(1)

În conformitate cu Decizia (UE) 2015/1389 a Consiliului (2), Protocolul de modificare a Acordului privind spațiul aerian comun între Uniunea Europeană și statele sale membre și Republica Moldova (3), pentru a se lua în considerare aderarea Republici Croația la Uniunea Europeană („protocolul”) a fost semnat, sub rezerva încheierii sale.

(2)

Protocolul ar trebui să fie aprobat,

(1)

Comisia a negociat, în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre, Acordul privind spațiul aerian comun cu Georgia (denumit în continuare „acordul”) în conformitate cu decizia Consiliului de autorizare a Comisiei în vederea începerii negocierilor.

(2)

Acordul a fost semnat la 2 decembrie 2010, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, în conformitate cu Decizia 2012/708/UE a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului (2).

(3)

Acordul a fost ratificat de toate statele membre, cu excepția Republicii Croația. Republica Croația aderă la acord în conformitate cu procedura prevăzută în Actul de aderare anexat la Tratatul de aderare din 5 decembrie 2011. Protocolul relevant de aderare a Republicii Croația a fost semnat în noiembrie 2014.

(4)

Acordul ar trebui aprobat în numele Uniunii.

(5)

Articolele 3 și 4 din Decizia 2012/708/UE conțin dispoziții referitoare la procesul de luare a deciziilor și la reprezentare cu privire la diverse aspecte prevăzute în acord. Având în vedere hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 28 aprilie 2015 în cauza C‐28/12 (3), aplicarea unora dintre dispozițiile în cauză ar trebui suspendată. Având în vedere tratatele, nu sunt necesare nici noi dispoziții cu privire la aceste aspecte și nici dispoziții privind obligațiile de informare ale statelor membre. În consecință, articolul 3 alineatele (2)-(5) și articolele 4 și 5 din Decizia 2012/708/UE ar trebui să înceteze să se mai aplice de la data intrării în vigoare a prezentei decizii,

(1)

În conformitate cu Decizia 2014/928/UE a Consiliului (2), Protocolul de modificare a Acordului privind spațiul aerian comun dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte și Georgia, pe de altă parte (3), pentru a se ține seama de aderarea Republici Croația la Uniunea Europeană (denumit în continuare „protocolul”) a fost semnat, sub rezerva încheierii sale.

(2)

Protocolul ar trebui să fie aprobat,

(1)

În conformitate cu Decizia (UE) 2015/372 a Consiliului (2), a fost semnat, sub rezerva încheierii sale, Protocolul de modificare a Acordului euro-mediteraneean privind serviciile aeriene dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și guvernul Statului Israel, pe de altă parte (3), pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană (denumit în continuare „protocolul”).

(2)

Protocolul ar trebui să fie aprobat,

(1)

Acordul privind spațiul aerian comun dintre Uniunea Europeană și statele sale membre și Republica Moldova (2) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 26 iunie 2012, sub rezerva încheierii sale, în conformitate cu Decizia 2012/639/UE a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului (3).

(2)

Acordul a fost ratificat de toate statele membre, cu excepția Republicii Croația care aderă la acord în conformitate cu Actul de aderare din 2012. Protocolul de modificare a Acordului privind spațiul aerian comun dintre Uniunea Europeană și statele sale membre și Republica Moldova, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană (4), a fost semnat la 22 iulie 2015 în conformitate cu Decizia (UE) 2015/1389 a Consiliului (5).

(3)

Acordul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii.

(4)

Articolele 4 și 5 din Decizia 2012/639/UE conțin dispoziții privind procesul decizional și reprezentarea în ceea ce privește diverse aspecte prevăzute în acord. Având în vedere hotărârea Curții de Justiție din 28 aprilie 2015 în cauza C-28/12 (6), Comisia/Consiliu, aplicarea dispozițiilor în cauză ar trebui să înceteze. Având în vedere tratatele, nu sunt necesare noi dispoziții referitoare la aceste aspecte, iar dispozițiile privind furnizarea de informații Comisiei, prevăzute la articolul 6 din Decizia 2012/639/UE nu mai sunt necesare. În consecință, articolul 4 alineatele (2)-(5) și articolele 5 și 6 din Decizia 2012/639/UE ar trebui să înceteze să se aplice la data intrării în vigoare a prezentei decizii,

(1)

Acordul euro-mediteraneean în domeniul aviației între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Guvernul Statului Israel, pe de altă parte (2) („acordul”), a fost semnat la 10 iunie 2013, sub rezerva încheierii sale, în conformitate cu Decizia 2013/398/UE a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului (3).

