17.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 344/1

(1)

În ultimii 20 de ani, s-au înregistrat progrese semnificative în cadrul Uniunii în domeniul emisiilor atmosferice antropice și al calității aerului în special prin intermediul unei politici dedicate a Uniunii, inclusiv prin comunicarea Comisiei din 21 septembrie 2005 intitulată „Strategia tematică privind poluarea atmosferică” (denumită în continuare „STPA”). Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a avut o contribuție esențială la acest progres prin stabilirea, începând din 2010, a unor plafoane ale emisiilor totale anuale ale statelor membre pentru dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), compuși organici volatili nemetanici (COVnm) și amoniac (NH3). Ca urmare, în perioada 1990-2010, în Uniune emisiile de dioxid de sulf s-au redus cu 82 %, emisiile de oxizi de azot cu 47 %, emisiile de compuși organici volatili nemetanici cu 56 % și emisiile de amoniac cu 28 %. Cu toate acestea, astfel cum se indică în Comunicarea Comisiei din 18 decembrie 2013 intitulată „Aer curat pentru Europa” (denumită în continuare „STPA revizuită”), încă mai există un impact negativ și riscuri semnificative asupra sănătății umane și a mediului.

(2)

Cel de al șaptelea program de acțiune pentru mediu (5) confirmă obiectivul pe termen lung al politicii Uniunii în domeniul calității aerului, și anume acela de a atinge niveluri de calitate a aerului care nu determină un impact negativ și riscuri semnificative asupra sănătății umane și asupra mediului și solicită, în acest sens, respectarea deplină a legislației actuale a Uniunii privind calitatea aerului și a obiectivelor și acțiunilor strategice pentru perioada de după 2020, depunerea de eforturi sporite în zonele în care populația și ecosistemele sunt expuse la niveluri ridicate de poluanți atmosferici și consolidarea sinergiilor dintre legislația privind calitatea aerului și obiectivele politicii Uniunii stabilite în special cu privire la schimbările climatice și la biodiversitate.

(3)

STPA revizuită stabilește noi obiective strategice pentru perioada până în anul 2030, în vederea înregistrării de progrese în direcția atingerii obiectivului pe termen lung al Uniunii în domeniul calității aerului.

(4)

Statele membre și Uniunea sunt în curs de a ratifica Convenția de la Minamata din 2013 privind mercurul încheiată sub auspiciile Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, care urmărește protejarea sănătății umane și a mediului prin reducerea emisiilor de mercur din sursele existente și din cele noi, în vederea intrării în vigoare a acesteia în 2017. Emisiile de acest poluant raportate ar trebui examinate în mod constant de către Comisie.

(5)

Statele membre și Uniunea sunt părți la Convenția Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (CEE-ONU) asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi din 1979 (denumită în continuare „Convenția LRTAP”) și la unele dintre protocoalele aferente, inclusiv la Protocolul referitor la reducerea acidifierii, a eutrofizării și a nivelului de ozon troposferic din 1999, care a fost revizuit în 2012 (denumit în continuare „Protocolul de la Gothenburg revizuit”).

(6)

În ceea ce privește anul 2020 și anii următori, Protocolul de la Gothenburg revizuit stabilește, pentru fiecare parte, noi angajamente de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuși organici volatili nemetanici, amoniac și particule fine în suspensie, considerând anul 2005 drept an de referință, promovează reducerea emisiilor de negru de fum și solicită colectarea și păstrarea informațiilor privind efectele adverse ale concentrațiilor și depunerilor de poluanți atmosferici asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și participarea la programe orientate pe efecte în temeiul Convenției LRTAP.

(7)

Prin urmare, sistemul de plafoane naționale de emisie stabilit de Directiva 2001/81/CE ar trebui revizuit pentru a se alinia la angajamentele internaționale ale Uniunii și ale statelor membre. În acest scop, angajamentele naționale de reducere a emisiilor pentru orice an din 2020 până în 2029 din prezenta directivă sunt identice cu cele stabilite în Protocolul de la Gothenburg revizuit.

(8)

Statele membre ar trebui să pună în aplicare prezenta directivă astfel încât aceasta să contribuie în mod eficient la îndeplinirea obiectivului pe termen lung al Uniunii cu privire la calitatea aerului, astfel cum este susținut de orientările Organizației Mondiale a Sănătății, precum și a obiectivelor Uniunii în materie de biodiversitate și de protecție a ecosistemelor, prin reducerea nivelurilor și a depunerii de poluanți atmosferici cu efect de acidifiere și de eutrofizare și a nivelului de ozon sub cantitățile și nivelurile critice, astfel cum prevede Convenția LRTAP.

(9)

De asemenea, prezenta directivă ar trebui să contribuie la îndeplinirea, într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor, a obiectivelor privind calitatea aerului stabilite în legislația Uniunii și la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, precum și la îmbunătățirea calității aerului la nivel mondial și la sinergii mai bune cu politicile Uniunii în materie de climă și energie, evitându-se în același timp dublarea legislației existente a Uniunii.

(10)

De asemenea, directiva contribuie la reducerea costurilor aferente sănătății generate de poluarea atmosferică în Uniune, prin ameliorarea stării de bine a cetățenilor Uniunii, precum și la favorizarea tranziției către economia verde.

(11)

Prezenta directivă ar trebui să contribuie la reducerea progresivă a poluării atmosferice, pornind de la reducerile obținute în urma legislației Uniunii de control al poluării atmosferice la sursă, care abordează emisiile de substanțe specifice.

(12)

Legislația Uniunii de control al poluării atmosferice la sursă ar trebui să ducă efectiv la obținerea reducerilor planificate de emisii. Identificarea și abordarea într-o etapă timpurie a legislației ineficiente a Uniunii de control al poluării atmosferice la sursă sunt esențiale pentru atingerea unor obiective mai ample de calitate a aerului, fapt demonstrat de discrepanța dintre emisiile de oxizi de azot obținute în condiții reale și emisiile obținute în condiții de testare provenite de la automobilele cu motor diesel EURO 6.

(13)

Statele membre ar trebui să respecte angajamentele de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă începând cu 2020 până în 2029 și după 2030. Pentru a asigura progrese vizibile în ceea ce privește angajamentele pentru 2030, statele membre ar trebui să identifice niveluri indicative de emisii pentru 2025, ceea ce ar fi tehnic fezabil și nu ar atrage costuri disproporționate, și ar trebui să încerce să respecte aceste niveluri. În situația în care emisiile pentru 2025 nu pot fi limitate în conformitate cu traiectoria de reducere stabilită, statele membre ar trebui să explice, în rapoartele ulterioare pe care le elaborează în temeiul prezentei directive, motivele pentru această abatere, cât și măsurile care ar readuce statele membre la respectiva traiectorie.

(14)

Angajamentele naționale de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă pentru 2030 se bazează pe o estimare a potențialului de reducere al fiecărui stat membru cuprins în Raportul STPA nr. 16 din ianuarie 2015 (denumit în continuare „STPA 16”), pe examinarea tehnică a diferențelor între estimările naționale și cele ale STPA 16, precum și pe obiectivul politic de reducere a impactului general asupra sănătății în 2030 (față de 2005) cât mai aproape posibil de cel din propunerea Comisiei pentru prezenta directivă. Pentru a îmbunătăți transparența, Comisia ar trebui să publice ipotezele de bază utilizate în STPA 16.

(15)

Respectarea angajamentelor naționale de reducere a emisiilor ar trebui evaluată prin raportare la stadiul metodologic concret din momentul în care s-a stabilit angajamentul.

(16)

Cerințele de raportare și angajamentele privind reducerea emisiilor ar trebui să se bazeze pe consumul de energie la nivel național și combustibili vânduți. Totuși, unele state membre pot, în temeiul Convenției LRTAP, să utilizeze totalul emisiilor naționale calculate în baza combustibililor folosiți în sectorul transportului rutier ca bază pentru această respectare. Respectiva opțiune ar trebui menținută în prezenta directivă pentru a asigura coerența între dreptul internațional și cel al Uniunii.

