fiecărei părți; și

(d)

cele mai bune practici privind dezvoltarea durabilă a industriilor miniere, inclusiv privind politica privind minereurile, amenajarea teritoriului și procedurile de autorizare.

(a)

practicarea, promovarea, diseminarea, optimizarea, gestionarea, armonizarea, protecția și aplicarea efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală;

(b)

prevenirea încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală;

(c)

combaterea contrafacerii și a pirateriei, prin forme adecvate de cooperare; și

(d)

funcționarea organismelor responsabile de protecția și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

(a)

Noua Zeelandă readmite oricare dintre resortisanții săi care sunt prezenți în mod neregulamentar pe teritoriul unui stat membru, la cererea acestuia din urmă și fără formalități suplimentare; și

(b)

fiecare stat membru readmite oricare dintre resortisanții săi care sunt prezenți în mod neregulamentar pe teritoriul Noii Zeelande, la cererea acesteia din urmă și fără formalități suplimentare.

(a)

schimbul de opinii cu privire la diferitele aspecte ale societății informaționale, în special referitor la utilizarea pe scară largă a rețelelor în bandă largă de mare viteză, politicile și reglementările privind comunicațiile electronice, inclusiv serviciul universal, acordarea de licențe și autorizări generale, protecția vieții private și a datelor cu caracter personal, guvernarea electronică și guvernarea deschisă, securitatea internetului, precum și independența și eficiența autorităților de reglementare;

(b)

interconectarea și interoperabilitatea rețelelor de cercetare, a infrastructurilor și serviciilor aferente sistemelor informatice și datelor științifice, inclusiv într-un context regional;

(c)

standardizarea, certificarea și diseminarea de noi tehnologii ale informației și comunicațiilor;

(d)

aspectele legate de securitate, încredere și confidențialitate ale tehnologiilor informației și comunicațiilor și serviciilor aferente, inclusiv promovarea siguranței în mediul online, combaterea utilizării abuzive a tehnologiei informației și a tuturor formelor de mijloace electronice, și de partajare a informațiilor; și

(e)

schimbul de opinii cu privire la măsurile prin care să se abordeze problema costurilor comunicațiilor mobile internaționale în roaming.

(a)

cooperarea privind mobilitatea în scop educațional a persoanelor prin promovarea și facilitarea schimbului de studenți, de cercetători, de personal universitar și administrativ din instituțiile de învățământ terțiar și de profesori;

(b)

proiecte de cooperare comune ale instituțiilor de învățământ și de formare din Uniune și din Noua Zeelandă, în vederea promovării dezvoltării programei de învățământ, a programelor de studii comune și a diplomelor universitare comune, precum și a mobilității profesorilor și studenților;

(c)

cooperarea, legăturile și parteneriatele instituționale ce vizează consolidarea elementului educațional al triunghiului cunoașterii și promovarea schimbului de experiență și de know-how; și

(d)

sprijinul pentru reformarea politicilor prin studii, conferințe, seminare, grupuri de lucru, exerciții de evaluare comparativă și schimb de informații și de bune practici, ținând seama în special de procesele de la Bologna și Copenhaga și de instrumentele și principiile existente ce sporesc transparența și inovarea în educație.

(a)

protecția sănătății:

(b)

supravegherea bolilor transmisibile (precum gripa și focarele de boli acute) și alte activități care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului sanitar internațional (2005), inclusiv acțiuni de pregătire pentru a face față amenințărilor transfrontaliere grave, în special planificarea pregătirii și evaluarea riscurilor;

(c)

cooperarea în domeniul standardelor și al evaluării conformității pentru a gestiona reglementarea și riscurile aferente produselor (inclusiv produsele farmaceutice și dispozitivele medicale);

(d)

aspectele legate de punerea în aplicare a Convenției-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru controlul tutunului; și

(e)

chestiunile legate de punerea în aplicare a Codului global de bune practici al OMS în materie de recrutare internațională a personalului medical.

(a)

tranziția către economii cu emisii reduse de gaze cu efect de seră, prin strategii și acțiuni de atenuare adecvate la nivel național, inclusiv prin strategii de creștere ecologică;

(b)

elaborarea, punerea în aplicare și funcționarea unor mecanisme de piață, în special a unor sisteme de comercializare a certificatelor de emisii;

(c)

instrumente de finanțare publice și private a acțiunilor din domeniul politicii climatice;

(d)

activitatea de cercetare, dezvoltare și implementare a tehnologiilor cu emisii reduse de gaze cu efect de seră; și

(e)

monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră și analiza efectelor acestora, inclusiv elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii de adaptare, după caz.

(a)

a elabora politici prin care să se consolideze securitatea energetică;

(b)

a promova comerțul și investițiile în domeniul energiei la nivel mondial;

(c)

a îmbunătăți competitivitatea;

(d)

a îmbunătăți funcționarea piețelor globale ale energiei;

(e)

a face schimb de informații și de experiență în materie de politici prin intermediul forurilor multilaterale existente în domeniul energiei;

(f)

a promova utilizarea surselor de energie regenerabile, precum și dezvoltarea și adoptarea de tehnologii energetice curate, variate și durabile, inclusiv de tehnologii regenerabile și cu emisii reduse;

(g)

a utiliza rațional energia, cu contribuții atât la nivelul ofertei, cât și la nivelul cererii, prin promovarea eficienței energetice în producția, transportul, distribuția și utilizarea finală a energiei;

(h)

a-și pune în aplicare angajamentele internaționale de a raționaliza și a elimina treptat pe termen mediu subvențiile ineficiente pentru combustibilii fosili care încurajează consumul irațional; și

(i)

a face schimb de cele mai bune practici în ceea ce privește explorarea surselor de energie și producția de energie.

(a)

schimbului de informații cu privire la politicile și practicile fiecăreia;

(b)

consolidării relațiilor aviatice dintre Uniune și Noua Zeelandă cu scopul de:

(c)

obiectivelor obținerii unui acces nerestricționat pe piețele maritime internaționale și desfășurării unor schimburi comerciale întemeiate pe concurență loială; și

(d)

recunoașterii reciproce a permiselor de conducere pentru autovehiculele terestre.

(a)

a asigura, printr-o gestionare eficace de către Comisia pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central și pe baza celor mai bune informații științifice disponibile, conservarea pe termen lung și utilizarea durabilă a stocurilor de pești mari migratori pe ansamblul parcursului lor migrator din Oceanul Pacific de Vest și Central, inclusiv prin recunoașterea deplină, în conformitate cu convențiile relevante ale ONU și cu alte instrumente internaționale, a cerințelor speciale ale statelor mici și teritoriilor insulare în curs de dezvoltare și prin asigurarea unui proces decizional transparent;

(b)

a asigura conservarea și utilizarea rațională a faunei și florei marine care intră în domeniul de competență al Comisiei pentru conservarea faunei și florei marine din Antarctica, inclusiv depunerea de eforturi de combatere a activităților de pescuit INN în zona reglementată de Convenția privind conservarea faunei și florei marine ale Antarcticii;

(c)

a asigura adoptarea și punerea în aplicare a unor măsuri eficace de conservare și gestionare pentru stocurile care intră în domeniul de competență al ORGP a Pacificului de Sud; și

(d)

a facilita aderarea la ORGP-urile în care una dintre părți este membră, iar cealaltă este în curs de aderare.

(a)

promovează punerea în aplicare eficace a prezentului acord;

(b)

monitorizează dezvoltarea relației cuprinzătoare dintre părți;

(c)

solicită, după caz, informații de la comitete sau de la alte organisme instituite prin alte acorduri specifice dintre părți care fac parte din domeniul de aplicare al cadrului instituțional comun în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) și analizează orice rapoarte prezentate de către acestea;

(d)

face schimb de opinii și prezintă sugestii cu privire la orice chestiune de interes comun, inclusiv cu privire la acțiuni viitoare și la resursele disponibile pentru realizarea acestora;

(e)

stabilește prioritățile legate de scopul prezentului acord;

(f)

caută metodele adecvate de evitare a problemelor care ar putea apărea în domeniile reglementate de prezentul acord;

(g)

încearcă să soluționeze orice litigiu care apare în legătură cu aplicarea sau cu interpretarea prezentului acord;

(h)

examinează informațiile prezentate de o parte în conformitate cu articolul 54; și

(i)

face recomandări și adoptă decizii, după caz, pentru a pune în aplicare aspecte specifice ale prezentului acord.

29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/31

Anexa 6, noua notă explicativă 0.42 bis:

Se adaugă o nouă notă explicativă la articolul 42 bis, cu textul următor:

Anexa 2, articolul 4 punctul 2 subpunctul (i):

În locul textului existent se citește:

Anexa 2, articolul 4 punctul 2 subpunctul (iii):

În locul textului existent se citește:

Anexa 2, noul articol 5:

După articolul 4 modificat se introduce următorul text:

Anexa 2, schița nr. 9:

Se înlocuiește schița nr. 9 existentă cu:

„Schița nr. 9

EXEMPLU DE CONSTRUCȚIE A UNUI VEHICUL CU PRELATE CULISANTE

Schița nr. 9 (continuare)

Schița nr. 9 (continuare)

”.

Anexa 2, noua schiță nr. 10:

După noua schiță nr. 9 se introduce:

„Schița nr. 10

EXEMPLU DE CONSTRUCȚIE A UNUI VEHICUL CU PLAFON CULISANT CU PRELATĂ

Schița nr. 10 (continuare)

Schița nr. 10 (continuare)

”.

Anexa 7 partea I, articolul 5 punctul 2 subpunctul (i):

În locul textului existent se citește:

Anexa 7 partea I, articolul 5 punctul 2 subpunctul (iii):

În locul textului existent se citește:

Anexa 7 partea I, noul articol 6:

După articolul 5 modificat se introduce următorul text:

Anexa 7 partea I, schița nr. 9:

Se înlocuiește schița nr. 9 existentă cu:

„Schița nr. 9

EXEMPLU DE CONSTRUCȚIE A UNUI CONTAINER CU PRELATE CULISANTE

Schița nr. 9 (continuare)

Schița nr. 9 (continuare)

”.

Anexa 7 partea I, noua schiță nr. 10:

După noua schiță nr. 9 se introduce:

„Schița nr. 10

EXEMPLU DE CONSTRUCȚIE A UNUI CONTAINER CU PLAFON CULISANT CU PRELATĂ

Schița nr. 10 (continuare):

Schița nr. 10 (continuare):

”.

29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/45

(1)

Având în vedere situația actuală de pe piața laptelui praf degresat în ceea ce privește redresarea prețurilor și nivelul înalt al stocurilor de intervenție, este oportun să se deschidă vânzările de lapte praf degresat din stocurile de intervenție publică prin procedură de licitație, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240.

(2)

Pentru a gestiona vânzările din stocurile de intervenție în mod adecvat, este necesar să se stabilească data până la care laptele praf degresat disponibil pentru vânzare trebuie să fi intrat în regimul de intervenție publică.

(3)

În conformitate cu articolul 28 alineatul (4) literele (b), (c) și (d) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240, este necesar să se stabilească perioadele pentru depunerea ofertelor, cantitatea minimă pentru care poate fi depusă o ofertă, precum și cuantumul garanției care trebuie constituită atunci când se depune o ofertă.