(2)

Acordul a fost ratificat de toate statele membre, cu excepția Republicii Croația care aderă la acord în conformitate cu Actul de aderare din 2012. Protocolul de modificare a Acordului euro-mediteraneean privind serviciile aeriene dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și guvernul Statului Israel, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană (4) a fost semnat la 19 februarie 2015, în conformitate cu Decizia (UE) 2015/372 a Consiliului (5).

(3)

Acordul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii.

(4)

Acordul ar trebui să fie pus în aplicare în conformitate cu poziția Uniunii, conform căreia teritoriile care au intrat sub administrație israeliană în iunie 1967 nu fac parte din teritoriul Statului Israel.

(5)

Articolele 4 și 5 din Decizia 2013/398/UE conțin dispoziții privind procesul decizional și reprezentarea, referitoare la diverse aspecte prevăzute în acord. Având în vedere hotărârea Curții de Justiție din 28 aprilie 2015 în cauza C-28/12 (6), Comisia/Consiliul, aplicarea dispozițiilor în cauză ar trebui să înceteze. Având în vedere tratatele, nu sunt necesare noi dispoziții referitoare la aceste aspecte și nici dispozițiile privind obligațiile statelor membre de a informa Comisia, prevăzute în articolul 6 din Decizia 2013/398/UE. În consecință, articolul 4 alineatele (2)‐(5) și articolele 5 și 6 din Decizia 2013/398/UE ar trebui să înceteze să se aplice la data intrării în vigoare a prezentei decizii,

(1)

Acordul euro-mediteraneean privind serviciile aeriene între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „acordul”), a fost semnat la 15 decembrie 2010, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, în conformitate cu Decizia 2012/750/UE a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului (3).

(2)

Acordul a fost ratificat de toate statele membre, cu excepția Republicii Croația care aderă la acord în conformitate cu Actul de aderare din 2012. Protocolul de modificare a Acordului euro-mediteraneean privind serviciile aeriene între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană (4) a fost semnat la 3 mai 2016 în conformitate cu Decizia (UE) 2016/803 a Consiliului (5).

(3)

Acordul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii.

(4)

Articolele 3 și 4 din Decizia 2012/750/UE conțin dispoziții privind procesul decizional și reprezentarea în ceea ce privește diverse aspecte prevăzute în acord. Având în vedere hotărârea Curții de Justiție din 28 aprilie 2015 în cauza C-28/12 (6), Comisia/Consiliu, aplicarea dispozițiilor în cauză ar trebui să înceteze. Având în vedere tratatele, nu sunt necesare noi dispoziții referitoare la aceste aspecte, iar dispozițiile privind informarea Comisiei prevăzute în articolul 5 din Decizia 2012/750/UE nu mai sunt necesare. În consecință, articolul 3 alineatele (2)-(5) și articolele 4 și 5 din Decizia 2012/750/UE ar trebui să înceteze să se mai aplice la data intrării în vigoare a prezentei decizii,

(1)

Convenția de la Chicago privind aviația civilă internațională (denumită în continuare „Convenția de la Chicago”) a intrat în vigoare la 4 aprilie 1947. Prin această convenție a fost înființată Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI) și se urmărește reglementarea transportului aerian internațional.

(2)

Toate statele membre ale Uniunii sunt state contractante la Convenția de la Chicago și membre ale OACI, în timp ce Uniunea are statut de observator în anumite organisme ale OACI.

(3)

În decembrie 2015, cea de a 21-a Conferință a părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice a adoptat Acordul de la Paris (1). Obiectivele Acordului de la Paris includ menținerea creșterii temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și continuarea eforturilor de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale. Toate sectoarele economiei, inclusiv aviația internațională, ar trebui să contribuie la realizarea obiectivului de reducere a emisiilor.

(4)

În 2016, prin Rezoluția A39-3, cea de a 39-a Adunare a OACI a decis să pună în aplicare o măsură globală bazată pe piață sub forma Schemei de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională (CORSIA) pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră generate de aviația internațională la nivelurile lor din 2020. Poziția Uniunii în ceea ce privește elaborarea și adoptarea respectivei măsuri sub formă de schemă și a diferitelor sale elemente de detaliu a fost stabilită prin Decizia (UE) 2016/915 a Consiliului (2).

(5)

La 27 iunie 2018, în cadrul celei de a zecea reuniuni a celei de a 214-a sesiuni a sale, Consiliul OACI a adoptat prima ediție a volumului IV din anexa 16 la Convenția de la Chicago: Schema de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională (CORSIA) („anexa 16 volumul IV”).

(6)

În 2017, Regulamentul (UE) 2017/2392 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a modificat Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4). Printre obiectivele respectivului regulament se numărau punerea în aplicare a CORSIA începând din 2021, stabilirea cerințelor în temeiul dreptului Uniunii în ceea ce privește monitorizarea, raportarea și verificarea în scopul CORSIA, precum și raportarea și revizuirea punerii în aplicare a CORSIA.