(17)

Pentru a aborda unele din incertitudinile inerente pentru stabilirea angajamentelor naționale de reducere a emisiilor, Protocolul de la Gothenburg revizuit include mecanisme de flexibilitate care ar trebui să fie încorporate în prezenta directivă. În special, Protocolul de la Gothenburg revizuit stabilește un mecanism pentru a ajusta inventarele naționale de emisii și pentru a face o medie a emisiilor anuale naționale pentru o perioadă maximă de trei ani, în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții. În plus, ar trebui să se prevadă mecanisme de flexibilitate în prezenta directivă, în cazul în care aceasta impune un angajament de reducere, care depășește reducerea eficientă din punctul de vedere al costurilor identificată în STPA 16 și, de asemenea, pentru a asista statele membre în caz de evenimente excepționale și neprevăzute legate de producția sau de furnizarea de energie, cu condiția îndeplinirii unor condiții specifice. Utilizarea acestor mecanisme de flexibilitate ar trebui să fie monitorizată de către Comisie, ținând seama totodată de orientările elaborate în temeiul Convenției LRTAP. Pentru a evalua cererile de corecție, angajamentele de reducere a emisiilor pentru perioada începând cu 2020 până în 2029 ar trebui considerate ca fiind stabilite la 4 mai 2012, data la care Protocolul de la Gothenburg a fost revizuit.

(18)

Fiecare stat membru ar trebui să elaboreze, să adopte și să pună în aplicare un program național de control al poluării atmosferice, în scopul respectării angajamentelor sale de reducere a emisiilor și de a contribui în mod eficient la realizarea obiectivelor privind calitatea aerului. În acest sens, statele membre ar trebui să țină seama de necesitatea de a reduce emisiile, în special oxizii de azot și particulele fine în suspensie, în zonele și aglomerările afectate de concentrații excesive de poluanți atmosferici și/sau în zonele și aglomerările care contribuie în mod semnificativ la poluarea aerului din alte zone și aglomerări, inclusiv din țările învecinate. În acest scop, programele naționale de control al poluării atmosferice ar trebui să contribuie la punerea cu succes în aplicare a unor planuri privind calitatea aerului întocmite în temeiul articolului 23 din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6).

(19)

În vederea reducerii emisiilor din surse antropice, programele naționale de control al poluării atmosferice ar trebui să ia în considerare măsuri aplicabile tuturor sectoarelor relevante, inclusiv agricultura, energia, industria, transportul rutier, transportul pe căi navigabile interioare, încălzirea locuințelor și utilizarea motoarelor cu ardere internă pentru echipamentele mobile fără destinație rutieră și a solvenților. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă dreptul de a decide cu privire la măsurile care trebuie adoptate pentru a respecta angajamentele de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă.

(20)

În elaborarea programelor naționale de control al poluării atmosferice, statele membre ar trebui să ia în considerare bunele practici de abordare, printre altele, a celor mai nocivi poluanți care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive în ceea ce privește grupurile sensibile ale populației umane.

(21)

Agricultura aduce o contribuție importantă la emisiile atmosferice de amoniac și particule fine în suspensie. Pentru a reduce aceste emisii, programele naționale de control al poluării atmosferice ar trebui să includă măsurile aplicabile sectorului agricol. Astfel de măsuri ar trebui să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor și bazate pe informații și date specifice, luând în considerare progresele științifice și măsurile anterioare întreprinse de statele membre. Politica agricolă comună oferă statelor membre posibilitatea de a contribui la calitatea aerului prin măsuri specifice. Evaluări viitoare vor oferi o înțelegere mai bună a efectelor respectivelor măsuri.

(22)

Îmbunătățirile în materie de calitate a aerului ar trebui realizate prin măsuri proporționale. Atunci când adoptă măsuri care urmează să fie incluse în programele naționale de control al poluării atmosferice care sunt aplicabile sectorului agricol, statele membre ar trebui să asigure faptul că impactul acestora asupra fermelor mici este luat în considerare pe deplin, astfel încât să se limiteze, cât mai mult posibil, orice costuri suplimentare.

(23)

În cazul în care anumite măsuri luate în cadrul programelor naționale de control al poluării atmosferice în scopul prevenirii emisiilor în sectorul agricol sunt eligibile pentru sprijin financiar, în special măsurile luate de ferme, care necesită modificări semnificative ale practicilor sau investiții semnificative, Comisia ar trebui să faciliteze accesul la această finanțare sau la alte finanțări disponibile din partea Uniunii.

(24)

Pentru a reduce emisiile, statele membre ar trebui să aibă în vedere sprijinirea reorientării investițiilor către tehnologii curate și eficiente. Inovarea poate contribui la ameliorarea durabilității și la rezolvarea problemelor la sursă prin îmbunătățirea răspunsurilor sectoriale la provocările privind calitatea aerului.

(25)

Programele naționale de control al poluării atmosferice, inclusiv analiza care stă la baza identificării de politici și de măsuri, ar trebui să fie actualizate în mod regulat.

(26)

În vederea elaborării unor programe naționale de control al poluării atmosferice bine documentate, precum și a eventualelor actualizări semnificative ale acestora, statele membre ar trebui să supună respectivele programe și actualizări consultării cu publicul și autoritățile competente de la toate nivelurile și în faza când toate opțiunile privind politicile și măsurile sunt încă deschise. Statele membre ar trebui să inițieze consultări transfrontaliere în cazul în care punerea în aplicare a programului lor ar putea afecta calitatea aerului din alt stat membru sau țară terță, în conformitate cu cerințele stabilite în dreptul Uniunii și în cel internațional, inclusiv în Convenția CEE-ONU privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (denumită în continuare „Convenția Espoo”) din 1991și Protocolul privind evaluarea strategică de mediu din 2003.

(27)

Unul dintre scopurile prezentei directive este protecția sănătății umane. După cum a subliniat în numeroase rânduri Curtea de Justiție, excluderea în principiu a posibilității ca persoanele vizate să invoce o obligație impusă de o directivă ar fi incompatibilă cu efectul obligatoriu pe care articolul 288 al treilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) îl atribuie unei directive. Acest raționament se aplică în special în cazul unei directive ale cărei obiective sunt controlul și reducerea poluării atmosferice și care este destinată, așadar, protecției sănătății umane.

(28)

Statele membre ar trebui să pregătească și să raporteze inventare și prognoze naționale de emisii și să transmită un raport al acestora, precum și rapoarte informative de inventariere pentru toți poluanții atmosferici care fac obiectul prezentei directive, măsură care ar trebui să permită respectarea obligațiilor de raportare pe care le are Uniunea în temeiul Convenției LRTAP și al protocoalelor la aceasta.

(29)

Pentru a menține coerența globală la nivelul Uniunii în ansamblul său, statele membre ar trebui să garanteze că raportarea către Comisie a inventarelor și a prognozelor naționale de emisii, precum și a rapoartelor informative de inventariere este pe deplin coerentă cu raportarea acestora în temeiul Convenției LRTAP.

(30)

Pentru evaluarea eficienței angajamentelor naționale de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă, statele membre ar trebui, de asemenea, să monitorizeze impactul poluării aerului asupra ecosistemelor terestre și acvatice și să raporteze acest impact. Pentru a asigura o abordare eficientă din punctul de vedere al costurilor, statele membre ar trebui să poată folosi indicatorii opționali de monitorizare prevăzuți în prezenta directivă și să se coordoneze cu celelalte programe de monitorizare instituite în temeiul unor directive conexe și, după caz, cu Convenția LRTAP.

(31)

Ar trebui instituit un Forum european pentru aer curat, care să reunească toate părțile interesate, inclusiv autoritățile competente ale statelor membre de la toate nivelurile relevante, pentru a face schimb de experiență și de bune practici, în special pentru a contribui la elaborarea de orientări și a facilita punerea în aplicare coordonată a legislației și politicilor Uniunii referitoare la îmbunătățirea calității aerului.

(32)

În conformitate cu Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), statele membre ar trebui să asigure diseminarea activă și sistematică a informațiilor prin mijloace electronice.

(33)

Este necesar să se modifice Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8) în vederea asigurării coerenței respectivei directive cu Convenția CEE-ONU de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu din 1998 (denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”).

(34)

Pentru a ține cont de evoluțiile tehnice și internaționale, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexei I, precum și a părții 2 din anexa III și a anexei IV, pentru a le adapta evoluțiilor din cadrul Convenției LRTAP și în ceea ce privește modificarea anexei V pentru a o adapta progresului tehnic și științific și evoluțiilor în cadrul Convenției LRTAP. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (9). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(35)

Pentru a se asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a mecanismelor de flexibilitate și a programelor naționale de control al poluării atmosferice în temeiul prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(36)

Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și să se asigure că acestea sunt puse în aplicare. Sancțiunile respective ar trebui să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.