(4)

În sensul articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1240, este necesar să se stabilească termenele până la care statele membre trebuie să notifice Comisiei toate ofertele admisibile.

(5)

În scopul unei administrări eficiente, statele membre ar trebui să efectueze notificările către Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 792/2009 al Comisiei (3).

(6)

Comitetul pentru organizarea comună a piețelor agricole nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,

29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/48

(1)

La 18 aprilie 2012, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 325/2012 al Consiliului (2) (denumit în continuare „regulamentul în litigiu”), Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă între 14,6 % și 52,2 % asupra importurilor de acid oxalic originar din India și Republica Populară Chineză, în urma unei anchete antidumping în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului (3).

(2)

Prin hotărârea din 20 mai 2015 (4), Tribunalul a anulat regulamentul în litigiu în ceea ce privește societatea Yuanping Changyuan Chemicals Co. Ltd, un producător-exportator chinez care a cooperat. Tribunalul a statuat că raționamentul Consiliului referitor la două chestiuni cu privire la determinarea nivelului de eliminare a prejudiciului nu este conform cu articolul 296 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(3)

În urma hotărârii Tribunalului, Comisia a publicat un anunț prin care informa că a decis să reia ancheta antidumping privind acidul oxalic, în scopul punerii în aplicare a hotărârii în ceea ce privește societatea Yuanping Changyuan Chemicals Co. Ltd.

(4)

Astfel cum se menționează în considerentele (66) și (83) din regulamentul în litigiu, Yuanping Changyuan Chemicals Co. Ltd a susținut că Comisia a omis să includă în întregime un procent de 6,5 % corespunzător taxei vamale normale la calcularea marjei de prejudiciu.

(5)

Comisia a constatat în ancheta inițială că cererea este justificată și și-a revizuit calculele în ceea ce privește marja de prejudiciu după cum urmează: prețul de import mediu ponderat final a fost calculat prin adăugarea la media ponderată a prețurilor de export CIF la frontiera Uniunii ale societății Yuanping Changyuan Chemicals Co. Ltd, pentru cele două tipuri de acid oxalic (nerafinat și rafinat), în primul rând, 6,5 % pentru taxele vamale și, ulterior, o sumă fixă de 10 EUR/tonă pentru costurile ulterioare importului.

(6)

Rezultatul a fost o reducere a marjei de prejudiciu pentru societatea Yuanping Changyuan Chemicals Co. Ltd, la 18,7 %. Cu toate acestea, astfel cum s-a menționat în considerentele (83) și (87) din regulamentul în litigiu, marja de prejudiciu redusă a fost mai mare decât marja de dumping stabilită pentru Yuanping Changyuan Chemicals Co. Ltd. (14,6 %), care stă la baza taxei antidumping instituite.

(7)

Astfel cum s-a menționat în considerentele 142 și 143 din Regulamentul (UE) nr. 1043/2011 al Comisiei (5) de instituire a măsurilor provizorii în cazul de față și astfel cum s-a confirmat prin regulamentul în litigiu, profitul utilizat pentru calculul nivelului de eliminare a prejudiciului a fost de 8 % din cifra de afaceri, care a fost considerat a fi profitul pe care industria din Uniune s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil să îl obțină în condiții normale de concurență, în absența dumpingului prejudiciabil. Motivele pentru utilizarea acestei cifre sunt discutate în continuare.

(8)

În cursul anchetei care a condus la adoptarea regulamentul în litigiu s-a stabilit că, în perioada examinată, industria din Uniune fie a înregistrat pierderi, fie a realizat un profit foarte limitat. Acest nivel de profit a fost insuficient pentru menținerea producției pe termen mediu. În plus, pe parcursul perioadei examinate în ancheta inițială, au existat cantități semnificative de importuri la niveluri ale prețurilor care, în medie, au fost mai mici decât prețurile constatate că fac obiectul unui dumping în perioada de anchetă inițială. Aceste importuri la prețuri scăzute au avut un impact negativ asupra performanței economice a industriei din Uniune. În consecință, nivelurile profitului realizat efectiv de industria din Uniune în timpul perioadei examinate nu au putut fi considerate ca fiind un profit pe care industria din Uniune ar putea să se aștepte în mod rezonabil să îl obțină în condiții normale de concurență.

(9)

În plus, în cursul anchetei inițiale, Comisia nu a colectat niciun fel de date privind profitul industriei din Uniune pentru o perioadă anterioară perioadei examinate. În consecință, nu era disponibilă nicio dată privind profitul industriei din Uniune pentru o perioadă imediat anterioară perioadei examinate, care ar fi putut fi utilizată ca marjă de profit rezonabilă pentru calcularea marjei de prejudiciu. În urma comunicării informațiilor, societatea Yuanping a susținut că serviciile Comisiei ar fi trebuit să utilizeze informații care nu se încadrează în perioada examinată pentru a efectua o evaluare adecvată în vederea stabilirii profitului țintă.

(10)

Acest argument nu a fost acceptat. Instanțele judecătorești ale Uniunii au recunoscut o marjă largă de apreciere Comisiei în ceea ce privește perioada care trebuie luată în considerare în scopul stabilirii prejudiciului (6). La începutul anchetei inițiale, Comisia a stabilit un termen de colectare a datelor pentru evaluarea prejudiciului, și anume perioada examinată (de la 1 ianuarie 2007 la 31 decembrie 2010) și nu a colectat date care nu se încadrează în această perioadă. În plus, astfel cum se explică în considerentul 23 de mai jos, în cadrul domeniului de aplicare al prezentei reluări a anchetei, Comisia trebuie să se bazeze numai pe informațiile disponibile în cursul anchetei inițiale.

(11)

Comisia a analizat, prin urmare, profitul-țintă propus de reclamant în cursul anchetei care a condus la regulamentul în litigiu. În plângere a fost propus un profit-țintă de 10 % pentru calcularea marjei de prejudiciu. În acest sens, Comisia a remarcat faptul că marja de profit utilizată de Consiliu într-o anchetă anterioară privind importurile de acid oxalic din India și Republica Populară Chineză în 1991 a fost de 10 % (7). Reclamantul a justificat cifra susținând că un astfel de nivel de rentabilitate ar putea fi atins în cazul în care societatea în cauză ar fi produs la capacitatea maximă. Cu toate acestea, marja de profit propusă de reclamant nu se referă la date reale privind profitul realizat în absența importurilor care fac obiectul unui dumping, în condiții normale de concurență, ci la o situație teoretică de utilizare la capacitate maximă. Dat fiind faptul că reclamantul nu a demonstrat că această utilizare a capacității maxime pe care s-a întemeiat profitul-țintă propus a fost sau ar putea fi atinsă în condiții normale de piață, în absența importurilor care fac obiectul unui dumping, profitul-țintă invocat nu a putut fi utilizat, din acest motiv.

(12)

În aceste condiții, Comisia a examinat marja de profit stabilită în cadrul altor anchete privind sectorul chimic, care include, de asemenea, industrii cu utilizare intensivă a capitalului precum industria acidului oxalic și care utilizează un proces de producție similar.

(13)

În ceea ce privește marjele de profit utilizate în cadrul anchetelor anterioare în sectorul chimic (8) (inclusiv marja de profit utilizată în ancheta anterioară privind acidul oxalic), s-a constatat că, în medie, a fost luată în considerare o marjă de profit de aproximativ 8 %, ceea ce constituie un profit rezonabil pe care industria din Uniune l-ar putea atinge în condiții normale de piață în absența dumpingului prejudiciabil.

(14)

În plus, Comisia a examinat marja de profit utilizată în anchetele privind alte sectoare care, la fel ca și sectorul chimic, sunt mari consumatoare de capital. În acest sens, Comisia a constatat că marja de profit utilizată în anchetele respective (9) a fost în concordanță cu marja medie a profitului identificată pentru sectorul chimic, inclusiv pentru acidul oxalic.

(15)

Pe baza considerațiilor menționate mai sus, precum și în absența datelor efective privind nivelurile de rentabilitate care ar putea fi realizate de industria din Uniune în cursul perioadei de anchetă în condiții normale și în absența dumpingului prejudiciabil, Comisia a considerat că este necesar să se stabilească o astfel de marjă de profit rezonabilă pe baza marjei de profit medii stabilite în anchetele antidumping pentru alte sectoare chimice și pentru alte sectoare cu caracteristici similare, cum ar fi faptul că au o utilizare intensivă a capitalului. Pe această bază, Comisia a concluzionat că 8 % este o marjă de profit pe care industria din Uniune s-ar putea aștepta în mod rezonabil să o obțină, în condiții normale de concurență, și anume în absența importurilor care fac obiectul unui dumping, și că această marjă de profit ar trebui, prin urmare, să fie utilizată pentru calcularea nivelului de eliminare a prejudiciului.

(16)

Comisia a comunicat faptele și considerațiile menționate anterior la 29 iunie 2016. Societății Yuanping Changyuan Chemicals Co. Ltd și industriei din Uniune li s-a acordat posibilitatea să formuleze observații cu privire la acestea.

(17)

Au fost primite observații în termenele prevăzute și acestea au fost luate în considerare în mod corespunzător. În plus, la 11 august 2016 a avut loc o audiere la care au participat serviciile Comisiei și societatea Yuanping.

(18)

Ca urmare a observațiilor primite de la părțile interesate, au fost efectuate schimbări în ceea ce privește originalul documentului de informare din 29 iunie 2016. Prin urmare, Comisia a comunicat din nou faptele și considerațiile de mai sus părților interesate la 24 august 2016.

(19)

În urma comunicării informațiilor, Oxaquim a susținut că nu era clar dacă afirmația Yuanping menționată la considerentul 4 de mai sus a fost în totalitate sau numai parțial justificată. În această privință, Comisia a confirmat că afirmația a fost justificată în totalitate. De fapt, astfel cum s-a explicat în detaliu în considerentele 5 și 6 de mai sus, calculul revizuit efectuat de Comisie în cadrul anchetei inițiale a reflectat pe deplin observațiile formulate de Yuanping la momentul anchetei inițiale.

(20)

La rândul său, Yuanping a afirmat că, la punerea în aplicare a hotărârii Curții, Comisia a realizat o analiză post hoc pentru a justifica constatările anchetei inițiale. Potrivit Yuanping, acest lucru a fost demonstrat de faptul că Comisia s-a bazat pe Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1138/2011 al Consiliului (10), care a fost publicat după evaluarea profitului-țintă în cadrul procedurii actuale. Societatea Yuanping a afirmat că o astfel de analiză post hoc nu ar putea fi utilizată pentru a justifica constatările inițiale. Această afirmație nu era corectă și a fost respinsă pentru următoarele motive.

(21)

În primul rând, în ceea ce privește cauzele invocate pentru evaluarea profitului-țintă (dintre care numai câteva au fost menționate în regulament), afirmația societății Yuanping este incorectă din punct de vedere faptic. Profitul țintă în toate aceste cazuri, inclusiv în regulamentul menționat anterior de către societatea Yuanping, a fost determinat, fie cu titlu provizoriu, fie definitiv, înainte de stabilirea profitului-țintă în cadrul anchetei inițiale.