(7)

Normele cuprinse în anexa 16 volumul IV devin obligatorii, în conformitate cu limitele prevăzute în Convenția de la Chicago și în cadrul acestor limite. Normele respective devin deopotrivă obligatorii pentru Uniune și pentru statele sale membre în temeiul acordurilor existente în domeniul transportului aerian internațional.

(8)

Pentru ca OACI să țină seama în întregime de cadrul juridic în vigoare la nivelul Uniunii, diferențele au fost notificate de către statele membre în conformitate cu Decizia (UE) 2018/2027 a Consiliului (5). În temeiul Deciziei (UE) 2018/2027, Directiva 2003/87/CE, în forma sa actuală, se aplică indiferent de naționalitatea operatorului aerian și vizează, în principiu, zborurile care pleacă de pe un aerodrom situat pe teritoriul unui stat membru căruia i se aplică Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) sau zborurile care sosesc pe un astfel de aerodrom. Directiva 2003/87/CE se aplică fără distincție zborurilor efectuate în interiorul statelor membre și/sau țărilor din Spațiul Economic European și între acestea. În etapa actuală, normele respective se aplică atât cerințelor de monitorizare, raportare și verificare (MRV), cât și cerințelor de compensare.

(9)

Sub rezerva diferențelor notificate în conformitate cu Decizia (UE) 2018/2027, cerințele MRV care sunt prevăzute în anexa 16 volumul IV și care se aplică începând cu 1 ianuarie 2019 au fost încorporate în dreptul Uniunii prin Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2018/2066 (6) și (UE) 2018/2067 (7) ale Comisiei și prin Regulamentul delegat (UE) 2019/1603 al Comisiei (8). În temeiul regulamentelor menționate, datele privind emisiile înregistrate în etapa-pilot vor fi colectate și vor fi transmise Secretariatului OACI.

(10)

În conformitate cu partea II capitolul 3 punctele 3.1.3 și 3.2.1 și cu apendicele 1 din anexa 16 volumul IV, statele contractante au obligația de a notifica OACI, cu privire la decizia lor de participare voluntară sau de întrerupere a participării voluntare la CORSIA începând cu 1 ianuarie 2021. Statele contractante au de asemenea obligația de a notifica OACI cu privire la opțiunea pe care au selectat-o pentru calcularea, în perioada 2021-2023, a cerințelor de compensare care îi vizează pe operatorii de aeronave. Aceste state au obligația de a transmite notificările respective până la 30 iunie 2020.

(11)

Din aceste dispoziții rezultă că anumite efecte juridice ale anexei 16 volumul IV depind de transmiterea și de prevederile notificărilor relevante către OACI. Prin urmare, adoptarea unei poziții a Uniunii cu privire la astfel de notificări intră sub incidența articolului 218 alineatul (9) din TFUE.

(12)

În acest sens, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii, în cadrul OACI, având în vedere cerințele de notificare în temeiul anexei 16 volumul IV, în special deoarece participarea voluntară la CORSIA și alegerea opțiunii în conformitate cu punctul 3.2.1 din anexa 16 volumul IV poate influența în mod decisiv drepturile și obligațiile într-un domeniu reglementat de dreptul Uniunii, mai exact de Directiva 2003/87/CE și, într-o oarecare măsură, de Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliul (9).

(13)

Uniunea și statele membre au declarat (10) în mod repetat că sunt dispuse să participe la CORSIA începând de la 1 ianuarie 2021.

(14)

Participarea voluntară la CORSIA implică faptul că, în conformitate cu punctul 3.2.1 din anexa 16 volumul IV trebuie selectată o opțiune pentru calcularea, în perioada 2021-2023, a cerințelor de compensare care îi vizează pe operatorii de aeronave. În acest sens, este oportun ca respectivele calcule să fie efectuate pe baza emisiilor din anii 2021, 2022, respectiv 2023. Este probabil ca respectiva opțiune să implice avantaje sporite în domeniul mediului și în cel al transportului internațional, comparativ cu cealaltă opțiune disponibilă, și anume ca respectivele calcule să fie efectuate pe baza emisiilor din cursul anului 2020, întrucât este de așteptat ca emisiile generate de aviația internațională să fie mai ridicate în cursul anilor 2021, 2022 și 2023 decât în 2020, fapt ce va conduce la cerințe de compensare mai mari. Respectiva opțiune ar asigura totodată o continuitate sporită, ținând seama de faptul că, pentru anii începând cu 2024, punctul 3.2.2 din anexa 16 volumul IV prevede de asemenea ca respectivele calcule să fie efectuate pe baza emisiilor din anul respectiv.