(37)

Având în vedere natura și amploarea modificărilor care ar trebui aduse Directivei 2001/81/CE, aceasta ar trebui să fie înlocuită pentru a se spori gradul de certitudine juridică, claritatea, transparența și simplificarea legislativă. Pentru a se asigura continuitatea îmbunătățirii calității aerului, statele membre ar trebui să respecte plafoanele naționale de emisie prevăzute de Directiva 2001/81/CE până când noile angajamente naționale de reducere a emisiilor prevăzute în prezenta directivă vor deveni aplicabile în 2020.

(38)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere caracterul transfrontalier al poluării atmosferice, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(39)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (11), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să însoțească notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată,

(a)

obiectivele privind calitatea aerului prevăzute în legislația Uniunii și progrese către realizarea obiectivului pe termen lung al Uniunii de a atinge niveluri de calitate a aerului în conformitate cu orientările privind calitatea aerului publicate de Organizația Mondială a Sănătății;

(b)

obiectivele Uniunii în materie de biodiversitate și ecosisteme, în conformitate cu al șaptelea program de acțiune pentru mediu;

(c)

sinergii mai bune între politica Uniunii privind calitatea aerului și alte politici relevante ale Uniunii, în special politicile privind schimbările climatice și energia.

1.

„emisie” înseamnă eliberarea în atmosferă a unei substanțe dintr-o sursă punctuală sau difuză;

2.

„emisii antropice” înseamnă emisii atmosferice de poluanți asociați cu activitățile umane;

3.

„precursori ai ozonului” înseamnă oxizi de azot, compuși organici volatili nemetanici, metan și monoxid de carbon;

4.

„obiective privind calitatea aerului” înseamnă obligațiile pentru calitatea aerului privind valorile-limită, valorile-țintă și concentrația de expunere prevăzute de Directiva 2008/50/CE și de Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12);

5.

„dioxid de sulf” sau „SO2” înseamnă toți compușii sulfului exprimați ca dioxid de sulf, inclusiv trioxid de sulf (SO3), acid sulfuric (H2SO4) și compuși cu conținut de sulf redus precum hidrogenul sulfurat (H2S), mercaptanii și sulfură de dimetil;

6.

„oxizi de azot” sau „NOx” înseamnă monoxidul de azot și dioxidul de azot, exprimați ca dioxid de azot;

7.

„compuși organici volatili nemetanici” sau „COVnm” înseamnă toți compușii organici, alții decât metanul, care pot produce oxidanți fotochimici printr-o reacție cu oxizii de azot, în prezența luminii solare;

8.

„particule fine în suspensie” sau „PM2,5” înseamnă particule cu un diametru aerodinamic egal sau mai mic de 2,5 micrometri (μm);

9.

„negru de fum” înseamnă particule în suspensie carbonoase care absorb lumina;

10.

„angajament național de reducere a emisiilor” înseamnă obligația statelor membre de a reduce emisiile unei substanțe; acesta precizează reducerea minimă a emisiilor ce trebuie atinsă în anul calendaristic țintă exprimată ca procent din totalul emisiilor eliberate în anul de referință (2005);

11.

„ciclu de aterizare și decolare” înseamnă un ciclu care include rularea la sol la plecare și la sosire, decolarea, ascensiunea, apropierea, aterizarea și toate celelalte activități de aviație care se desfășoară la o altitudine sub 3 000 de picioare;

12.

„trafic maritim internațional” înseamnă navigația pe mare și în ape de coastă cu nave înregistrate sub orice pavilion, cu excepția navelor de pescuit, care pleacă de pe teritoriul unei țări și sosesc pe teritoriul unei alte țări;

13.

„zonă de control al poluării” înseamnă o zonă maritimă de cel mult 200 de mile marine de la linia de bază de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale, stabilită de un stat membru pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării provenite de la nave, în conformitate cu normele și standardele internaționale aplicabile;

14.

„legislația Uniunii de control al poluării atmosferice la sursă” înseamnă legislația Uniunii care are drept obiectiv reducerea emisiilor de poluanți atmosferici care intră sub incidența prezentei directive prin luarea de măsuri de atenuare la sursă.

(a)

emisiile de la aeronave rezultate în afara ciclului de aterizare și decolare;

(b)

emisiile provenite de la traficul maritim național înspre și dinspre teritoriile menționate la articolul 2 alineatul (2);

(c)

emisii din traficul maritim internațional;

(d)

emisiile de oxizi de azot și compuși organici volatili nemetanici din activitățile prevăzute în categoriile 3B (gestionarea gunoiului de grajd) și 3D (solurile agricole) din Nomenclatorul pentru raportare (NFR) (2014) prevăzut de Convenția LRTAP.

(a)

după ce ia în considerare concluziile programelor naționale de control și de aplicare a legii, prin care se monitorizează eficiența legislației Uniunii de control al poluării atmosferice la sursă, statul membru în cauză demonstrează că diferențele semnificative privind factorii de emisie nu rezultă din punerea în aplicare sau asigurarea respectării legislației respective la nivel național;

(b)

statul membru în cauză a informat Comisia cu privire la diferența semnificativă privind factorii de emisie, care, în temeiul articolului 11 alineatul (2) analizează necesitatea unor acțiuni suplimentare.

(a)

statul membru în cauză a demonstrat că a depus toate eforturile rezonabile în vederea asigurării respectării, inclusiv aplicarea de noi măsuri și politici, și va continua să le depună pentru ca perioada de nerespectare să fie cât mai scurtă posibil; și

(b)

statul membru în cauză a demonstrat că aplicarea unor măsuri și politici suplimentare față de cele menționate la litera (a) ar genera costuri disproporționate, ar periclita în mod substanțial securitatea energetică națională sau ar prezenta un risc considerabil de sărăcie energetică pentru o parte semnificativă a populației.

(a)

evaluează în ce măsură este probabil ca sursele naționale de emisie să aibă un impact asupra calității aerului de pe teritoriul lor și din statele membre învecinate, utilizând, după caz, date și metodologii elaborate de Programul european de monitorizare și evaluare (EMEP) în conformitate cu Protocolul Convenției LRTAP cu privirea la finanțarea pe termen lung a Programului comun de monitorizare continuă și evaluare a transportului poluanților atmosferici pe distanțe lungi în Europa;

(b)

țin seama de necesitatea de a reduce emisiile de poluanți atmosferici pentru îndeplinirea obiectivelor de calitate a aerului pe teritoriul lor și, după caz, în statele membre învecinate;

(c)

acordă prioritate măsurilor de reducere a emisiilor de negru de fum, atunci când adoptă măsuri pentru a-și duce la îndeplinire angajamentele naționale de reducere a emisiilor de particule fine în suspensie;

(d)

asigură coerența cu alte planuri și programe relevante stabilite în conformitate cu cerințele prevăzute de legislația națională sau a Uniunii.

(a)

Programului-cadru pentru cercetare și inovare;

(b)

fondurilor structurale și de investiții europene, inclusiv finanțarea relevantă în cadrul politicii agricole comune;

(c)

instrumentelor de finanțare pentru mediu și politici climatice, cum ar fi Programul LIFE.

(a)

controale pentru a verifica transparența, corectitudinea, coerența, comparabilitatea și caracterul integral al informațiilor prezentate;

(b)

controale pentru a identifica situațiile în care datele de inventar nu sunt pregătite în conformitate cu cerințele prevăzute de dreptul internațional, în special cu dispozițiile Convenției LRTAP;

(c)

după caz, calcularea corecțiilor tehnice necesare rezultate, în consultare cu statul membru în cauză.

(a)

până la 1 iulie 2018 și ulterior din patru în patru ani, amplasarea punctelor de monitorizare și indicatorii asociați utilizați pentru monitorizarea impactului poluării atmosferice; și

(b)

până la 1 iulie 2019 și ulterior din patru în patru ani, datele de monitorizare menționate la articolul 9.

(a)

progrese către:

(b)

identificarea de noi măsuri necesare la nivelul Uniunii și al statelor membre pentru a atinge obiectivele menționate la litera (a);

(c)

utilizarea fondurilor Uniunii în sprijinul măsurilor luate în vederea respectării obiectivelor prezentei directive;

(d)

rezultatele examinării de către Comisie a programelor naționale de control al poluării atmosferice și a actualizărilor acestora în temeiul articolului 10 alineatul (1) al treilea paragraf;

(e)

o evaluare a efectelor asupra sănătății și mediului și a efectelor socioeconomice ale prezentei directive.