(22)

În al doilea rând, pentru a executa hotărârea Curții de Justiție în conformitate cu articolul 266 din TFUE, Comisia trebuie să furnizeze o expunere de motive în conformitate cu articolul 296 din TFUE pentru constatările efectuate în cursul anchetei inițiale pentru care Curtea a constatat că expunerea de motive a fost insuficientă. În acest sens, Comisia trebuie să se bazeze pe informațiile disponibile la momentul anchetei inițiale.

(23)

În consecință, Comisia a motivat aceste constatări, de exemplu, utilizarea unui profit-țintă de 8 %, prin utilizarea numai a informațiilor pe care s-a bazat în cursul anchetei inițiale.

(24)

În plus, toate informațiile prezentate de către Comisie în acest regulament se aflau deja în dosarul anchetei inițiale și/sau au fost disponibile publicului la momentul respectiv. Aceste informații au fost furnizate din nou societății Yuanping în contextul prezentei anchete, ceea ce demonstrează faptul că Comisia nu utilizat nicio probă nouă în expunerea sa de motive îmbunătățită.

(25)

Societatea Yuanping a afirmat, de asemenea, că o procedură administrativă nu este suficientă pentru a corecta erorile constatate de Curte.

(26)

Acest argument a fost respins. Curtea nu a stabilit că aprecierile Comisiei erau eronate din punct de vedere faptic sau substanțial. Dimpotrivă, Curtea a stabilit că, în anumite cazuri, regulamentul în litigiu nu era suficient motivat. Furnizarea unei expuneri de motive îmbunătățite în cadrul prezentului regulament, în conformitate cu articolul 296 din TFUE, constituie modalitatea adecvată de a se conforma hotărârii Curții.

(27)

În sfârșit, Yuanping a afirmat că cifra utilizată de Comisie pentru costurile ulterioare importului, respectiv 10 EUR/tonă, era prea scăzută. În susținerea acestei afirmații, Yuanping a furnizat Comisiei dovezi sub forma mai multor facturi din 2016, potrivit cărora costurile ulterioare importului ar fi fost mai ridicate.

(28)

Această afirmație a fost respinsă. Cifrele pentru costurile ulterioare importului utilizate de Comisie în cadrul anchetei inițiale au fost rezultatul informațiilor verificate provenind de la importatorii independenți care au cooperat. În acest sens, Yuanping nu a reușit să justifice motivul pentru care Comisia ar trebui să recalculeze această cifră prin utilizarea de date neverificate dintr-o perioadă aflată în afara perioadei de anchetă inițială.

(29)

Prezentul regulament este în conformitate cu avizul comitetului instituit prin articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009,

29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/53

(1)

La 10 noiembrie 2008, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2008/851/PESC (1) de instituire a operației militare a UE Atalanta („Atalanta”).

(2)

La 21 noiembrie 2014, prin Decizia 2014/827/PESC (2), Consiliul a modificat Acțiunea comună 2008/851/PESC și a prelungit misiunea Atalanta până la 12 decembrie 2016.

(3)

Revizuirea strategică din 2016 a misiunii Atalanta a concluzionat că mandatul acesteia ar trebui prelungit până în decembrie 2018.

(4)

Acțiunea comună 2008/851/PESC ar trebui să fie modificată în mod corespunzător.

(5)

În conformitate cu articolul 5 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor și acțiunilor Uniunii care au implicații în materie de apărare. Danemarca nu participă la punerea în aplicare a prezentei decizii și nu contribuie, prin urmare, la finanțarea acestei operații,

1.

la articolul 14 se adaugă următorul alineat:

„(5)   Valoarea de referință financiară pentru costurile comune ale operației militare a UE pentru perioada cuprinsă între 13 decembrie 2016 și 31 decembrie 2018 este de 11 064 000 EUR. Procentajul din valoarea de referință menționat la articolul 25 alineatul (1) din Decizia (PESC) 2015/528 a Consiliului (*1) este stabilit la 0 %.

(*1)  Decizia (PESC) 2015/528 a Consiliului din 27 martie 2015 de instituire a unui mecanism de gestionare a finanțării costurilor comune ale operațiilor Uniunii Europene care au implicații militare sau în domeniul apărării (Athena) și de abrogare a Deciziei 2011/871/PESC (JO L 84, 28.3.2015, p. 39).”;"

2.

la articolul 16, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Operația militară a UE se încheie la 31 decembrie 2018.”

29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/55

(1)

La 22 iulie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/486/PESC (1) privind misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securității civile în Ucraina (EUAM Ucraina).

(2)

Decizia 2014/486/PESC, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2015/2249 a Consiliului (2), a stabilit pentru EUAM Ucraina o valoare de referință până la 30 noiembrie 2016 și un mandat până la 30 noiembrie 2017.

(3)

La 12 mai 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/712 (3) prin care a fost adaptată valoarea de referință financiară pentru perioada de până la 30 noiembrie 2016.

(4)

Ar trebui să fie prevăzută o valoare de referință financiară pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2016 și 30 noiembrie 2017 și, prin urmare, Decizia 2014/486/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,

1.

La articolul 14, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUAM Ucraina până la 30 noiembrie 2014 este de 2 680 000 EUR. Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUAM Ucraina în perioada 1 decembrie 2014-30 noiembrie 2015 este de 13 100 000 EUR. Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUAM Ucraina în perioada 1 decembrie 2015-30 noiembrie 2016 este de 17 670 000 EUR. Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUAM Ucraina în perioada 1 decembrie 2016-30 noiembrie 2017 este de 20 800 000 EUR. Valoarea de referință financiară pentru perioadele ulterioare se stabilește de către Consiliu.”

2.

La articolul 17 se introduce următorul alineat:

„(1a)   ÎR este autorizat să transmită către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă («Frontex») informații și documente clasificate UE generate în scopul EUAM Ucraina până la nivelul de clasificare stabilit de Consiliu în conformitate cu Decizia 2013/488/UE. ÎR și Frontex stabilesc modalitățile de conlucrare în acest scop.”

29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/57

(1)

Printr-o notificare electronică transmisă la 9 ianuarie 2014, autoritățile italiene au notificat, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) din TFUE, compensația suplimentară acordată de Tribunalul administrativ regional din Piemont în favoarea societății Arfea – Aziende Riunite Filovie ed Autolinee – (denumită în continuare „Arfea”) pentru prestarea de servicii de transport de călători cu autobuzul, pe baza concesiunilor acordate de regiunea Piemont din Italia (denumită în continuare „regiunea”) în perioada 1997-1998 (denumită în continuare „perioada examinată”).

(2)

Notificarea a fost înregistrată cu numărul SA.38132. În urma unei cereri de informații transmise de Comisie la 7 februarie 2014 pentru a obține clarificări cu privire la achitarea compensației suplimentare, la 11 martie 2014, regiunea a confirmat că a plătit compensația suplimentară către Arfea la 7 februarie 2014, adică după ce guvernul italian a notificat măsura Comisiei. Prin urmare, măsura este tratată ca fiind o măsură nenotificată.

(3)

Autoritățile italiene au furnizat mai multe informații la 7 aprilie 2014 și la 21 mai 2014 și, în urma unei cereri de informații transmise de Comisie la 24 iulie 2014, autoritățile italiene au furnizat un set suplimentar de informații la 20 august 2014.

(4)

Prin scrisoarea din 23 februarie 2015, Comisia a informat Italia că a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”) cu privire la ajutor. Autoritățile italiene și-au prezentat observațiile privind decizia de inițiere a procedurii prin scrisoarea din 16 aprilie 2015.

(5)

În decizia sa de inițiere a procedurii, care a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2), Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsura în cauză.

(6)

Singura parte terță care a prezentat observații ca răspuns la decizia de inițiere a fost Arfea, beneficiara măsurii. Observațiile sale au fost primite la 30 iulie 2015, iar la 18 august 2015 au fost transmise Italiei, fiindu-i oferită acestui stat membru posibilitatea să reacționeze. Observațiile Italiei au fost primite prin scrisoarea din 24 septembrie 2015.

(7)

Arfea este o societate privată care prestează servicii de transport public local pe bază de concesiuni, precum și servicii de transport comercial privat. Mai exact, potrivit autorităților italiene, Arfea a gestionat o rețea de transport cu autobuzul, în calitate de concesionar, în provinciile Alessandria și Asti (denumite în continuare „provinciile”) pe tot parcursul perioadei analizate (1997 și 1998). Societatea a furnizat și alte servicii private, cum ar fi servicii turistice și de închiriere de autobuze.

(8)

În conformitate cu informațiile furnizate de autoritățile italiene, regiunea a plătit deja contribuții publice către Arfea pentru serviciul sus-menționat pe parcursul perioadei 1997-1998 în temeiul Deciziei-cadru a Consiliului regional (Delibera della Giunta Regionale sau D.G.R) nr. 658-2041 din 16 februarie 1984 (denumită în continuare „Decizia-cadru din 1984”) de punere în aplicare a Legii nr. 151/1981 (3) și a Legii regionale nr. 16/1982 (4). Aceste acte normative au stabilit regulile de acordare a contribuțiilor publice pentru investițiile și deficitele operaționale ale entităților sau întreprinderilor care furnizează servicii de transport de pasageri. În conformitate cu articolul 1 din Legea regională nr. 16/82, astfel de servicii sunt cele „folosite în mod obișnuit pentru transportul de persoane sau de mărfuri, prestate continuu sau periodic, cu tarife, ore, frecvențe și trasee predefinite și cu ofertă nediferențiată”. În 1997, Arfea a solicitat, de asemenea, și a obținut contribuții publice suplimentare din partea regiunii în temeiul articolului 12 din Legea nr. 472/1999 pentru anul 1997. Întrucât se pare că aceste contribuții publice au fost atribuite societății Arfea cu cel puțin zece ani înainte de data la care Comisia a trimis prima solicitare de informații statului italian, respectivele contribuții nu vor face obiectul unei evaluări în cadrul prezentei decizii.

(9)

În 2007, în urma unei hotărâri pronunțate de Consiglio di Stato (Curtea Administrativă Supremă din Italia) de acordare a unei compensații retroactive pentru obligații de serviciu public unui prestator de servicii de transport direct în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 al Consiliului (5), pe lângă compensațiile primite deja în temeiul legislației naționale (6), Arfea a solicitat regiunii compensații suplimentare pentru obligațiile de serviciu public pe baza acestui regulament pentru dezavantajele economice pe care le-ar fi suferit ca urmare a obligațiilor de serviciu public („OSP”) despre care se presupune că i-au fost impuse în 1997 și, respectiv, 1998. Potrivit Arfea, valoarea compensației primite, calculată în conformitate cu legislația națională, nu a permis compensarea integrală a deficitului înregistrat în vederea executării obligațiilor de serviciu public (OSP). Această cerere a fost respinsă de regiune prin adresele din 14 mai 2007 și 25 ianuarie 2008. Prin apelurile nr. 913/2007 și 438/2008, Arfea și alți furnizori de servicii au contestat aceste adrese de respingere a cererilor suplimentare de compensații.

