Autorizarea unui Mac pentru redarea cumpărăturilor din iTunes Store
Pentru a reda multe cumpărături din iTunes Store, trebuie să autorizați computerul dvs. utilizând ID-ul Apple și parola dvs. (Autorizarea ajută la protejarea drepturilor de autor pentru articolele cumpărate.)
Puteți să autorizați sau să retrageți autorizarea unui computer în orice moment.
Autorizarea unui computer pentru a reda cumpărăturile din iTunes Store
Puteți autoriza maximum cinci computere (Mac, PC sau ambele) deodată. Pentru redarea unui articol cumpărat pe un al șaselea computer, trebuie să retrageți autorizarea unuia dintre primele cinci. Un iPhone, iPad, iPod sau Apple TV nu este contorizat drept computer.
În aplicația Muzică de pe Mac, selectați Cont > Autorizări > Autorizează acest computer.
Dacă vi se solicită acest lucru, introduceți parola ID‑ului Apple pentru a confirma.
Retragerea autorizării unui computer
Asigurați-vă că ați retras autorizarea unui computer înainte de a-l vinde sau de a-l înstrăina. Acest lucru îl împiedică să mai fie contorizat drept computer autorizat și să mai redea cumpărăturile dvs. din iTunes Store.
În aplicația Muzică de pe Mac, selectați Cont > Autorizări > Retrage autorizarea acestui computer.
Dacă vi se solicită acest lucru, introduceți parola ID‑ului Apple.
Retragerea autorizării tuturor computerelor
Dacă ați uitat să retrageți autorizarea unui computer pe care nu-l mai dețineți și aveți cinci computere autorizate, puteți retrage autorizarea tuturor computerelor autorizate simultan. Puteți utiliza această metodă o dată pe an.
În aplicația Muzică de pe Mac, selectați Cont > Afișează contul meu, apoi autentificați-vă (dacă este necesar).
În dreapta, faceți clic pe Retrage toate autorizările.
Dacă aveți probleme cu retragerea autorizărilor pentru un computer, consultați articolul de asistență Apple Autorizarea sau retragerea autorizării pentru achiziții din iTunes Store de pe computer.