(a)

cele mai recente dovezi științifice;

(b)

actualizările documentului orientativ al CEE-ONU pentru prevenirea și reducerea emisiilor de amoniac provenind din surse agricole din 2014 (denumit în continuare „documentul orientativ privind amoniacul”) (15) și ale Codului-cadru al CEE-ONU privind bunele practici agricole pentru reducerea și atenuarea emisiilor de amoniac (16), astfel cum a fost revizuit în 2014;

(c)

actualizările celor mai bune tehnici disponibile, astfel cum sunt definite la articolul 3 punctul 10 din Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului (17);

(d)

măsurile de agromediu din cadrul politicii agricole comune.

(a)

programele naționale de control al poluării atmosferice și eventualele actualizări ale acestora;

(b)

inventarele naționale de emisii (inclusiv, după caz, inventarele naționale de emisii ajustate), prognozele naționale de emisii, rapoartele informative de inventariere și rapoartele și informațiile suplimentare transmise Comisiei în conformitate cu articolul 10.

(a)

ipotezele luate în considerare pentru fiecare stat membru pentru definirea potențialului național al acestuia de reducere a emisiilor, utilizate pentru a pregăti raportul STPA 16;

(b)

lista actelor legislative relevante ale Uniunii de control al poluării atmosferice la sursă;și

(c)

rezultatele examinării menționate la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf.

(a)

articolele 1 și 4 și anexa I din Directiva 2001/81/CE continuă să se aplice până la 31 decembrie 2019;

(b)

articolele 7 și 8 și anexa III din Directiva 2001/81/CE se abrogă la 31 decembrie 2016.

17.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 344/32

(1)

Articolul 43 alineatul (3) din tratat prevede adoptarea de către Consiliu, la propunerea Comisiei, a măsurilor privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) prevede adoptarea unor măsuri de conservare, ținând seama de avizele științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, după caz, de rapoartele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP).

(3)

Consiliului îi revine obligația de a adopta măsuri privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit, inclusiv anumite condiții legate funcțional de acestea, după caz. Posibilitățile de pescuit ar trebui să fie astfel distribuite între statele membre încât să se asigure fiecărui stat membru o anumită stabilitate a activităților de pescuit pentru fiecare stoc sau zonă de pescuit și să se țină cont, în mod adecvat, de obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(4)

Posibilitățile de pescuit pentru speciile de adâncime definite la articolul 2 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2347/2002 al Consiliului (2) se stabilesc la fiecare doi ani.

(5)

Capturile totale admisibile (TAC) ar trebui stabilite pe baza avizelor științifice disponibile, ținând seama de aspectele biologice și socioeconomice și asigurând totodată un tratament echitabil al sectoarelor de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate în cadrul consultărilor cu părțile interesate, în special consiliile consultative vizate.

(6)

Posibilitățile de pescuit ar trebui să fie în conformitate cu acordurile și principiile internaționale, cum ar fi Acordul din 1995 al Organizației Națiunilor Unite cu privire la conservarea și gestionarea stocurilor transzonale și a stocurilor de pești cu migrare extinsă (3) și principiile detaliate de gestionare prevăzute de Orientările internaționale din 2008 pentru gestionarea pescuitului de adâncime în marea liberă formulate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, în care se prevede, de exemplu, că o autoritate de reglementare ar trebui să fie mai precaută atunci când informațiile sunt incerte, nefiabile sau inadecvate. Absența informațiilor științifice adecvate nu ar trebui invocată ca motiv pentru amânarea sau neadoptarea măsurilor de conservare și gestionare.

(7)

Cele mai recente avize științifice emise de Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) și de CSTEP indică faptul că majoritatea stocurilor de adâncime continuă să fie exploatate în mod nesustenabil și că, pentru a le asigura sustenabilitatea, posibilitățile de pescuit pentru stocurile respective ar trebui să fie în continuare reduse, până când evoluția lor va prezenta o tendință pozitivă.

(8)

Având în vedere avizul ICES, este oportun ca TAC pentru pagelul argintiu în apele de nord-vest să fie transformată într-o TAC numai de capturi accidentale.

(9)

În zonele Comitetului pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului (CECAF) și ale Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) relevante, care se învecinează cu subzona ICES IX, se realizează capturi importante de pagel argintiu. Având în vedere că datele ICES sunt incomplete pentru aceste zone limitrofe, domeniul de aplicare al TAC ar trebui să rămână limitat la subzona ICES IX. Cu toate acestea, în vederea pregătirii viitoarelor decizii de gestionare, ar trebui să se prevadă dispoziții pentru raportarea datelor pentru aceste zone adiacente.

(10)

ICES recomandă să nu se mai realizeze capturi de pion portocaliu până în 2020. În trecut, au fost stabilite TAC-uri pentru pionul portocaliu (aceste TAC-uri au fost stabilite la nivelul zero din 2010). Este necesar să se interzică pescuitul, reținerea la bord, transbordarea sau debarcarea speciei menționate, deoarece stocul este epuizat și nu se reface. ICES arată că nu a existat pescuit direcționat de pion portocaliu realizat de Uniune în Atlanticul de Nord-Est din 2010.

(11)

Conform avizului emis de ICES, observații la bord limitate indică faptul că procentul de grenadier a fost mai mic de 1 % din capturile raportate de grenadier de piatră. Pe baza acestor considerente, ICES consideră că nu ar trebui să existe pescuit direcționat de grenadier și că capturile accidentale ar trebui să fie calculate în raport cu TAC pentru grenadierul de piatră, în vederea minimizării posibilelor declarații eronate cu privire la specii. ICES a indicat că există diferențe considerabile, de peste un ordin de mărime (de zece ori mai mare), între proporțiile relative de grenadier de piatră și de grenadier raportate în debarcările oficiale și capturile observate și anchetele științifice din zonele în care pescuitul de grenadier se desfășoară în prezent. Există foarte puține date disponibile privind această specie, iar unele dintre datele de debarcare raportate sunt considerate de către ICES a fi declarații eronate cu privire la specii. În consecință, nu este posibil să se instituie un istoric precis al capturilor de grenadier. Prin urmare, orice capturi accidentale de grenadier ar trebui limitate la 1 % din cota de grenadier a fiecărui stat membru și scăzute din cota respectivă, în conformitate cu avizele științifice.

(12)

ICES recomandă stabilirea la zero a capturilor direcționate de rechini de adâncime. Totuși, ICES indică, de asemenea, că limitele de captură restrictive aplicabile în prezent duc la prezentarea de declarații eronate cu privire la capturile accidentale inevitabile de rechini de adâncime. În special pescuitul de adâncime artizanal direcționat de sabie neagră cu paragate conduce la capturi accidentale inevitabile de rechini de adâncime, care sunt în prezent aruncați morți înapoi în mare. Având în vedere aceste elemente de fapt și în vederea colectării de informații științifice privind rechinii de adâncime, ar trebui să fie introdusă, cu titlu experimental, o cotă restrictivă de capturi accidentale pentru 2017 și 2018, prin permiterea unor debarcări limitate de capturi accidentale inevitabile de rechini de adâncime în pescuitul de adâncime artizanal direcționat de sabie neagră cu paragate. Paragatele sunt recunoscute ca unelte de pescuit selective, atunci când sunt utilizate în pescuitul artizanal. Statele membre în cauză ar trebui să elaboreze măsuri regionale de gestionare pentru pescuitul de sabie neagră și să stabilească măsuri specifice privind colectarea datelor în ceea ce privește rechinii de adâncime pentru a asigura monitorizarea atentă a stocurilor. Stabilirea unor cote ale Uniunii de capturi accidentale de rechini de adâncime în apele Uniunii și în apele internaționale din subzonele ICES V, VI, VII, VIII și IX, în apele Uniunii și în apele internaționale din subzona ICES X și în apele Uniunii din zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2 se aplică fără a aduce atingere principiului stabilității relative în ceea ce privește prezența rechinilor de adâncime în respectivele zone.

(13)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (4), ar trebui identificate stocurile care fac obiectul diferitor măsuri menționate în actul respectiv. În cazul stocurilor pentru care nu este disponibilă nicio evaluare științifică a posibilităților de pescuit pentru anul în care trebuie stabilite TAC-urile, ar trebui să se aplice TAC-uri de precauție; în celelalte situații, ar trebui să se aplice TAC-uri analitice. Având în vedere avizele ICES și CSTEP pentru stocurile de adâncime, respectivele stocuri, pentru care nu există evaluări științifice ale posibilităților de pescuit relevante, ar trebui să facă obiectul unor TAC-uri de precauție.