(15)

Selectarea emisiilor pentru 2021, 2022 și, respectiv, 2023 pentru calcularea cerințelor de compensare ale operatorilor de aeronave s-ar aplica în perioada 2021-2023 tuturor operatorilor de aeronave care au fost atribuiți statului membru în cauză, în conformitate cu cea mai recentă ediție a documentului OACI intitulat „Atribuirea operatorilor de aeronave statelor în cadrul CORSIA” (11).

(16)

Cadrul Directivei 2003/87/CE diferă, în prezent, de anexa 16 volumul IV din anumite puncte de vedere. În temeiul articolului 28b alineatul (2) din Directiva 2003/87/CE, în termen de 12 luni de la adoptarea de către OACI a instrumentelor relevante și înainte ca CORSIA să devină operațională, Comisia prezintă un raport către Parlamentul European și Consiliu, în care să examineze modalități de punere în aplicare în dreptul Uniunii a acestor instrumente prin intermediul unei revizuiri a Directivei 2003/87/CE și în care să analizeze, printre altele, nivelul de ambiție și integritatea de mediu generală ale CORSIA, inclusiv nivelul de ambiție general în ceea ce privește obiectivele Acordului de la Paris, nivelul de participare, forța executorie a acesteia, transparența, sancțiunile pentru neconformare, procedurile de consultare a opiniei publice, calitatea creditelor de compensare, monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor, registrele, responsabilitatea, precum și normele privind utilizarea de biocarburanți. În temeiul articolului 28b alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE, raportul trebuie însoțit, după caz, de o propunere a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu de modificare, eliminare, prelungire sau înlocuire a derogărilor prevăzute la articolul 28a din directiva menționată, care este în concordanță cu angajamentul Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul întregii economii pentru 2030, cu scopul de a menține integritatea de mediu și eficacitatea acțiunilor Uniunii în domeniul climei.

(17)

Comisia nu a prezentat încă raportul. Prin urmare, Comisia trebuie să prezinte urgent raportul menționat la articolul 28b alineatul (2) din Directiva 2003/87/CE, însoțit de propunerea corespunzătoare către Parlamentul European și Consiliu, cât mai curând posibil și înainte de sfârșitul anului 2020.

(18)

În acest context, este necesar să se asigure faptul că diferențele actuale și posibilele diferențe viitoare dintre dreptul Uniunii și anexa 16 volumul IV sunt luate în considerare în mod corespunzător, în vederea menținerii, după caz, a cadrului juridic al Uniunii, inclusiv a latitudinii legiuitorului de a decide cu privire la viitoarea schemă a Uniunii aplicabilă domeniului în cauză.

(19)

Prin urmare, notificările relevante către OACI ar trebui să includă o trimitere la diferența notificată în conformitate cu Decizia (UE) 2018/2027, care se aplică chestiunilor ce fac obiectul participării voluntare. Întrucât o astfel de diferență, în măsura în care este încă relevantă, se referă doar la atribuirea de competențe statelor în ceea ce-i privește pe diferiții operatori, notificările relevante către OACI ar trebui să prevadă și posibilitatea notificării unor diferențe suplimentare.

(20)

Poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii în cadrul OACI ar trebui să fie exprimată de fiecare stat membru al Uniunii care este membru al OACI,

(1)

La 25 noiembrie 2005, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2005/889/PESC (1) care a instituit Misiunea de Asistență la Frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah).

(2)

La 28 iunie 2019, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2019/1115 (2) care a modificat Acțiunea comună 2005/889/PESC și a prelungit-o până la 30 iunie 2020.

(3)

La 16 aprilie 2020, Comitetul politic și de securitate (COPS) a convenit că, din cauza pandemiei provocate de COVID-19, EU BAM Rafah ar trebui prelungită, cu același mandat, pentru o perioadă suplimentară de 12 luni, și anume până la 30 iunie 2021, pornind de la premisa că misiunea va face obiectul unei reexaminări strategice de îndată ce circumstanțele vor permite acest lucru.

(4)

EU BAM Rafah ar trebui să beneficieze de o valoare de referință financiară pentru această nouă perioadă de un an.

(5)

Acțiunea comună 2005/889/PESC ar trebui modificată în consecință.

(6)

EU BAM Rafah se va desfășura în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea împiedica îndeplinirea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din tratat,

1.

La articolul 13 alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:

„Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente misiunii EU BAM Rafah în perioada 1 iulie 2020-30 iunie 2021 este de 2 180 000,00 EUR.”

2.

La articolul 16, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Expiră la 30 iunie 2021.”