(10)

Prin hotărârile din 18 februarie 2010 (sentințele nr. 976 și 977/2010), Tribunalul administrativ regional din Piemont („Tribunalul administrativ regional”) a admis căile de atac formulate de Arfea și a concluzionat că, în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 1191/69, aceasta avea dreptul să primească o compensație suplimentară pentru serviciul public prestat.

(11)

Prin aceste hotărâri, Tribunalul administrativ regional a considerat că unei întreprinderi care prestează un serviciu public nu i se poate respinge cererea de rambursare a costurilor efectuate în mod efectiv în vederea prestării serviciului respectiv. Nivelul inadecvat al contribuției aplicat de Italia ar fi reprezentat un dezavantaj nejustificat pentru concesionar. În plus, Tribunalul administrativ regional a considerat că Arfea avea dreptul să primească o compensație pentru obligația de serviciu public chiar și în absența unei cereri prealabile de eliminare a OSP. În opinia Tribunalului administrativ regional, valoarea exactă a compensației suplimentare datorate Arfea trebuia să fie stabilită de regiune pe baza unor date fiabile preluate din evidențele contabile ale societății, care să ateste diferența dintre costurile atribuibile acelei părți din activitățile societății Arfea asociate cu OSP și veniturile corespunzătoare. Cu toate acestea, regiunea nu a calculat cuantumul compensației care trebuia plătită societății Arfea conform dispoziției Tribunalului administrativ regional.

(12)

Prin ordonanțele (ordinanze istruttorie) nr. 198 și nr. 199 din 14 februarie 2013, Tribunalul administrativ regional a numit un expert („expertul”) care să își asume sarcina de a verifica dacă sumele solicitate de Arfea (1 446 526 EUR pentru 1997 și 421 884 EUR pentru 1998) au fost calculate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/1969 și cu punctele 87-95 din hotărârea Altmark (7). Din hotărârile Tribunalului administrativ regional (giudizio per l'ottemperanza) nr. 1070 și nr. 1071/2013 din 10 octombrie 2013 rezultă că expertul a verificat dacă prejudiciul economic suferit de Arfea sub forma unei subcompensări s-a ridicat la 1 196 780 EUR pentru 1997 și la 102 814 EUR pentru 1998. Tribunalul administrativ regional a cuantificat valoarea compensațiilor suplimentare pe care regiunea trebuia să le plătească societății Arfea în consecință și a dispus plata acestor sume până la 7 februarie 2014. Autoritățile italiene au confirmat faptul că regiunea a plătit aceste sume societății Arfea la 7 februarie 2014.

(13)

Plata acestor compensații suplimentare de către regiune societății Arfea ca urmare a Hotărârilor nr. 1070 și 1071/2013 constituie măsurile care nu au fost notificate și care fac obiectul prezentei decizii.

(14)

După cum s-a explicat în secțiunea precedentă, Tribunalul administrativ regional a numit un expert care să stabilească compensația suplimentară datorată de regiune societății Arfea. La 17 iunie 2013, expertul a publicat două rapoarte, unul pentru anul 1997, celălalt pentru anul 1998. Expertul a făcut corecții contabile la metodologia utilizată de consultanții Arfea pentru calcularea cuantumului compensației, însă a confirmat că metodologia utilizată pentru calcularea compensației suplimentare era în conformitate cu articolele 10 și următoarele din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 și cu punctele 87-95 din hotărârea Altmark. Metodologia utilizată de expert a fost următoarea:

(15)

În rapoartele sale, expertul explică faptul că datele utilizate pentru verificare au fost certificate de regiune. Contrar afirmației făcute de autoritățile italiene, expertul consideră că, pe baza evidențelor contabile ale societății Arfea, se poate stabili care au fost costurile suportate pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public care ar fi fost impuse de regiunea Piemont. Potrivit expertului, unele costuri pot fi alocate direct, în timp ce alte costuri comune pot fi separate numai prin atribuirea indirectă a acestora către activitățile publice și private ale Arfea. Alocarea indirectă a costurilor comune s-a realizat pe baza parametrilor indicați în așa-numitul „model de bază” (modelli base) despre care se presupune că ar fi fost elaborat de Arfea pe baza indicațiilor furnizate de regiune (așa-numitele „instrucțiuni 97”). Parametrii respectivi indică procentul de activitate pentru servicii publice urbane și interurbane prestate în regiune și procentul de alte activități private (de exemplu, închirierea de autobuze). Expertul a aplicat aceste procente la costurile comune pentru care, se presupune, că nu s-au putut menține evidențe contabile separate.

(16)

În ceea ce privește conformitatea cu hotărârea în cauza Altmark, expertul nu adoptă o poziție cu privire la însărcinarea efectivă a societății Arfea cu obligații de serviciu public definite în mod clar, întrucât această chestiune nu s-a încadrat în mandatul său. Acesta confirmă faptul că parametrii de calculare a contribuțiilor publice au fost stabiliți prin Decizia-cadru din 1984 și că acea compensație suplimentară verificată în rapoartele sale nu depășește ceea ce este necesar pentru acoperirea integrală sau parțială a costurilor suportate în scopul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil pentru executarea obligațiilor în cauză.

(17)

Expertul este de acord cu calcularea profitului rezonabil de către consultanții Arfea, acesta definindu-se ca o remunerare medie a capitalului pe baza următoarelor ipoteze:

(18)

În cele din urmă, expertul susține că în 1997 și 1998 costurile unitare ale Arfea sunt coerente cu cele ale unei întreprinderi tipice, bine gestionate, care prestează servicii similare pe piață.

(19)

În consecință, compensațiile suplimentare pentru 1997 și 1998 (1 196 780 EUR pentru 1997 și 102 814 EUR pentru 1998) ar corespunde diferenței dintre deficitul verificat și efectul financiar net, minus contribuțiile publice deja plătite de regiune.

(20)

Autoritățile italiene au prezentat 28 de concesiuni (disciplinari di concessione) acordate de provincii societății Arfea pentru furnizarea de servicii pe 27 de rute regionale și o rută interregională, cu date diferite de valabilitate. Unele concesiuni erau, în mod clar, în vigoare în perioada analizată, în timp ce pentru altele nu există dovezi de reînnoire, ci numai de modificare ulterioară:

(21)

Toate concesiunile sunt concesiuni anuale, reînnoirea acestora fiind condiționată de introducerea unei cereri de reînnoire cu cel puțin o lună înainte de expirarea concesiunii și de plata unei taxe de concesiune. Toate contractele de concesiune prevăd că serviciile au fost efectuate în întregime pe riscul întreprinderii. Mai multe contracte de concesiune fac referire la tabele regionale de stabilire a tarifelor. Cinci contracte de concesiune indică faptul că prestarea serviciului nu constituie un drept la o subvenție sau la o compensație de orice natură. Celelalte 23 de contracte de concesiune indică faptul că accesul la contribuții publice este condiționat de respectarea dispozițiilor contractelor de concesiune și că toate calculele relevante sunt efectuate în baza Deciziei-cadru din 1984 (10).

(22)

Așa cum s-a explicat în decizia de inițiere a procedurii, Comisia a avut mai multe îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii cu piața internă.

(23)

În primul rând, Comisia a investigat dacă cele patru condiții prevăzute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) în jurisprudența sa aferentă cauzei Altmark au fost îndeplinite.

(24)

În al doilea rând, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la derogarea măsurii în cauză de la obligația de notificare prevăzută la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. În mod special, Comisia și-a exprimat mai întâi îndoielile cu privire la ipoteza impunerii de OSP în mod unilateral asupra societății Arfea de către regiune și, în al doilea rând, cu privire la conformitatea compensației în cauză cu toate cerințele Regulamentului (CEE) nr. 1191/69. În cazul în care se demonstra că niciuna dintre aceste condiții nu a fost îndeplinită, compatibilitatea măsurii notificate trebuia să fie evaluată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007.

(25)

În al treilea rând, Comisia a avut îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii în cauză cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. Comisia a investigat dacă societății Arfea i-au fost încredințate obligații de serviciu public (OSP) în sensul Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 prin intermediul unui contract de servicii publice sau prin intermediul unor norme generale. În măsura în care contractele de concesiune ar putea fi considerate contracte de achiziții publice de servicii, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că aceste acorduri îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, care stabilește conținutul obligatoriu al contractelor de servicii publice. De asemenea, Comisia a avut îndoieli cu privire la respectarea cerințelor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 în ceea ce privește calcularea compensației acordate Arfea, în scopul evitării supracompensării.

(26)

În al patrulea rând, Comisia a avut îndoieli cu privire la natura exactă a măsurii în cauză. În special, Comisia a pus la îndoială faptul că măsura în cauză ar putea fi considerată o acordare de despăgubiri pentru culpă, care nu constituie un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, și nu o decizie de acordare de compensații pentru obligația de serviciu public.

(27)

În observațiile transmise, autoritățile italiene au considerat că măsura notificată constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în special pentru că nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea Altmark. De asemenea, în opinia autorităților italiene, compensația acordată de regiune încalcă atât Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, cât și Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. În acest context, Italia a prezentat, în esență, argumentele de mai jos.

(28)

Autoritățile italiene au subliniat faptul că nu a existat nicio impunere unilaterală sau contractuală de serviciu public pentru serviciile de transport cu autobuzul în perioada vizată. În primul rând, Italia susține că Arfea și-a desfășurat activitatea în baza unor contracte de concesiune care trebuiau reînnoite anual, la cererea societății. Aceste contracte de concesiune (28 în total, enumerate la considerentul 19 de mai sus) includeau obligația de a utiliza un sistem de tarifare aprobat de regiune pentru un program prestabilit în schimbul dreptului exclusiv de a presta serviciile în cauză, însă nu a identificat nicio obligație de serviciu public în sensul articolului 2 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. De asemenea, în opinia autorităților italiene, contractele de concesiune nu indicau parametrii compensației stabiliți în prealabil cu trimiteri la OSP specifice. Atribuirea ex post a compensației printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță națională ar fi incompatibilă cu această cerință.

(29)

În al doilea rând, toate documentele referitoare la concesiuni specifică faptul că serviciul urma să fie furnizat exclusiv pe riscul societății, iar costurile urmau să fie suportate în întregime de prestatorul de servicii. Deși contractele de concesiune încheiate cu autoritățile italiene prevedeau că prestarea serviciului urma să se realizeze exclusiv pe riscul societății, Arfea a solicitat în mod repetat prelungirea contractelor menționate.

(30)

În al treilea rând, documentele referitoare la concesiuni arată, de asemenea, că rutele deservite de autobuzele societății au fost modificate de mai multe ori, la cererea societății, și, prin urmare, se poate exclude faptul că obligațiile de serviciu public au fost impuse, chiar în mod implicit, de autoritatea regională sau provincială care a atribuit contractele.