(14)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 847/96, la 15 septembrie 2016, Portugalia a prezentat Comisiei o cerere de creștere a TAC pentru 2016 pentru hamsie în subzonele ICES IX și X, precum și în apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1, la 15 000 tone. În avizul său din 21 octombrie 2016, ICES a confirmat starea excepțional de bună a stocului de hamsie respectiv și faptul că capturile de 15 000 de tone din 2016 pot fi considerate sustenabile. Prin urmare, Regulamentul (UE) 2016/72 al Consiliului (5) ar trebui modificat în consecință.

(15)

Posibilitățile de pescuit pentru hamsie în subzonele ICES IX și X și în apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 2016/72, se aplică de la 1 ianuarie 2016. Dispozițiile de modificare prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu aceeași dată. Această aplicare retroactivă nu aduce atingere principiului securității juridice și principiului protecției încrederii legitime, deoarece posibilitățile de pescuit vizate sunt mai mari decât posibilitățile stabilite prin Regulamentul (UE) 2016/72.

(16)

Pentru a se evita întreruperea activităților de pescuit și pentru a se asigura pescarilor din Uniune mijloace de existență, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2017. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicare,

(a)

„navă de pescuit a Uniunii” înseamnă o navă de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru și care este înregistrată în Uniune;

(b)

„apele Uniunii” înseamnă apele aflate sub suveranitatea sau jurisdicția statelor membre, cu excepția apelor adiacente teritoriilor enumerate în anexa II la tratat;

(c)

„captură totală admisibilă” (TAC) înseamnă cantitatea anuală din fiecare stoc de pește care poate fi pescuită și debarcată;

(d)

„cotă” înseamnă o proporție din TAC alocată Uniunii sau unui stat membru;

(e)

„ape internaționale” înseamnă ape care se găsesc în afara suveranității sau jurisdicției vreunui stat.

(a)

zonele ICES (International Council for the Exploration of the Sea – Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime) sunt ariile geografice specificate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (6);

(b)

zonele CECAF (Committee for Eastern Central Atlantic Fisheries – Comitetul pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului) sunt ariile geografice precizate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 216/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(a)

schimburilor efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(b)

deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (8);

(c)

realocărilor efectuate în temeiul articolului 10 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (9);

(d)

debarcărilor suplimentare autorizate în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96;

(e)

cantităților reținute în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96;

(f)

deducerilor efectuate în temeiul articolelor 105 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

17.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 344/46

(1)

În temeiul Regulamentului (UE) nr. 531/2012, furnizorii de servicii de roaming nu ar trebui să perceapă nicio suprataxă la prețul cu amănuntul de pe piața națională de la clienții serviciilor de roaming din orice stat membru, pentru niciun apel în roaming reglementat efectuat sau primit, pentru niciun mesaj SMS în roaming reglementat trimis și pentru niciun serviciu de date în roaming reglementat utilizat, inclusiv MMS-uri, sub rezerva „politicii utilizării rezonabile”. Această dispoziție se aplică de la 15 iunie 2017, cu condiția ca actul legislativ care urmează să fie adoptat în urma propunerii privind piața cu ridicata pentru servicii de roaming menționată la articolul 19 alineatul (2) din respectivul regulament să fi devenit aplicabil până la acea dată.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 531/2012 prevede că, în circumstanțe specifice și excepționale, un furnizor de servicii de roaming poate solicita autorității sale naționale de reglementare o autorizație în vederea aplicării unei suprataxe clienților săi de servicii de roaming. Orice astfel de cerere de autorizație trebuie să fie însoțită de toate informațiile necesare pentru a demonstra că, în lipsa unor suprataxe pentru serviciile de roaming cu amănuntul, furnizorul nu este în măsură să își recupereze costurile de furnizare a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate, sustenabilitatea modelului său național de tarifare fiind astfel subminată.

(3)

Pentru a asigura o aplicare consecventă în întreaga Uniune a politicii care urmărește să prevină utilizarea abuzivă sau anormală a serviciilor de roaming („politica utilizării rezonabile”) și a autorizațiilor de a aplica o suprataxă, este necesar să se stabilească norme detaliate privind aplicarea unei astfel de politici a utilizării rezonabile, privind metodologia de evaluare a sustenabilității eliminării suprataxelor pentru serviciile de roaming cu amănuntul și privind cererea care urmează să fie transmisă de furnizorul de servicii de roaming în scopul evaluării respective.

(4)

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 531/2012, obiectivul politicii utilizării rezonabile este acela de a preveni situația în care clienții serviciilor de roaming ar utiliza în mod abuziv sau anormal serviciile de roaming cu amănuntul reglementate la tarifele aplicabile la nivel național, de pildă utilizând aceste servicii în alte scopuri decât pentru călătorii periodice, cum ar fi în mod permanent. Măsurile de punere în aplicare ar trebui să asigure faptul că posibilitatea de a aplica o politică a utilizării rezonabile în materie de roaming pentru a atinge acest obiectiv nu este exploatată în alte scopuri de către furnizorii de servicii de roaming, în detrimentul clienților serviciilor de roaming care utilizează orice formă de călătorie periodică.

(5)

Odată cu eliminarea suprataxelor pentru serviciile de roaming cu amănuntul în Uniune, se aplică aceleași condiții tarifare pentru utilizarea serviciilor de telefonie mobilă atât în străinătate în interiorul Uniunii, cât și acasă (adică în țara în care clientul a contractat serviciile de telefonie mobilă). Regulamentul (UE) nr. 531/2012 vizează eliminarea diferențelor dintre prețurile naționale și cele aplicate serviciilor de roaming atunci când clienții călătoresc periodic în interiorul Uniunii, având drept scop existența unor prețuri de roaming stabilite la tarifele de pe piața națională. Aceste norme nu sunt însă menite să permită roamingul permanent oriunde în Uniune, adică să îi permită unui client dintr-un stat membru în care tarifele naționale la telefonia mobilă sunt mai mari să cumpere servicii de la operatorii stabiliți în state membre în care tarifele naționale la telefonia mobilă sunt mai mici, dar în care clientul nu își are reședința obișnuită și cu care nu are nici alte legături stabile care să presupună prezența sa frecventă și substanțială în acel stat membru, clientul respectiv intenționând să utilizeze servicii de roaming permanent în primul stat membru.

(6)

Utilizarea în mod permanent la tariful aplicabil la nivel național a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate în alte scopuri decât pentru călătorii periodice ar risca să denatureze concurența, să creeze o presiune ascendentă asupra prețurilor de pe piețele naționale și să pună în pericol stimulentele pentru investiții atât pe piețele de origine, cât și pe cele vizitate. Pe piața vizitată, operatorii rețelelor vizitate ar fi nevoiți să concureze în mod direct cu furnizorii naționali de servicii din alte state membre, în care prețurile, costurile, condițiile de reglementare și cele concurențiale pot fi foarte diferite, în condițiile în care tarifele de roaming cu ridicata au fost stabilite la un nivel aproape de costuri exclusiv pentru a facilita roamingul periodic. Pentru operatorul din țara de origine, utilizarea permanentă a tarifelor naționale în roaming poate conduce la refuzul sau la restricționarea serviciilor de roaming cu ridicata de către operatorii rețelelor vizitate sau la furnizarea de către operatorul din țara de origine a unor volume restrânse pe piața națională ori la aplicarea unor prețuri mai ridicate pe piața națională, ceea ce ar avea consecințe asupra capacității operatorului din țara de origine de a le oferi servicii clienților săi obișnuiți de pe piața națională și în țară, și în străinătate.

(7)

Este necesar să se stabilească norme de punere în aplicare pe baza unor principii clare și general aplicabile, care să reflecte tipurile numeroase și variate de călătorii periodice efectuate de către clienții serviciului de roaming, pentru a se asigura că politica utilizării rezonabile nu împiedică astfel de clienți să se bucure pe deplin de prețuri de roaming stabilite la tarifele naționale. Pentru ca un furnizor de servicii de roaming să poată aplica politica utilizării rezonabile, se consideră că un client călătorește periodic în străinătate în interiorul Uniunii atunci când respectivul client își are reședința obișnuită în statul membru al furnizorului de servicii de roaming sau are legături stabile cu statul membru respectiv, legături care presupun prezența sa frecventă și substanțială pe teritoriul acestui stat, și utilizează servicii de roaming cu amănuntul reglementate în orice alt stat membru.

(8)

Regulamentul (UE) nr. 531/2012 prevede că politica utilizării rezonabile trebuie să permită clienților furnizorului de servicii de roaming să utilizeze volume de servicii de roaming cu amănuntul reglementate la prețul cu amănuntul aplicabil la nivel național care să fie aliniate cu planul tarifar corespunzător de la nivel național.

