Adăugarea sau eliminarea conturilor în Notițe pe Mac
Dacă păstrați notițele în conturile internet (de exemplu, iCloud, Google, Yahoo sau AOL) puteți adăuga conturile respective la Notițe pe Mac.
De asemenea, puteți avea un cont de ID Apple gestionat de la școala sau firma dvs. care vă permite să păstrați notițele.
Notă: nu trebuie să aveți un cont internet pentru a utiliza Notițe. Puteți să stocați notițe doar pe Mac-ul dvs., dar acestea nu vor apărea pe celelalte dispozitive ale dvs.
Adăugarea unui cont
Pentru informații despre utilizarea iCloud cu Notițe, consultați Despre utilizarea notițelor iCloud. Pentru a adăuga alte tipuri de conturi, urmați acești pași:
În aplicația Notițe pe Mac, selectați Notițe > Conturi, apoi selectați un tip de cont.
Dacă nu vedeți tipul contului dvs., faceți clic pe Adaugă alt cont, apoi selectați contul.
Introduceți informațiile de cont și autentificați-vă.
Caseta de validare Notițe trebuie să fie selectată pentru cont.
Fiecare cont pe care îl adăugați este listat separat în bara laterală.
Asigurați-vă că ați configurat dispozitivul iPhone, iPad și iPod touch să utilizeze același conturi de notițe, astfel încât notițele dvs. să se actualizeze pe toate dispozitivele dvs. Apple. Consultați secțiunea “Configurarea și primii pași“ a manualului de utilizare pentru iPhone, iPad sau iPod touch. Pentru un dispozitiv care nu utilizează ultima versiune de iOS sau iPadOS, descărcați manualul de utilizare de pe site-ul manualelor din Asistență Apple.
Încetarea temporară a utilizării unui cont
În aplicația Notițe pe Mac, selectați Notițe > Conturi.
Selectați contul, apoi deselectați caseta de validare Notițe.
Notițele contului nu sunt disponibile până ce nu bifați opțiunea din nou.
Pentru a utiliza contul din nou în Notițe, selectați caseta de validare Notițe.
Eliminarea unui cont
În aplicația Notițe pe Mac, selectați Notițe > Conturi.
Selectați contul și faceți clic pe butonul Elimină .
Atunci când eliminați un cont, notițele contului se șterg și nu mai sunt disponibile pe Mac-ul respectiv. Copiile notițelor rămân în contul dvs. internet (de exemplu, pe iCloud.com sau Yahoo) și pe orice alte dispozitive pe care le-ați configurat deja.
Sfat: dacă utilizați Handoff, puteți comuta între Mac-ul dvs. și alte dispozitive în timp ce creați, modificați sau vizualizați notițe. Pentru a deschide o notiță livrată pe Mac-ul dvs., faceți clic pe pictograma Handoff pentru Notițe care apare în Dock.