(31)

În plus, autoritățile italiene au explicat că, în schimbul dreptului exclusiv de a presta servicii de transport, în condițiile prevăzute și cu modificările operate la solicitarea sa, societatea a primit contribuțiile de funcționare prevăzute de legislația italiană ca remunerație pentru serviciile prestate, pe baza unui cost standard calculat în temeiul Deciziei-cadru din 1984. Costul standard al serviciului a fost calculat în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment (Legea nr. 151/81 și Legea regională nr. 16/82), care prevedea o contribuție la costurile de prestare a serviciului de transport public local pe baza cheltuielilor standard eligibile. Se urmărea, astfel, acoperirea integrală a deficitului operațional al societății. Potrivit legislației italiene, astfel de contribuții urmăreau să permită furnizorului de servicii să realizeze un echilibru economic, întrucât orice nou deficit era atribuit unei gestionări ineficiente de către furnizor. În consecință, s-a prevăzut în mod expres că orice astfel de deficit urma să fie suportat de societate, pe motivul că aceasta nu adoptase toate măsurile necesare pentru a reduce costurile și pentru a crește veniturile.

(32)

De asemenea, autoritățile italiene susțin că modul de calcul al compensației suplimentare efectuat ex post de expertul mandatat de tribunal încalcă în mod evident cerințele procedurii de compensare normale prevăzute la articolul 10 și următoarele din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. Conform autorităților italiene, expertul consultat de tribunal doar a analizat costurile și veniturile prezentate de consultantul societății, care fuseseră stabilite ex post și în absența unei separări corespunzătoare a evidențelor contabile. Ulterior, acesta a ajuns la concluzia că, cu excepția câtorva elemente în cazul cărora s-au constatat discrepanțe, rezultatul obținut fusese corect.

(33)

În plus, autoritățile italiene consideră că acele compensații nu respectă niciuna dintre cerințele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. În special, calcularea valorii compensației nu ar respecta metoda prevăzută în anexa 1 la Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 pentru a calcula efectul financiar net al îndeplinirii obligațiilor de serviciu public.

(34)

În cele din urmă, autoritățile italiene susțin că, prin hotărârile Tribunalului administrativ regional, s-a dispus plata către societatea Arfea a unei compensații financiare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu în 1997 și 1998, însă nu s-au acordat compensații pentru prejudiciile care decurg din neplata acestor contribuții. Autoritățile italiene au explicat că, la 6 iunie 2014, Arfea a depus o cerere pentru acordarea de despăgubiri pe lângă compensația care îi fusese deja acordată de Tribunalul administrativ regional. Potrivit autorităților italiene, acest lucru ar demonstra că respectiva compensație acordată societății Arfea de Tribunalul administrativ regional, care face obiectul prezentei decizii, nu constituie o acordare de despăgubiri.

(35)

Singura parte interesată care a prezentat observații ca răspuns la decizia de inițiere a procedurii a fost Arfea, beneficiara măsurii. În observațiile sale, Arfea menționează că nu este de acord cu pozițiile preliminare adoptate de Comisie în decizia de inițiere a procedurii.

(36)

Arfea susține, în primul rând, că legalitatea și compatibilitatea măsurii în cauză ar trebui să fie evaluate de Comisie exclusiv în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, și nu în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. Potrivit Arfea, Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 nu se aplică situațiilor care au apărut înainte de intrarea sa în vigoare, și anume 3 decembrie 2009, astfel cum ar fi confirmat tribunalul în hotărârea sa din 20 martie 2013 în cauza T-92/11 (Andersen). Totuși, Arfea susține că, în orice caz, compensațiile care i-au fost acordate respectă cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1370/2007.

(37)

În al doilea rând, Arfea susține că i-au fost atribuite obligații de serviciu public în sensul articolului 2 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. Potrivit Arfea, serviciile de transport public local sunt servicii publice. În Italia, aceste servicii sunt atribuite prin intermediul concesiunilor administrative, iar obligațiile de serviciu public aferente prestării acestor servicii sunt stabilite în contracte de concesiune și totodată în contracte și reglementări anexate acestui tip de contracte. În cazul societății Arfea, aceste obligații de serviciu public vizează programul de funcționare, rutele autobuzelor, stațiile și tarifele. Referitor la dispozițiile contractelor de concesiune, potrivit cărora serviciile trebuiau să fie prestate pe riscul întreprinderii, Arfea susține că acestea se referă la riscurile de siguranță pentru călători și terți, nu la un risc comercial general.

(38)

În al treilea rând, Arfea susține că faptul că nu a solicitat încetarea obligațiilor de serviciu public, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, nu o privează de dreptul său la compensații în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. Potrivit Arfea, procedura instituită prin articolul 4 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 nu ar trebui să se aplice obligațiilor de serviciu public care au fost impuse unei întreprinderi după intrarea în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 1191/69. Această interpretare a articolului 4 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 ar fi, conform Arfea, susținută de hotărârea Curții de Justiție din 3 martie 2014 în cauza C-518/12 (CTP).

(39)

În al patrulea rând, în ceea ce privește calcularea cuantumului compensației acordate de Tribunalul administrativ regional din regiunea Piemont, Arfea susține că raportul expertului mandatat de tribunal nu poate fi contestat de Comisie deoarece este o activitate tehnică preliminară care constituie exclusiv responsabilitatea instanțelor naționale. În orice caz, potrivit Arfea, parametrii pentru calcularea compensației ar fi fost stabiliți în prealabil în Decizia Consiliului regional din 16 februarie 1984 și nu ar fi beneficiat de o supracompensare. Prin urmare, compensațiile în cauză îndeplinesc cerințele stabilite în această privință prin Regulamentul (CEE) nr. 1191/69.

(40)

În al cincilea rând, potrivit Arfea, argumentele rezumate la considerentele 37-39 de mai sus se aplică, de asemenea, evaluării compatibilității compensației în cauză cu cerințele Regulamentului (CE) nr. 1370/2007. Totuși, în ceea ce privește conformitatea acestor compensații cu cerințele formale impuse de acest regulament, citate de Comisie la punctul 64 și următoarele din decizia de inițiere a procedurii, Arfea susține că aceste cerințe nu ar trebui să se aplice în cazul de față. Potrivit Arfea, conformitatea cu aceste cerințe ar fi imposibil de demonstrat din punct de vedere juridic și logic, întrucât situația în cauză precede cu mulți ani intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1370/2007.

(41)

În cele din urmă, Arfea susține că acele compensații care i-au fost acordate de Tribunalul administrativ regional din regiunea Piemont îndeplinesc cele patru condiții enunțate în hotărârea Altmark. În primul rând, societății Arfea i-ar fi fost atribuite obligații de serviciu public definite în mod clar, în conformitate cu prima condiție enunțată în hotărârea Altmark. În al doilea rând, parametrii compensației ar fi fost stabiliți în prealabil, în mod transparent și obiectiv, în Decizia Consiliului regional din 16 februarie 1984, în conformitate cu cea de a doua condiție enunțată în hotărârea Altmark. În al treilea rând, raportul de expertiză ar fi constatat că nivelul compensației nu depășea costurile legate de îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, incluzând un profit rezonabil, în conformitate cu cea de a treia condiție enunțată în hotărârea Altmark. În cele din urmă, Arfea s-ar califica drept o întreprindere tipică și bine gestionată, în sensul celei de-a patra condiții enunțate în hotărârea Altmark, costul mediu pe kilometru fiind inferior costurilor regionale standard.

(42)

În comentariile lor privind observațiile societății Arfea, autoritățile italiene își reafirmă poziția exprimată în observațiile proprii privind decizia de inițiere, fără alte note suplimentare.

(43)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din tratat, „sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.”

(44)

În consecință, pentru ca o măsură de sprijin să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, aceasta trebuie să îndeplinească cumulat următoarele condiții:

(45)

Comisia constată că hotărârile Tribunalului administrativ regional impun regiunii să plătească compensații suplimentare societății Arfea pentru furnizarea de servicii regulate de transport cu autobuzul în 1997 și 1998 pentru rutele regionale. Expertul a verificat dacă Arfea a suferit un dezavantaj economic sub forma unei subcompensări în valoare de 1 196 780 EUR pentru 1997 și 102 814 EUR pentru 1998, ca urmare a obligațiilor de serviciu public despre care se presupune că i-ar fi fost impuse. La 7 februarie 2014, regiunea a plătit efectiv această sumă societății Arfea pentru a se conforma acestor hotărâri.

(46)

Faptul că regiunea este obligată de o instanță națională să plătească compensații unei întreprinderi nu înseamnă că regiunii care s-a conformat hotărârii nu i se poate imputa nimic, întrucât instanțele interne ale statului în cauză trebuie să fie considerate organe ale acelui stat și, prin urmare, sunt obligate la o cooperare loială (11).

(47)

Așadar, măsura este imputabilă statului și resursele din care s-a plătit compensația reprezintă resurse ale statului.

(48)

Comisia remarcă de la bun început faptul că Arfea este implicată într-o activitate economică, și anume transportul de călători în schimbul unei remunerații. Prin urmare, Arfea ar trebui să fie considerată o „întreprindere” în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(49)

De asemenea, aplicarea măsurii ar trebui să fie considerată selectivă întrucât o avantajează numai pe Arfea.

(50)

În ceea ce privește acordarea unui avantaj economic, din hotărârea în cauza Altmark rezultă că acele compensații acordate de stat sau prin intermediul resurselor de stat către întreprinderi în schimbul unor obligații de serviciu public care le sunt impuse nu conferă un astfel de avantaj pentru întreprinderile în cauză și, prin urmare, nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat dacă sunt îndeplinite patru condiții cumulative:

(51)

Hotărârea Altmark prevede ca toate cele patru condiții să fie satisfăcute cumulat pentru a exclude prezența unui avantaj economic în cazul în care compensația este acordată unor întreprinderi în schimbul unor obligații de serviciu public care le sunt impuse.

(52)

În ceea ce privește prima condiție enunțată în hotărârea Altmark, în primul rând, Comisia observă că statele membre sunt cele care trebuie să demonstreze că unei anumite întreprinderi i-au fost încredințate obligații de serviciu public și că impunerea unor astfel de obligații de serviciu public ar fi justificată prin considerații de interes general (12). Cu toate acestea, autoritățile italiene nu au explicat ce obligații de serviciu public justificate prin considerații de interes general i-au fost impuse societății Arfea. Dimpotrivă, acestea au susținut că societății Arfea nu i-a fost încredințată nicio obligație de serviciu public.

(53)

În al doilea rând, Comisia constată că noțiunea de obligație de serviciu public se referă la condițiile impuse unui operator, pe care acest operator, dacă ar ține cont de propriile sale interese comerciale, nu și le-ar asuma sau nu și le-ar asuma în aceeași măsură în absența unei recompense. În plus, aceste condiții trebuie definite în mod clar de autoritate, prin intermediul unui act de atribuire. În această privință, Arfea nu a fost în măsură să precizeze în mod clar ce obligații de serviciu public i-au fost impuse și nici să demonstreze că aceste obligații de serviciu public au fost definite în mod clar în actul de atribuire. De asemenea, pentru motivele explicate la considerentele 77-82 de mai jos, Comisia consideră că există indicii clare că nicio astfel de obligație de serviciu public clar definită nu i-a fost impusă societății Arfea.