(9)

Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere posibilității furnizorilor de servicii de roaming de a le oferi clienților un alt tarif de roaming și posibilității clienților de a alege în mod deliberat un alt tarif de roaming, în conformitate cu articolul 6e alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 531/2012, care ar putea include condiții contractuale de utilizare care nu intră sub incidența politicii utilizării rezonabile stabilite în conformitate cu prezentul regulament.

(10)

Pentru a se asigura că serviciile de roaming cu amănuntul nu sunt supuse utilizării abuzive sau anormale, fără legătură cu călătoriile periodice în afara statului membru de reședință al clientului sau a statului membru cu care clientul are legături stabile care presupun prezența sa frecventă și substanțială pe teritoriul acestui stat, este posibil ca furnizorii de servicii de roaming să aibă nevoie să determine reședința obișnuită a clienților serviciilor lor de roaming sau existența unor astfel de legături stabile. Având în vedere tipurile de dovezi care sunt uzuale în fiecare stat membru și nivelul estimat al riscului utilizării abuzive sau anormale, furnizorul de servicii de roaming ar trebui să aibă posibilitatea de a preciza ce dovezi rezonabile privind locul de reședință trebuie furnizate, sub supravegherea autorității naționale de reglementare în ceea ce privește proporționalitatea sarcinii totale privind documentația și oportunitatea acesteia în contextul național. În ceea ce privește utilizatorii individuali, astfel de dovezi ar putea include o declarație din partea clientului, prezentarea unui document valabil care să confirme statul membru în care clientul își are reședința, specificarea adresei poștale sau a adresei de facturare a clientului pentru alte servicii prestate în statul membru al furnizorului de servicii de roaming, o declarație eliberată de o instituție de învățământ superior privind înscrierea la cursuri la zi, o dovadă a înregistrării pe listele electorale locale sau o dovadă a plății de impozite locale. În cazul clienților persoane juridice, respectivele dovezi pot cuprinde documentația privind locul de constituire sau de înregistrare al întreprinderii, locul desfășurării efective a activității economice principale a acesteia sau locul principal în care angajații identificați ca utilizând o anumită cartelă SIM își îndeplinesc atribuțiile. Legăturile stabile cu un stat membru, care presupun prezența frecventă și substanțială a clientului pe teritoriul acestui stat, pot rezulta dintr-o relație de muncă durabilă și cu normă întreagă, inclusiv în cazul lucrătorilor frontalieri, dintr-o relație contractuală durabilă care implică un grad similar de prezență fizică a unei persoane care desfășoară o activitate independentă, din participarea la programe de studii recurente la zi sau din alte situații, cum sunt cele ale lucrătorilor detașați sau ale pensionarilor, ori de câte ori acestea presupun un nivel asemănător de prezență teritorială.

(11)

După încheierea unui anumit contract, furnizorii de servicii de roaming nu ar trebui să impună prezentarea de dovezi privind reședința obișnuită sau alte legături stabile care să presupună prezența frecventă și substanțială a clientului în acel stat membru decât în circumstanțele în care datele care trebuie colectate în vederea facturării par să ofere indicații cu privire la utilizarea abuzivă sau anormală, fără legătură cu călătoriile periodice. Dovezile solicitate ar trebui să cuprindă doar elementele strict necesare și proporționale pentru a confirma legătura clientului cu statul membru al furnizorului de servicii de roaming. Dacă astfel de motive nu există, nicio cerință privind furnizarea de documente nu ar trebui să fie impusă clienților pentru a asigura respectarea condițiilor unei politici a utilizării rezonabile. Mai specific, nu ar trebui să existe nicio cerință de a depune astfel de documente în mod repetat, în absența unei evaluări bazate pe riscuri privind probabilitatea utilizării abuzive sau anormale.

(12)

Pentru a permite clienților să utilizeze volume de servicii de roaming cu amănuntul reglementate la prețul cu amănuntul aplicabil pe plan național care să fie aliniate cu planul tarifar de la nivel național corespunzător, furnizorul de servicii de roaming ar trebui să impună, ca regulă generală, aceeași limită a volumului de servicii de telefonie mobilă aflate la dispoziția clientului serviciului de roaming ca și cea aplicabilă la nivel național, în cazul în care respectivul client călătorește periodic în interiorul Uniunii. Limita națională respectivă ar trebui să țină seama de politica utilizării rezonabile aplicabilă în ceea ce privește utilizarea planului tarifar la nivel național.

(13)

În cazul anumitor planuri tarifare naționale, descrise în continuare ca pachete cu date cvasi-nelimitate, consumul de date poate fi nelimitat sau furnizorul poate pune la dispoziție volume de date la un preț unitar implicit la nivel național care să fie mai mic decât tariful maxim de roaming cu ridicata reglementat menționat la articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 531/2012. În absența unor garanții excepționale privind volumul specifice unor astfel de pachete cu date cvasi-nelimitate, aceste planuri tarifare prezintă un risc mai mare decât alte planuri tarifare de a face obiectul revânzării organizate către persoane care nu își au reședința obișnuită și nici nu au legături stabile care presupun prezența lor frecventă și semnificativă în statul membru al furnizorului de servicii de roaming. În plus, o astfel de utilizare anormală sau abuzivă a pachetelor cu date cvasi-nelimitate în roaming ar putea duce la dispariția acestor planuri tarifare pe piețele naționale sau la restricții ale roamingului în cadrul unor astfel de planuri, în detrimentul utilizatorilor naționali, ceea ce ar fi contrar obiectivului Regulamentului (UE) nr. 531/2012. Acest risc este cu mult mai puțin pronunțat în ceea ce privește apelurile vocale și mesajele SMS, întrucât astfel de servicii fac obiectul unor constrângeri fizice sau temporale mai mari și tiparele reale de utilizare au fost stabile sau au scăzut în ultimii ani. Acest fapt nu aduce atingere dreptului operatorilor de a lua măsuri ca reacție la tipare de utilizare a serviciilor de voce sau SMS în roaming extrem de atipice care decurg din activități frauduloase. Deși este necesar să se prevadă garanții suplimentare împotriva unor astfel de riscuri sporite de utilizare abuzivă, în cadrul pachetelor cu date cvasi-nelimitate, a serviciilor de date în roaming cu amănuntul reglementate la prețul cu amănuntul aplicabil pe plan național, clienții naționali care călătoresc periodic în Uniune ar trebui să fie totuși în măsură să consume volume din aceste servicii cu amănuntul până la un plafon care să fie echivalent cu de două ori volumele care pot fi achiziționate la tariful maxim cu ridicata pentru serviciile de date în roaming contra unei sume egale cu prețul total cu amănuntul de pe piața națională, fără TVA, al componentei de servicii mobile a planului tarifar național pentru întreaga perioadă de facturare avută în vedere. Acesta reprezintă un volum care este aliniat cu planul tarifar național, deoarece se adaptează la prețul național cu amănuntul din planul tarifar în cauză și, prin urmare, poate fi aplicat în cazul unor pachete cu date cvasi-nelimitate, inclusiv în cazul furnizării la pachet cu alte servicii mobile cu amănuntul. Aplicarea unui factor care multiplică cu doi volumul reflectă faptul că operatorii negociază adesea prețuri de date în roaming cu ridicata aflate sub plafoanele aplicabile și că clienții nu consumă adesea toate datele puse la dispoziție în planul lor tarifar. În această privință, transparența pentru clienți va fi asigurată prin respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 531/2012 conform cărora furnizorul de servicii de roaming trebuie să trimită o notificare clientului atunci când volumul de utilizare rezonabilă aplicabil utilizării de servicii de date în roaming reglementate a fost epuizat, menționând suprataxa care va fi aplicată volumului suplimentar de servicii de date în roaming reglementate consumat de client.

(14)

Pentru a contracara riscul ca serviciile de telefonie preplătite, care nu presupun un angajament pe termen lung, să fie utilizate exclusiv în scopuri de roaming permanent, furnizorul de servicii de roaming ar trebui să aibă dreptul, în loc să impună furnizarea de dovezi privind reședința sau legăturile stabile care presupun prezența frecventă și substanțială a clientului pe teritoriul statului membru al furnizorului respectiv de servicii de roaming, de a limita utilizarea serviciilor de date în roaming cu amănuntul – reglementate la prețul cu amănuntul aplicabil pe plan național pentru servicii de telefonie preplătite – la volumele care pot fi achiziționate, la tariful maxim cu ridicata pentru serviciile de date în roaming, contra valorii monetare – fără TVA – rămase din suma preplătită în momentul consumului serviciilor de roaming.

