Deschiderea aplicațiilor rapid pe Mac
MacBook Air-ul dvs. dispune de aplicații pentru tot ceea ce vă place să faceți: să navigați online, să vă verificați e-mailul, să partajați poze, să vă bucurați de filme etc.

Deschideți o aplicație. Faceți clic pe pictograma aplicației din Dock sau pe pictograma Launchpad din Dock, apoi faceți clic pe aplicația dorită. De asemenea, puteți căuta o aplicație cu ajutorul Spotlight, apoi o puteți deschide direct din rezultatele căutării cu Spotlight.
Solicitare Siri. Spuneți ceva precum: “Open Calculator.”
Organizați aplicații în Launchpad. Launchpad vă organizează aplicațiile într-o grilă. Trageți o aplicație într-un loc nou pentru a rearanja aplicațiile. Trageți o aplicație pe altă aplicație pentru a crea un dosar. Trageți mai multe aplicații în dosarul nou pentru a le adăuga. Pentru a elimina o aplicație dintr-un dosar, trageți-o afară.
Obțineți mai multe aplicații. Faceți clic pe pictograma App Store din Dock și căutați aplicațiile dorite. Aplicațiile pe care le descărcați din App Store apar automat în Launchpad. Pentru a obține rapid actualizări pentru aplicații și macOS, faceți clic pe Actualizări în App Store.
Aflați mai multe. Consultați articolul de asistență Apple Folosirea utilitarului Launchpad pe computerul Mac.