(54)

În ceea ce privește cea de a doua condiție enunțată în hotărârea Altmark, Comisia observă că parametrii pentru calcularea compensației acordate societății Arfea prin hotărârile Tribunalului administrativ regional nu au fost stabiliți în prealabil. Aceștia au fost determinați exclusiv pe baza unui calcul ex post efectuat de expert pe baza mai multor ipoteze care nu au fost explicate în mod corespunzător și în condițiile în care nu a existat o separare a evidențelor contabile.

(55)

Contrar a ceea ce susține Arfea, nu se poate considera că parametrii de calcul al compensațiilor au fost stabiliți în Decizia Consiliului regional din 16 februarie 1984. Într-adevăr, compensațiile acordate de Tribunalul administrativ regional societății Arfea reprezintă compensații suplimentare, vizând tocmai acoperirea sarcinii financiare pentru obligațiile de serviciu public care i-ar fi fost impuse Arfea, obligații care nu ar fi fost pe deplin acoperite de compensațiile deja acordate în conformitate cu Decizia Consiliului regional din 16 februarie 1984.

(56)

O astfel de abordare contravine celei de a doua condiții enunțate în hotărârea Altmark iar orice despăgubire acordată în acest temei constituie ajutor de stat. Într-adevăr, Curtea a clarificat în hotărârea Altmark că „compensația plătită de un stat membru pentru pierderile suferite de o întreprindere, fără ca parametrii unei astfel de compensații să fi fost stabiliți în prealabil, în cazul în care se dovedește ulterior că prestarea anumitor servicii în cadrul executării obligațiilor de serviciu public nu a fost viabilă din punct de vedere economic, constituie o măsură financiară care intră sub incidența noțiunii de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene” (13).

(57)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura notificată nu îndeplinește cea de a doua condiție enunțată în hotărârea Altmark.

(58)

În ceea ce privește cea de a treia condiție enunțată în hotărârea Altmark, Comisia consideră, în primul rând, că, atunci când o întreprindere desfășoară atât activități care sunt supuse obligațiilor de serviciu public, cât și activități care nu sunt supuse obligațiilor de serviciu public, nu este posibil să se determine cu precizie care sunt costurile suportate pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public în lipsa unei separări corespunzătoare a evidențelor contabile aferente diferitelor activități ale prestatorului.

(59)

În cazul de față, autoritățile italiene au susținut că Arfea nu a aplicat o separare corespunzătoare a evidențelor contabile între activitățile sale presupuse a fi supuse obligațiilor de serviciu public impuse de regiunea Piemont și celelalte activități pe care le desfășura. Comisia și-a exprimat, de asemenea, îndoiala cu privire la aplicarea de către Arfea a unei astfel de separări a evidențelor contabile, iar Arfea nu a transmis observații cu privire la acest aspect. Pe de altă parte, extrasele din situațiile financiare ale Arfea pe care expertul mandatat de instanță le-a utilizat pentru stabilirea cuantumului compensațiilor nu indică niciun fel de separare a evidențelor contabile între diferitele activități ale Arfea. Alocarea costurilor efectuată de expertul mandatat de tribunal a fost realizată ex post, pe baza modelului de bază elaborat de consultanții societății Arfea, care stabilea procentul costurilor de alocat diferitelor activități ale Arfea.

(60)

În al doilea rând, Comisia consideră că nivelurile de profit luate în considerare de expert pentru calcularea sumelor compensatorii sunt mai mari decât ceea ce poate fi considerat ca fiind o marjă rezonabilă a profitului în sensul celei de a treia condiții enunțate în hotărârea Altmark.

(61)

Expertul a considerat că o rată a rentabilității capitalului investit de 12,89 % pentru 1997 și de 10,81 % pentru 1998 a reprezentat o marjă de profit rezonabilă; aceste niveluri se bazează pe randamentul obligațiunilor de stat italiene pe 10 ani (6,8 % în 1997), plus o primă de risc medie (4,8 % în 1997) corectată în sens crescător pentru a ține seama de situația financiară a Arfea (cu 1,28 % pentru 1997).

(62)

În această privință, Comisia arată că prima de risc stabilită de expert este deosebit de mare, având în vedere că riscurile la care era expusă Arfea erau destul de limitate. Într-adevăr, Arfea a exploatat concesiunile pe baza unui drept exclusiv, care a protejat-o de concurența altor operatori, iar compensația stabilită de expert a compensat presupusele costuri integrale suportate pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public.

(63)

În plus, Comisia observă că, deși expertul a menționat că sectorul transporturilor a beneficiat de un risc mediu sub nivelul pieței, a corectat prima de risc în sens crescător pentru a ține cont de expunerea financiară a societății Arfea, care era mai mare decât media sectorului. Prin urmare, procedând astfel, expertul nu a luat în considerare riscul unei societăți tipice de transport, ci riscul societății Arfea, care era mai mare decât media sectorului.

(64)

Luând în considerare cele de mai sus, Comisia consideră că cea de a treia condiție enunțată în hotărârea Altmark nu este îndeplinită.

(65)

Având în vedere natura cumulativă a condițiilor din hotărârea Altmark și faptul că măsura în cauză nu îndeplinește primele trei condiții, nu este necesar să se analizeze de către Comisie dacă cea de a patra condiție Altmark este îndeplinită.

(66)

Pe baza celor de mai sus, Comisia consideră că toate compensațiile suplimentare plătite societății Arfea pentru serviciile realizate pe parcursul perioadei analizate nu îndeplinesc cumulativ cele patru condiții enunțate în hotărârea Altmark și, prin urmare, conferă societății un avantaj economic selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(67)

Comisia observă, în primul rând, că aceste compensații au fost acordate societății Arfea prin intermediul a două hotărâri pronunțate de Tribunalul administrativ regional din Piemont la 10 octombrie 2013 și au fost plătite de regiunea Piemont la 7 februarie 2014, adică mult după ce piața pentru transportul de călători cu autobuzul a fost deschisă concurenței în UE.

(68)

În această privință, CJUE a remarcat în hotărârea sa în cauza Altmark că, începând din 1995, mai multe state membre au început să deschidă anumite piețe de transport către concurența din partea unor întreprinderi din alte state membre, astfel încât anumite întreprinderi ofereau deja servicii de transport urban, suburban sau regional în alte state membre decât statul lor de origine la momentul respectiv.

(69)

În consecință, orice compensație acordată societății Arfea ar trebui să fie considerată de natură să denatureze concurența pentru furnizarea de servicii de transport de călători cu autobuzul și susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, în măsura în care acest lucru are un impact negativ asupra capacității întreprinderilor de transport stabilite în alte state membre de a își oferi serviciile în Italia și consolidează poziția pe piață a Arfea prin scutirea de cheltuieli pe care, în caz contrar, ar fi trebuit să le suporte în cursul operațiunilor comerciale de rutină.

(70)

Comisia observă, de asemenea, că Arfea este activă pe alte piețe, cum ar fi piața serviciilor private de transport, și că, prin urmare, concurează cu alte societăți din cadrul Uniunii pe acele piețe. De asemenea, orice compensație acordată Arfea poate amenința să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și pe piețele respective.

(71)

În consecință, Comisia concluzionează că măsura denaturează concurența și afectează comerțul între statele membre.

(72)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzionează că măsura constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(73)

Pentru ca raționamentul Tribunalului administrativ regional să stabilească faptul că Arfea a avut dreptul la compensații suplimentare pentru obligațiile de serviciu public în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, ar fi trebuit ca Arfea să fi dobândit dreptul la compensație suplimentară în momentul în care a efectuat aceste servicii și ca acele plăți compensatorii să fi fost exceptate de la procedura de notificare obligatorie prevăzută la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. În caz contrar, în măsura în care compensația constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, omisiunea de a notifica această compensație ar fi făcut această compensație ilegală, în conformitate cu articolul 108 din TFUE. Acest lucru se datorează faptului că, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din regulamentul în cauză, compensațiile plătite în temeiul acestuia sunt exceptate de la procedura de informare prealabilă prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE.

(74)

În această privință, din hotărârea în cauza Combus reiese că noțiunea de „compensație pentru un serviciu public” în sensul acestei dispoziții trebuie să fie interpretată într-o manieră foarte restrictivă (14). Exceptarea de la notificare prevăzută la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 vizează numai compensația pentru obligațiile de serviciu public impuse unilateral unei întreprinderi, în conformitate cu articolul 2 din regulamentul respectiv, calculată prin metoda descrisă la articolele 10-13 din regulament (metoda comună de compensare). Cu toate acestea, ea nu se aplică contractelor de serviciu public definite la articolul 14. Compensațiile plătite în temeiul unui contract de serviciu public definit la articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, care atrage după sine ajutorul de stat, trebuie notificate Comisiei înainte de a intra în vigoare. În cazul în care această cerință nu este respectată, compensația se consideră ajutor acordat ilegal în conformitate cu articolul 108 din tratat.

(75)

Prin urmare, eliberarea autorităților italiene de obligația notificării prealabile în prezentul caz, în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, depinde, în primul rând, de existența unei impuneri unilaterale a obligației de serviciu public asupra societății Arfea de către regiune și, în al doilea rând, de conformitatea respectivei compensații plătite în baza acestei obligații cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. Comisia va examina ambele aspecte pe rând.

(76)

Potrivit Arfea, regiunea Piemont i-a impus obligațiile de serviciu public care au fost definite în contractele de concesiune pentru prestarea de servicii de transport cu autobuzul, precum și în contractele și normele aferente acestor contracte de concesiune. Aceste obligații de serviciu public vizează programele de funcționare, rutele, stațiile de autobuz și tarifele.

(77)

În primul rând, Comisia observă că aceste contracte de concesiune prevăd în mod clar că au fost valabile doar timp de un an și au fost reînnoite la cererea furnizorului de servicii de transport, sub rezerva plății unei taxe de concesiune. Rezultă că aceste concesiuni au stat la baza unei relații contractuale între Arfea și regiunea Piemont, în care Arfea s-a angajat în mod voluntar.

(78)

Prin urmare, nu se poate considera că obligațiile de serviciu public în sensul Regulamentului (CEE) nr. 1191/69 au fost impuse în mod unilateral societății Arfea pe baza acestor contracte. După cum a reamintit Tribunalul în hotărârea sa din 3 martie 2016 în cauza T-15/14 (Simet), adeziunea voluntară la o relație contractuală este diferită de impunerea unilaterală a unor obligații de serviciu public și nu dă naștere unei obligații de compensare în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 (15).

(79)

În al doilea rând, Comisia observă că Arfea nu a identificat clar contractele și reglementările anexate la contractele de concesiune, care i-ar fi impus obligații de serviciu public. Cu toate acestea, Comisia înțelege că Arfea se referă la contractele privind rutele de autobuz și programul de lucru, care au fost incluse în contractele de concesiune, și la tabelele de stabilire a tarifelor regionale, la care unele dintre contractele de concesiune au făcut referire.

(80)

În ceea ce privește aceste contracte privind rutele de autobuz și orarele, Comisia observă că nu se poate considera că acestea impun în mod unilateral obligații de serviciu public societății Arfea. Într-adevăr, în ceea ce privește contractele de concesiune, acestea au fost încheiate în mod voluntar de către Arfea. În plus, conținutul acestor contracte, de exemplu, rutele de autobuz, a fost modificat la solicitarea Arfea în cazul mai multor contracte de concesiune. Prin urmare, nu se poate considera că acestea impun în mod unilateral obligații de serviciu public în sensul articolului 2 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69.