(15)

Furnizorul de servicii de roaming ar trebui să poată lua măsuri pentru a detecta și a preveni utilizarea abuzivă sau anormală, în alte scopuri decât pentru călătorii periodice, a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate furnizate la prețurile de pe piața națională. În același timp, clienții serviciilor de roaming ar trebui să fie protejați de orice măsură care poate aduce atingere în orice mod capacității lor de a utiliza servicii de roaming cu amănuntul reglementate la prețurile de pe piața națională atunci când călătoresc în mod periodic în străinătate în Uniune. Măsurile de detectare și prevenire a utilizării abuzive sau anormale a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate la prețurile de pe piața națională ar trebui să fie simple și transparente și să reducă la minimum atât sarcina administrativă pentru clienții serviciilor de roaming, cât și avertizările excesive și inutile. Întrucât cerința privind reședința sau legăturile stabile presupune prezența frecventă și substanțială a clientului în țara furnizorului de servicii de roaming, indicatorii care sprijină probabilitatea unei utilizări abuzive sau anormale ar trebui să se bazeze pe indicatori obiectivi legați de caracteristicile traficului din care să reiasă lipsa unei prezențe predominante la nivel național a clientului în țara furnizorului de servicii de roaming sau a unei utilizări predominante la nivel național a serviciilor naționale de telefonie mobilă. Prin natura lor, astfel de indicatori obiectivi trebuie să fie stabiliți pentru o anumită perioadă de timp. Această perioadă ar trebui să fie suficient de lungă, de cel puțin patru luni, încât să permită clienților să utilizeze servicii de roaming cu amănuntul la prețurile de pe piața națională atunci când recurg la orice forme previzibile de călătorii periodice în Uniune. Indicatorii privind prezența în țara furnizorului de roaming nu ar trebui să fie afectați de roamingul involuntar în regiunile de frontieră. În acest sens, situația utilizatorilor care consumă involuntar servicii de roaming și cea a lucrătorilor frontalieri ar trebui tratată considerându-se că o conectare la rețeaua furnizorului de roaming în orice moment din cursul unei zile indică, în scopul aplicării indicatorilor obiectivi, o zi de prezență la nivel național. În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 531/2012, furnizorii de servicii de roaming ar trebui, de asemenea, să ofere informații adecvate pentru a le permite clienților lor să ia măsuri active pentru prevenirea situațiilor de roaming involuntar. Prezența și consumul în afara Uniunii nu ar trebui să afecteze capacitatea clientului de roaming de a beneficia, în Uniune, de prețuri de roaming la tarifele de pe piața națională, dat fiind că acești factori nu pot fi considerați drept indicatori ai riscului ca clientul să utilizeze servicii de roaming la prețul cu amănuntul aplicabil la nivel național în statul membru al furnizorului de servicii în alte scopuri decât pentru călătoriile periodice. În acest sens, o astfel de prezență și un astfel de consum ar trebui tratate ca și cum s-ar desfășura la nivel național, în scopul aplicării indicatorilor obiectivi. Furnizorul de servicii de roaming poate să se bazeze și pe alte dovezi clare privind utilizarea abuzivă sau anormală a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate la prețurile de pe piața națională, cum ar fi situațiile în care serviciile de telefonie contractate sunt rareori utilizate în statul membru al furnizorului de servicii de roaming, dar sunt utilizate mai ales în roaming sau situațiile în care același client utilizează succesiv cartele diferite în roaming.

(16)

În conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 531/2012 privind protecția transparenței în utilizarea serviciilor de roaming și în concordanță cu normele privind contractele din sectorul comunicațiilor electronice, clauzele contractuale care prevăd o politică a utilizării rezonabile ar trebui să fie comunicate în mod clar clienților înainte de a deveni aplicabile. Politicile utilizării rezonabile aplicate de un furnizor de servicii de roaming în conformitate cu prezentul regulament ar trebui comunicate de către furnizorul de servicii de roaming autorității naționale de reglementare.

(17)

Prelucrarea datelor privind traficul și localizarea face obiectul dispozițiilor Directivei 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2). Mai precis, articolul 6 permite furnizorului de servicii de roaming să prelucreze datele privind traficul necesare în vederea facturării serviciilor oferite clientului sau plății conexiunii. Aplicarea de măsuri de către furnizorul de servicii de roaming în vederea detectării și prevenirii utilizării abuzive sau anormale a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate la prețurile de pe piața națională nu ar trebui să ducă la stocarea și prelucrarea automată a datelor cu caracter personal ale clienților, inclusiv a datelor privind traficul și localizarea, care nu au legătură cu scopul detectării și prevenirii utilizării abuzive sau anormale sau care sunt disproporționate în raport cu acest scop.

(18)

Mai precis, furnizorul de servicii de roaming ar trebui să aibă capacitatea de a detecta și a preveni situația în care, încălcând condițiile contractuale la nivel de servicii cu ridicata sau cu amănuntul, părți terțe exploatează traficul de roaming stabilit la tarifele de pe piața națională pentru arbitrajul prețurilor, cu scopul de a obține un avantaj economic prin vânzările către clienți care nu își au reședința obișnuită în statul membru al furnizorului de servicii de roaming și nici nu au alte legături stabile cu acest stat. În cazul în care constată existența unei astfel de activități abuzive sistematice, cu dovezi obiective și întemeiate, operatorul ar trebui să transmită autorității naționale de reglementare elementele care dovedesc abuzul sistematic și măsurile luate pentru a garanta conformitatea cu toate condițiile din contractul de bază cel târziu în momentul luării măsurilor respective.

(19)

În situații specifice, în cazul în care operatorul dispune de dovezi întemeiate privind tendințele de utilizare ale unui anumit client de roaming care indică probabilitatea unei utilizări abuzive sau anormale a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate la nivelul tarifelor naționale pentru alte scopuri decât călătoriile periodice, în pofida existenței unor documente justificative privind reședința sau alte legături stabile furnizate de respectivul client, operatorul ar trebui să avertizeze clientul cu privire la riscul aplicării unor suprataxe pentru serviciile de roaming. Criteriile obiective care ar servi drept indicatori ce pot dovedi probabilitatea existenței unei utilizări abuzive sau anormale ar trebui să fie specificați în prealabil și în detaliu în contract.

(20)

Posibilitatea furnizorului de servicii de roaming de a aplica suprataxe nu aduce atingere niciunei măsuri proporționale care ar putea fi luată în conformitate cu legislația națională și cu respectarea legislației Uniunii în cazul în care clientul a furnizat în mod activ informații inexacte pentru a asigura conformitatea cu toate condițiile din contractul de bază.

(21)

Furnizorii de servicii de roaming care aplică o politică a utilizării rezonabile ar trebui să instituie proceduri transparente, simple și eficiente de soluționare a plângerilor clienților referitoare la aplicarea respectivei politici. În temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 531/2012, clienții serviciilor de roaming ar trebui să aibă în orice situație acces la entitatea competentă de soluționare a litigiilor pe cale extrajudiciară, care trebuie să ofere o soluție echitabilă și rapidă în cazul litigiilor nerezolvate dintre consumatori și furnizorii de servicii de roaming care decurg din aplicarea politicii utilizării rezonabile în conformitate cu articolul 34 din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(22)

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 531/2012, autoritățile naționale de reglementare trebuie să monitorizeze și să supravegheze cu strictețe aplicarea politicii utilizării rezonabile pentru a garanta că politica utilizării rezonabile aplicată de furnizorii naționali nu afectează disponibilitatea roamingului la tarifele de pe piața națională pentru client. În cazul în care constată apariția unei încălcări a obligațiilor prevăzute în regulamentul privind serviciile de roaming, autoritatea națională de reglementare dispune de competența de a solicita încetarea imediată a încălcării respective.

(23)

Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere drepturilor și obligațiilor existente în temeiul dreptului Uniunii sau a celor existente în temeiul unei legislații interne conforme cu dreptul Uniunii. Printre aceste drepturi și obligații se numără în special dreptul utilizatorilor finali de a beneficia de rețelele și de serviciile de comunicații electronice mobile în orice stat membru, indiferent de cetățenia sau de locul de reședință al acestora în Uniune, orice normă națională ce impune dovada identității sau prezentarea unor alte documente justificative pentru a obține o cartelă SIM sau a utiliza în alt fel astfel de rețele sau servicii, orice măsură națională privind continuitatea serviciului sau a creditului preplătit cu un anumit număr sau o anumită cartelă SIM și dreptul furnizorilor de servicii de comunicații electronice de a aplica măsuri adecvate, în conformitate cu legislația națională, în vederea combaterii fraudelor.

