Adăugarea titlurilor și a conținutului audio la filmele magice și clipurile storyboard în iMovie pe iPhone
Puteți adăuga text, alege un aranjament de titlu și adăuga muzică și voci din off la clipurile individuale din filmul magic sau proiectul storyboard.
Adăugarea unui aranjament de titlu la un clip
În aplicația iMovie de pe iPhone, deschideți filmul magic sau proiectul storyboard, apăsați clipul pe care doriți să îl editați, apoi apăsați .
Apăsați clipul, apoi apăsați butonul Titluri din partea de jos a ecranului.
Apăsați un aranjament de titlu, apoi apăsați OK.
Adăugarea textului la un clip
În aplicația iMovie de pe iPhone, deschideți filmul magic sau proiectul storyboard, apăsați clipul pe care doriți să îl editați, apoi apăsați .
Apăsați clipul, apoi apăsați butonul Text din partea de jos a ecranului.
Introduceți textul utilizând tastatura de pe ecran, apoi apăsați OK.
Adăugarea muzicii la un clip
În aplicația iMovie de pe iPhone, deschideți filmul magic sau proiectul storyboard, apăsați clipul pe care doriți să îl editați, apoi apăsați .
Apăsați clipul, apoi apăsați butonul Muzică din partea de jos a ecranului.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Selectați o coloană sonoră inclusă cu iMovie: Apăsați Coloane sonore, apoi apăsați coloana sonoră pe care doriți să o adăugați. Dacă vedeți o pictogramă Descărcare , mai întâi este descărcată coloana sonoră.
Selectați o melodie din biblioteca dvs. Muzică: Apăsați Muzica dvs., apăsați localizarea melodiei pe care doriți să o adăugați (Liste de redare, Albume, Artiști sau Melodii), apoi apăsați melodia.
Notă: Pentru a utiliza o melodie pe care ați achiziționat-o din iTunes Store în proiectul dvs., trebuie să dețineți drepturile de autor asupra melodiei sau să aveți permisiunea expresă din partea deținătorului drepturilor de autor. Pentru informații suplimentare, consultați contractul de licență software iMovie pentru iOS și iPadOS.
Alegeți un fișier muzical stocat pe dispozitiv: Apăsați Fișiere, răsfoiți până în locul în care se află fișierul cu melodia utilizând browserul Fișiere, apoi apăsați OK.
Apăsați butonul Adăugați muzică .
O bifă apare în stânga și numele melodiei și al artistului apar în dreapta.
Notă: Dacă alegeți un fișier muzical de pe dispozitivul dvs., acest pas nu este necesar.
Apăsați OK în partea de sus a ecranului.
Adăugarea unei voci din off la un clip
În aplicația iMovie de pe iPhone, deschideți filmul magic sau proiectul storyboard, apăsați clipul pe care doriți să îl editați, apoi apăsați .
Apăsați clipul, apoi apăsați butonul Voce din off din partea de jos a ecranului.
Trageți clipul pentru a poziționa capul de redare în locul unde doriți să înceapă vocea din off, apoi apăsați pe Înregistrați o nouă voce din off.
Verificați nivelul înregistrării la sonometrul de pe ecran; când nivelul este constant verde sau galben în timp ce vorbiți, apăsați pe Înregistrați.
După o numărătoare inversă de trei secunde, începe înregistrarea.
Pentru a opri înregistrarea, apăsați Opriți.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Ștergerea înregistrării și închiderea comenzilor de înregistrare: Apăsați Anulați.
Reînceperea numărătorii inverse și înregistrarea unui clip audio nou: Apăsați Repetați.
Ascultarea înregistrării: Apăsați Revizuiți.
Păstrarea înregistrării și adăugarea acesteia la proiectul dvs.: Apăsați Acceptați.
Ajustarea volumului unui clip
În aplicația iMovie de pe iPhone, deschideți filmul magic sau proiectul storyboard, apăsați clipul pe care doriți să îl editați, apoi apăsați .
Apăsați un clip cu audio, apoi apăsați butonul Volum din partea de jos a ecranului.
Trageți glisorul pentru a mări sau a reduce volumul.
Notă: În cazul în care clipul conține audio și filmul general are o coloană sonoră, apare un al doilea glisor. Utilizați glisorul Audio pentru a mări sau a reduce volumul clipului audio și utilizați glisorul Coloană sonoră pentru a mări sau a reduce volumul coloanei sonore pe durata clipului.
Când terminați de adăugat titlurile și conținutul audio, apăsați butonul Înapoi din partea de sus a ecranului.