(81)

În ceea ce privește tabelele de stabilire a tarifelor regionale, care instituie tarife maxime pentru toți călătorii, Comisia observă că Tribunalul a explicat clar, în hotărârea sa din 3 martie 2016 în cauza T-15/14 (Simet), că astfel de norme generale privind tarifele nu impun obligații de serviciu public în sensul articolului 2 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. Astfel, potrivit Curții, noțiunea de obligații în materie de tarife în sensul acestei dispoziții este limitată la tarifele maxime impuse pentru o anumită categorie de pasageri sau produse și nu acoperă măsurile generale de politică a prețurilor (16).

(82)

În cele din urmă, Comisia menționează că, în orice caz, faptul că Arfea a solicitat reînnoirea concesiunilor și chiar a plătit o taxă de concesiune pentru aceasta nu este în concordanță cu impunerea unei obligații de serviciu public în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. Într-adevăr, în temeiul acestei dispoziții, obligații de serviciu public „înseamnă obligații pe care, dacă ar lua în considerare propriul interes comercial, întreprinderea de transport nu și le-ar asuma sau nu și le-ar asuma în aceeași măsură, nici în aceleași condiții”. După cum a observat Tribunalul în hotărârea sa din 3 martie 2016 în cauza T-15/14 (Simet), este dificil să se admită că o întreprindere ar solicita reînnoirea unei concesiuni, ținând seama de obligațiile aferente acesteia, în pofida faptului că executarea concesiunii respective nu este în interesul său comercial.

(83)

Chiar dacă s-ar demonstra că obligațiile de serviciu public au fost impuse în mod unilateral societății Arfea în cazul de față, ceea ce nu este cazul, compensația pentru aceste servicii ar trebui să fie în continuare conformă cu metoda comună de compensare (secțiunea IV) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 pentru a fi scutită de obligația de notificare prealabilă în temeiul articolului 17 alineatul (2) din regulamentul menționat. Comisia nu consideră că această situație se aplică în cazul de față.

(84)

În această privință, Comisia amintește, în primul rând, că, potrivit articolelor 10 și 11 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, o compensație nu poate fi mai mare decât sarcina financiară suportată de o întreprindere ca urmare a impunerii unor obligații de serviciu public. În plus, articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, în versiunea aplicabilă începând cu 1 iulie 1992, prevede că: „În cazul în care o întreprindere de transport prestează servicii supuse obligațiilor de serviciu public dar, în același timp, este angajată și în alte activități, serviciile publice trebuie prestate ca diviziuni separate care să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:

[…]”.

(85)

În al doilea rând, Comisia reamintește că articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 dispune ca administrația să stabilească în avans cuantumul compensației.

(86)

În cazul de față, Comisia consideră că aceste cerințe nu sunt respectate de compensațiile acordate societății Arfea.

(87)

În primul rând, Comisia observă că, așa cum s-a indicat la considerentul 59 de mai sus, nu s-a demonstrat că Arfea a aplicat o separare corespunzătoare între conturile aferente activităților sale presupuse a fi supuse obligațiilor de serviciu public și conturile aferente celorlalte activități ale sale, astfel cum se prevede la articolul 1 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69. Pe de altă parte, extrasele din situațiile financiare ale societății Arfea pentru anii 1997 și 1998, pe care expertul mandatat de instanță le-a utilizat pentru stabilirea cuantumului compensațiilor, arată mai degrabă că aceste costuri nu au fost separate pe activități.

(88)

În al doilea rând, Comisia observă că, spre deosebire de articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, compensația acordată societății Arfea nu a fost stabilită în avans, ci a fost determinată pe baza unei evaluări ex post, la recomandarea Tribunalului administrativ regional.

(89)

În lumina acestor observații, Comisia concluzionează că acele compensații suplimentare acordate de Tribunalul administrativ regional din Piemont societății Arfea nu au fost exceptate de la obligația de notificare prealabilă în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69.

(90)

Întrucât nu s-a demonstrat că măsura analizată a fost exceptată de la obligația de notificare prealabilă în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, compatibilitatea acestor plăți cu piața internă va trebui să fie analizată, întrucât se consideră că plățile constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, astfel cum s-a explicat în secțiunea 6.1.

(91)

În această privință, articolul 93 din tratat prevede norme privind compatibilitatea ajutorului de stat în sfera coordonării transportului și a obligațiilor de serviciu public în domeniul transportului și constituie o lex specialis în temeiul articolului 107 alineatul (3), precum și al articolului 106 alineatul (2), întrucât conține norme speciale în ceea ce privește compatibilitatea ajutorului de stat. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că acest articol „admite compatibilitatea ajutoarelor pentru transporturi cu tratatul doar în cazuri bine determinate ce nu prejudiciază interesele generale ale [Uniunii]” (17).

(92)

Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 a intrat în vigoare la 3 decembrie 2009 și a abrogat Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 și Regulamentul (CEE) nr. 1107/70 ale Consiliului (18). Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 se aplică compensației obligațiilor de serviciu public privitoare la serviciile de transport public rutier și feroviar de călători.

(93)

Comisia consideră că examinarea compatibilității măsurii nenotificate ar trebui să se efectueze în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, întrucât acesta este actul normativ aplicabil la data adoptării prezentei decizii. De asemenea, Comisia remarcă faptul că compensația suplimentară acordată societății Arfea de Tribunalul administrativ regional a fost plătită la 7 februarie 2014 (19).

(94)

Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 prevede următoarele: „compensația de serviciu public pentru exploatarea serviciilor publice de transport de călători sau pentru respectarea obligațiilor tarifare instituite prin norme generale și achitate în conformitate cu prezentul regulament este compatibilă cu piața comună. O astfel de compensație este scutită de obligația de notificare prealabilă stabilită la articolul 108 alineatul (3) din tratat.”

(95)

Pentru motivele menționate mai jos, Comisia consideră că această compensație nenotificată nu respectă Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 și că, prin urmare, nu poate fi declarată compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 9 alineatul (1) din același regulament.

(96)

În primul rând, Comisia observă că contractele de concesiune nu respectă dispozițiile articolului 4 din acest regulament, care stabilește conținutul obligatoriu al contractelor de servicii publice și al normelor generale de stabilire a obligațiilor de serviciu public:

(97)

În al doilea rând, Comisia constată că măsura în cauză nu îndeplinește cerințele relevante ale Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 pentru calcularea valorii compensației.

(98)

Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 prevede că, în cazul contractelor de servicii publice atribuite direct, compensația trebuie să fie conformă cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 și cu dispozițiile prevăzute în anexă pentru garantarea faptului că această compensație nu depășește ceea ce este necesar pentru a executa obligația de serviciu public.

(99)

Punctul 2 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 prevede că această compensație nu poate depăși o sumă care corespunde unui cuantum alcătuit din următorii factori: costurile suportate în legătură cu obligația de serviciu public minus venitul obținut din vânzarea biletelor, minus orice efect financiar pozitiv generat în cadrul rețelei exploatate în temeiul obligației de serviciu public, plus un profit rezonabil. Punctul 4 din anexa respectivă prevede că toate costurile și veniturile trebuie calculate în conformitate cu normele contabile și fiscale în vigoare. Punctul 5 din anexă prevede următoarele: „în cazul în care un operator de serviciu public nu exploatează doar servicii compensate care fac obiectul unor obligații de serviciu public de transport, ci se implică și în alte activități, conturile aferente serviciilor publice sus-menționate trebuie separate, astfel încât să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:

(100)

Cu toate acestea, după cum s-a menționat deja la considerentul 59, Arfea nu a separat în mod corespunzător conturile aferente activităților sale presupuse a fi supuse obligațiilor de serviciu public de conturile aferente celorlalte activități, astfel cum se prevede la punctul 5 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. În consecință, este imposibil de demonstrat că, indiferent de compensația care se acordă în cele din urmă, aceasta nu depășește o sumă care corespunde efectului financiar net echivalent al totalului efectelor, pozitive sau negative, pe care le are conformarea cu obligația de serviciu public asupra costurilor și veniturilor operatorului de serviciu public [punctul 2 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1370/2007]. În plus, în lipsa parametrilor de compensare prevăzuți în prealabil, orice calculare a compensației trebuie efectuată în mod necesar ex post pe baza unor ipoteze arbitrare, astfel cum au făcut-o consultanții Arfea și expertul mandatat de Tribunalul administrativ regional din Piemont. În cele din urmă, după cum se explică la considerentele 60-63, nivelurile de profit luate în considerare de expert pentru calcularea sumelor compensatorii sunt mai mari decât ceea ce se poate considera un profit rezonabil.

(101)

În al treilea rând, Comisia observă că Arfea însăși a recunoscut faptul că cerințele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 nu au fost respectate în cazul de față, susținând că respectarea acestor condiții ar fi imposibilă din punct de vedere logic și juridic întrucât situația în cauză precede cu mulți ani intrarea în vigoare a regulamentului menționat anterior.

(102)

Comisia consideră că, în consecință, compensația suplimentară dispusă de Tribunalul administrativ regional nu a fost plătită în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 și că, prin urmare, compensația suplimentară este incompatibilă cu piața internă.

(103)

În decizia de inițiere a procedurii, Comisia a invitat părțile interesate să prezinte observații cu privire la obiectul hotărârii Tribunalului administrativ regional, și anume o decizie de acordare de despăgubiri pentru o presupusă încălcare a legii sau o decizie de acordare a unei compensații de serviciu public pe baza regulamentelor aplicabile ale Consiliului. Autoritățile italiene sunt singurele care au prezentat observații în această privință, considerând că măsura în cauză constituie o decizie de acordare de compensații pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, și nu de acordare de despăgubiri.

(104)

În această privință, Comisia observă că, în anumite circumstanțe, compensația pentru prejudiciile cauzate de acțiuni sau de alte conduite ilicite ale autorităților naționale (20) nu constituie un avantaj și, prin urmare, nu poate fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat (21). Scopul despăgubirii pentru prejudiciile suferite este diferit de cel al ajutorului de stat întrucât aceasta are ca obiectiv să readucă partea prejudiciată în situația în care se găsea anterior acțiunii cauzatoare de daune, ca și cum această acțiune nu s-ar fi întâmplat (restitutio in integrum).

(105)

Cu toate acestea, pentru ca despăgubirea pentru prejudicii să nu intre sub incidența normelor privind ajutorul de stat, aceasta trebuie să se bazeze pe o normă generală privind compensarea (22). În plus, în hotărârea sa în cauza Lucchini, CJUE a statuat că o instanță națională este împiedicată să aplice legislația națională atunci când aplicarea respectivei legislații ar „împiedica aplicarea dreptului comunitar, în sensul că ar face imposibilă recuperarea unui ajutor de stat acordat cu încălcarea dreptului comunitar” (23). Principiul care se află la baza acestei pronunțări este acela că o normă de drept intern nu poate fi aplicată dacă aplicarea acesteia ar împiedica aplicarea corespunzătoare a dreptului Uniunii (24). În această privință, Tribunalul a statuat în hotărârea sa din 3 martie 2016 în cauza T-15/14 (Simet) că acordarea unor despăgubiri care ar consta în repararea unui prejudiciu produs prin impunerea unor obligații de serviciu public nu poate fi exclusă de la calificarea drept ajutor de stat pentru simplul motiv că urmărea să acorde despăgubiri, deoarece acest lucru ar permite eludarea aplicării articolelor 107 și 108 din tratat (25).