(24)

Dat fiind că tendințele de utilizare a roamingului variază pe durata unui an, cererea de autorizare privind aplicarea unei suprataxe pentru serviciile de roaming depusă de un furnizor de servicii de roaming în temeiul articolului 6c alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 531/2012 pentru a asigura sustenabilitatea modelului său național de tarifare ar trebui să fie evaluată pe baza unor date privind traficul care să includă cel puțin 12 luni. Pentru a calcula volumul traficului de-a lungul anului, furnizorul de servicii de roaming ar trebui să aibă dreptul de a utiliza previziunile privind traficul. Aceste previziuni ar trebui să se bazeze pe date reale, cum ar fi datele reale privind utilizarea serviciilor de roaming, extrapolări ale utilizării reale la nivel național pentru a obține utilizarea în roaming și extrapolări ale utilizării reale a serviciilor de roaming de către o subgrupă semnificativă de clienți de roaming care utilizează planuri tarifare cu servicii de roaming la tarifele de pe piața națională pentru a obține utilizarea de către toți clienții serviciilor de roaming aflați sub incidența aplicării normelor privind serviciile de roaming la tarifele de pe piața națională, în conformitate cu articolul 6a din Regulamentul (UE) nr. 531/2012. Atunci când examinează cererile de derogare în vederea menținerii sustenabilității depuse de diferiți solicitanți, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să se asigure că ipotezele utilizate de fiecare dintre aceștia pentru a obține volumele preconizate sunt consecvente și că respectivii solicitanți au ținut seama de diferențele relevante de la nivelul poziționării comerciale și al clientelei.

(25)

Orice date privind costurile și veniturile care sprijină cererea de autorizare privind aplicarea unei suprataxe pentru serviciile de roaming depusă de un furnizor de servicii de roaming în temeiul articolului 6c alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 531/2012 pentru a asigura sustenabilitatea modelului său național de tarifare ar trebui să se bazeze pe conturi financiare, care pot fi ajustate în funcție de previziunile privind volumul traficului. Abaterile de la previziunile privind costurile bazate pe conturile financiare ar trebui să fie permise doar dacă sunt sprijinite de dovada unor angajamente financiare care erau deja asumate la momentul depunerii cererii.

(26)

Ar trebui să se prevadă o metodologie armonizată de determinare a costurilor și veniturilor legate de furnizarea de servicii de roaming cu amănuntul reglementate, cu scopul de a garanta consecvența evaluării cererilor de autorizare privind aplicarea unei suprataxe depuse de un furnizor de servicii de roaming în temeiul articolului 6c alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 531/2012 pentru a asigura sustenabilitatea modelului său național de tarifare.

(27)

Furnizarea de servicii de roaming cu amănuntul reglementate implică două categorii de costuri: costul aferent achiziționării accesului cu ridicata la servicii de roaming de la rețelele vizitate, pentru traficul dezechilibrat, și celelalte costuri specifice roamingului. În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 531/2012, costurile aferente achiziționării accesului cu ridicata, pentru traficul dezechilibrat, la servicii de roaming de la rețelele vizitate sunt influențate de tarifele de roaming cu ridicata efective aplicate la volumul cu care traficul de roaming de ieșire al furnizorului de servicii de roaming depășește traficul de roaming de intrare al acestuia. În cazul unui furnizor de servicii de roaming (cum ar fi operatorii mobili virtuali) care cumpără, pe piața națională, acces cu ridicata de la alt furnizor de roaming, costul accesului cu ridicata poate fi mai mare pentru cel dintâi decât pentru cel din urmă, în cazul în care cel din urmă percepe de la cel dintâi un tarif de acces în roaming cu ridicata mai ridicat decât cel pe care îl plătește operatorilor rețelelor vizitate pentru el însuși și/sau pentru furnizarea de servicii conexe. Astfel de costuri mai ridicate ale accesului în roaming cu ridicata pot crește probabilitatea ca furnizorii de roaming care cumpără accesul cu ridicata la nivel național să solicite autorizația de a aplica o suprataxă de roaming, iar autoritățile naționale de reglementare ar trebui să acorde atenția cuvenită acestui aspect atunci când analizează astfel de solicitări.

(28)

Celelalte costuri specifice roamingului legate de furnizarea de servicii de roaming cu amănuntul reglementate sunt comune furnizării de servicii de roaming în interiorul Uniunii și în țări din afara UE, iar unele sunt, de asemenea, comune furnizării de servicii de roaming cu ridicata și cu amănuntul. La formularea unei cereri de autorizare privind aplicarea unei suprataxe pentru serviciile de roaming depuse de un furnizor de servicii de roaming în temeiul articolului 6c alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 531/2012 pentru a asigura sustenabilitatea modelului său național de tarifare, aceste costuri comune ar trebui alocate furnizării serviciilor de roaming cu amănuntul în Uniune, iar în cazul costurilor care sunt comune furnizării de servicii de roaming atât cu ridicata, cât și cu amănuntul, ele ar trebui alocate în conformitate cu raportul general dintre veniturile aferente serviciilor de roaming de ieșire și cele aferente serviciilor de roaming de intrare.

(29)

Costurile aferente furnizării de servicii de roaming cu amănuntul reglementate ar putea, de asemenea, să fie calculate ca incluzând o proporție din costurile reunite și din cele comune suportate pentru furnizarea de servicii cu amănuntul de telefonie mobilă în general, cu condiția ca calculul să reflecte proporția utilizată pentru alocarea – pentru aceste servicii – a veniturilor obținute din furnizarea tuturor celorlalte servicii cu amănuntul de telefonie mobilă.

(30)

Pentru a calcula veniturile provenite din furnizarea de servicii de roaming cu amănuntul reglementate, cererea de autorizare privind aplicarea unei suprataxe depusă de un furnizor de servicii de roaming în temeiul articolului 6c alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 531/2012 pentru a asigura sustenabilitatea modelului său național de tarifare ar trebui să țină seama pe deplin de toate veniturile cu amănuntul facturate direct pentru serviciile cu amănuntul de telefonie mobilă furnizate într-un stat membru vizitat, cum ar fi veniturile pentru traficul care depășește volumele stabilite prin politica utilizării rezonabile sau cele provenind din alte servicii de roaming reglementate, precum și de orice alt tarif sau alt tip de plată per unitate aferentă utilizării de servicii cu amănuntul de telefonie mobilă într-un stat membru vizitat.

(31)

Dat fiind că serviciile de roaming cu amănuntul reglementate sunt furnizate în conformitate cu condițiile naționale aplicabile, ar trebui să se considere că acestea generează o parte din veniturile rezultate din tarifele fixe periodice pentru furnizarea de servicii cu amănuntul de telefonie mobilă naționale. Prin urmare, acestea ar trebui avute în vedere atunci când se evaluează cererea de autorizare privind aplicarea unei suprataxe pentru serviciile de roaming depusă de un furnizor de servicii de roaming în temeiul articolului 6c alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 531/2012 pentru a asigura sustenabilitatea modelului său național de tarifare, în conformitate cu metodologia stabilită în prezentul regulament. În acest scop, veniturile provenite din fiecare serviciu cu amănuntul de telefonie mobilă ar trebui alocate pe baza unei formule care să reflecte proporția diferitelor servicii de telefonie mobilă, ponderate în funcție de raportul dintre tarifele de roaming cu ridicata medii unitare.

(32)

Pentru a se considera că subminează sustenabilitatea modelului național de tarifare a operatorului, orice marjă netă aferentă serviciilor de roaming cu amănuntul care rezultă din scăderea costurilor de furnizare a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate din veniturile corespunzătoare ar trebui să fie negativă și să reprezinte cel puțin o sumă care să genereze riscul unei influențe considerabile asupra evoluției prețurilor de pe piața națională. Mai precis, pentru a putea considera că marja netă negativă a serviciilor de roaming cu amănuntul dă naștere la un astfel de risc, această marjă ar trebui să reprezinte cel puțin o proporție importantă din câștigurile totale înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare – provenite din furnizarea altor servicii de telefonie mobilă.

(33)

Chiar și în cazul în care marja netă a serviciilor de roaming cu amănuntul reprezintă o proporție importantă din marja totală aferentă furnizării altor servicii de telefonie mobilă, circumstanțe specifice – cum ar fi nivelul concurenței de pe piața națională sau caracteristicile specifice ale solicitantului – ar fi suficiente pentru a exclude riscul unei influențe considerabile asupra evoluției prețurilor de pe piața națională.