Modificarea preferințelor în Mail pe Mac
Utilizați Preferințe Mail pentru a modifica opțiunile conturilor de e-mail utilizate în Mail și pentru a lucra cu mesaje și cutii poștale.
În aplicația Mail pe Mac, selectați Mail > Preferințe, apoi faceți clic pe un panou de preferințe:
General: Modificați configurările, care variază de la frecvența cu care Mail verifică primirea mesajelor la tipurile de mesaje incluse în căutarea mesajelor în Mail.
Conturi: Adăugarea, ștergerea și dezactivarea conturilor de e-mail în Mail. Utilizați panoul Conduită cutii poștale pentru a modifica locul în care să stocați mesaje ciornă, trimise, spam, șterse și arhivate. Utilizați panoul Configurări server pentru a modifica opțiunile pentru serverele de primire și de expediere de e-mailuri.
Spam: Activați filtrul de spam, modificați configurările pentru a îmbunătăți filtrul și gestionați expeditorii blocați.
Fonturi și culori: Selectați fonturile și dimensiunile acestora utilizate pentru a afișa mesajele.
Vizualizare: Modificați configurările pentru a controla modul în care mesajele sunt afișate în fereastra de vizualizare Mesaj.
Compunere: Modificați configurările de compunere, adresare și răspuns la mesaje.
Semnături: Creați semnături care pot fi anexate automat mesajelor trimise.
Reguli: Creați reguli pentru diverse operațiuni, cum ar fi mutarea mesajelor de la o anumită persoană într-o cutie poștală, sau evidențierea mesajelor despre o petrecere de zi de naștere.
Pentru a afla despre opțiunile unui panou, faceți clic pe butonul Ajutor din partea de jos a panoului.