(106)

În ceea ce privește compensațiile suplimentare acordate de Tribunalul administrativ regional societății Arfea, Comisia observă, în primul rând, că hotărârile tribunalului se referă la dreptul Arfea de a primi sume de bani cu titlu de compensație în conformitate cu articolele 6, 10 și 11 din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69, acestea trebuind să fie stabilite de administrație pe baza unor date fiabile. Aceasta indică faptul că dreptul Arfea la compensație suplimentară derivă, potrivit Tribunalului administrativ regional, nu din norma generală privind despăgubirea pentru daunele cauzate de o acțiune sau o altă conduită ilicită a autorităților naționale, ci din drepturile presupus derivate din Regulamentul (CEE) nr. 1191/69.

(107)

În al doilea rând, Comisia constată că, la 6 iunie 2014, Arfea a transmis instanțelor italiene o cerere prin care solicita plata unor despăgubiri de către regiunea Piemont pe lângă compensațiile acordate deja de către Tribunalul administrativ regional. Arfea a invocat în cererea sa faptul că a suferit daune ca urmare a recunoașterii și plății tardive a compensațiilor care îi sunt datorate de regiune pentru anii 1997 și 1998. Acest lucru indică faptul că Arfea nu consideră că acele compensații deja acordate de Tribunalul administrativ regional constituie o acordare de despăgubiri.

(108)

În al treilea rând, Comisia consideră că, în orice caz, acordarea de despăgubiri în favoarea societății Arfea pentru compensarea sarcinii financiare rezultate din presupusa impunere unilaterală și ilegală de obligații de serviciu public de către autoritățile italiene ar încălca articolele 107 și 108 din tratat.

(109)

Acest lucru se datorează faptului că o astfel de hotărâre ar produce exact același rezultat pentru Arfea pe care l-ar avea decizia de acordare a unei compensații pentru un serviciu public în perioada analizată, în ciuda faptului că acele contractele de concesiune care reglementau serviciile în cauză nu erau nici exceptate de la obligația de notificare prealabilă și nici nu respectau condițiile de fond prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 1191/69 sau în Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, astfel cum s-a demonstrat mai sus.

(110)

Disponibilitatea unor astfel de despăgubiri ar permite efectiv eludarea normelor privind ajutorul de stat și a condițiilor prevăzute de organul legislativ al Uniunii în temeiul cărora autoritățile competente, atunci când impun sau contractează obligații de serviciu public, compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate în cadrul executării obligațiilor de serviciu public. Într-adevăr, o decizie de acordare de despăgubiri egale cu suma cuantumurilor ajutorului prevăzut a fi acordat ar constitui o acordare indirectă de ajutor de stat, ilegal și incompatibil cu piața internă (26). După cum s-a amintit anterior, Tribunalul a clarificat faptul că, în astfel de circumstanțe, normele privind ajutorul de stat nu pot fi eludate doar pentru simplul fapt că măsura în cauză ar consta în acordarea de despăgubiri (27).

(111)

În consecință, Comisia nu consideră că hotărârea Tribunalului administrativ regional constituie o decizie de acordare de despăgubiri pentru prejudiciile suferite de Arfea ca urmare a acțiunii sau conduitei ilicite a autorităților naționale, mai degrabă decât o acordare de ajutor de stat ilegal și incompatibil, care este interzis în temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(112)

În lumina celor de mai sus, Comisia constată că măsura nenotificată constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, care este incompatibil cu piața internă.

(113)

În conformitate cu tratatul și cu jurisprudența consacrată a Curții, Comisia are competența de a decide dacă statul membru în cauză trebuie să anuleze sau să modifice măsura de ajutor atunci când constată că aceasta este incompatibilă cu piața internă (28). De asemenea, Curtea a susținut în mod consecvent că obligația impusă unui stat membru de a elimina ajutorul considerat de Comisie ca fiind incompatibil cu piața internă are rolul de a restabili situația existentă anterior (29).

(114)

În acest context, Curtea a stabilit că acest obiectiv va fi atins după ce beneficiarul va rambursa sumele acordate ca ajutor ilegal, renunțând astfel la avantajul pe care l-a avut față de concurenții săi de pe piață, și după restabilirea situației existente înainte de plata ajutorului (30).

(115)

În conformitate cu jurisprudența, articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 2015/1589 (31) al Consiliului prevede că „Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar […]”.

(116)

Astfel, având în vedere faptul că măsurile în cauză au fost aplicate cu încălcarea articolului 108 din tratat și urmează să fie considerate ajutor ilegal și incompatibil, ajutorul trebuie să fie recuperat pentru a se restabili situația care exista pe piață înainte de acordarea acestuia. Recuperarea ar trebui să acopere intervalul de timp cuprins între data când avantajul a fost acordat societății Arfea, și anume data la care ajutorul a fost acordat acesteia (mai precis, la 7 februarie 2014) și recuperarea efectivă, iar sumele de recuperat ar trebui să fie purtătoare de dobânzi până la recuperarea lor efectivă,

(a)

suma totală (principalul și dobânzile de recuperare) de recuperat de la beneficiar;

(b)

o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie;

(c)

documente care să demonstreze că beneficiarul a fost somat să ramburseze ajutorul.

—

costurile suportate în legătură cu o obligație de serviciu public sau cu un set de obligații de serviciu public impuse de autoritatea competentă/autoritățile competente, obligații conținute într-un contract de servicii publice și/sau într-o normă generală;

—

minus eventualele efecte financiare pozitive generate în cadrul rețelei exploatate în temeiul obligației/obligațiilor de serviciu public în cauză;

—

minus sumele încasate din tarife sau orice alte venituri generate în îndeplinirea obligației/obligațiilor de serviciu public în cauză;

—

plus un profit rezonabil,

29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/76

(1)

Gripa aviară este o boală infecțioasă virală a păsărilor, inclusiv a păsărilor de curte. Infecțiile cu virusurile gripei aviare la păsările de curte cauzează două forme principale ale acestei boli, care se deosebesc prin virulența lor. Forma slab patogenă cauzează, în general, doar simptome ușoare, în timp ce forma înalt patogenă determină rate foarte mari ale mortalității la majoritatea speciilor de păsări de curte. Boala în cauză poate avea un impact major asupra profitabilității aviculturii.

(2)

Gripa aviară este prezentă în principal la păsări, dar, în anumite circumstanțe, infecțiile pot apărea și la oameni, chiar dacă riscul este, în general, foarte mic.

(3)

În cazul apariției unui focar epidemic de gripă aviară există riscul ca agentul bolii să se răspândească la alte exploatații în care se află păsări de curte sau alte păsări ținute în captivitate. Prin urmare, el se poate răspândi de la un stat membru la altul sau în țări terțe prin intermediul comerțului cu păsări vii sau cu produse obținute de la acestea.

(4)

Directiva 2005/94/CE a Consiliului (3) stabilește anumite măsuri profilactice vizând supravegherea și depistarea timpurie a gripei aviare, precum și măsurile minime de control care se aplică în cazul apariției unui focar epidemic de gripă aviară la păsările de curte sau la alte păsări ținute în captivitate. Directiva respectivă prevede stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în situația apariției unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă.

(5)

Regatul Țărilor de Jos a notificat Comisiei apariția unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N8 într-o exploatație de pe teritoriul său în care se află păsări de curte sau alte păsări ținute în captivitate și a luat imediat măsurile necesare în temeiul Directivei 2005/94/CE, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere.

(6)

Comisia a examinat măsurile respective în colaborare cu Țările de Jos și admite faptul că limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de către autoritatea competentă din statul membru respectiv se află la o distanță suficientă față de exploatația în care a fost confirmat focarul epidemic.

(7)

Pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se descrie rapid la nivelul Uniunii zonele de protecție și de supraveghere stabilite în relație cu gripa aviară înalt patogenă din Țările de Jos.

(8)

În consecință, până la următoarea reuniune a Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, în anexa la prezenta decizie ar trebui descrise zonele de protecție și de supraveghere din Țările de Jos în care se aplică măsurile sanitar-veterinare prevăzute în Directiva 2005/94/CE și ar trebui stabilită durata regionalizării respective.

(9)

Prezenta decizie urmează să fie revizuită la următoarea reuniune a Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

29.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 321/80

(1)

Gripa aviară este o boală infecțioasă virală a păsărilor, inclusiv a păsărilor de curte. Infecțiile cu virusurile gripei aviare la păsările de curte cauzează două forme principale ale acestei boli, care se deosebesc prin virulența lor. Forma slab patogenă cauzează, în general, doar simptome ușoare, în timp ce forma înalt patogenă determină rate foarte mari ale mortalității la majoritatea speciilor de păsări de curte. Boala în cauză poate avea un impact major asupra profitabilității aviculturii.

(2)

Gripa aviară este prezentă în principal la păsări, dar, în anumite circumstanțe, infecțiile pot apărea și la oameni, chiar dacă riscul este, în general, foarte mic.

(3)

În cazul apariției unui focar epidemic de gripă aviară există riscul ca agentul bolii să se răspândească la alte exploatații în care se află păsări de curte sau alte păsări ținute în captivitate. Prin urmare, el se poate răspândi de la un stat membru la altul sau în țări terțe prin intermediul comerțului cu păsări vii sau cu produse obținute de la acestea.

(4)

Directiva 2005/94/CE a Consiliului (3) stabilește anumite măsuri profilactice vizând supravegherea și depistarea timpurie a gripei aviare, precum și măsurile minime de control care se aplică în cazul apariției unui focar epidemic de gripă aviară la păsările de curte sau la alte păsări ținute în captivitate. Directiva respectivă prevede stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în situația apariției unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă.

(5)

Suedia a notificat Comisiei apariția unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N8 într-o exploatație de pe teritoriul ei în care se află păsări de curte sau alte păsări ținute în captivitate și a luat imediat măsurile necesare în temeiul Directivei 2005/94/CE, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere.

(6)

Comisia a examinat măsurile respective în colaborare cu Suedia și admite faptul că limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de către autoritatea competentă din statul membru respectiv se află la o distanță suficientă față de exploatația în care a fost confirmat focarul epidemic.

(7)

Pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se descrie rapid la nivelul Uniunii zonele de protecție și de supraveghere stabilite în relație cu gripa aviară înalt patogenă din Suedia.

(8)

În consecință, până la următoarea reuniune a Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, în anexa la prezenta decizie ar trebui descrise zonele de protecție și de supraveghere din Suedia în care se aplică măsurile sanitar-veterinare prevăzute în Directiva 2005/94/CE și ar trebui stabilită durata regionalizării respective.

(9)

Prezenta decizie urmează să fie revizuită la următoarea reuniune a Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,