Corectarea cuvintelor scrise greșit
Multe aplicații macOS, precum TextEdit și Mail, pot să identifice cuvintele ortografiate greșit pe măsură ce scrieți și să sugereze corecturi.
Notă: VO reprezintă modificatorul VoiceOver.
Utilizarea corectării ortografice automate
Când VoiceOver anunță un cuvânt ortografiat greșit, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Pentru a permite corectarea automată a cuvântului, scrieți în continuare.
Dacă verificatorul ortografic nu poate corecta cuvântul, îl subliniază cu roșu. Puteți verifica documentul pentru a corecta manual aceste greșeli de ortografie.
Pentru a selecta o corectare sugerată, apăsați tasta Săgeată jos, apoi apăsați tasta Săgeată stânga sau Săgeată dreapta până când auziți sugestia pe care doriți să o utilizați. Apoi, apăsați pe Retur.
Pentru a ieși din sugestii fără a selecta una, apăsați tasta Escape, Fn-Tab sau pe tasta Săgeată sus.
Pentru a reveni la ortografierea inițială a unui cuvânt care a fost corectat automat, navigați la cuvânt, poziționați punctul de inserare după cuvânt, apăsați tasta Săgeată jos pentru a trece la ortografierea inițială, apoi apăsați bara Spațiu pentru a o selecta.
Dacă nu doriți corectare ortografică automată, selectați Editare > Ortografie și gramatică, apoi deselectați comanda Corectează ortografia automat (dacă este disponibilă).
Corectarea ortografică manuală
Dacă decideţi să nu utilizați corectarea ortografică automată sau dacă un document conține cuvinte scrise greșit pentru care corectorul ortografic nu poate sugera o corectare, puteți revizui și corecta cuvintele scrise greșit manual.
Sfat: Rotorul afișează o listă cu toate cuvintele ortografiate greșit într-un document, astfel încât să puteți accesa rapid fiecare cuvânt și să-l corectați. Pentru a utiliza lista de cuvinte ortografiate greșit, apăsați VO-U pentru a deschide Rotorul, apoi apăsați tasta Săgeată stânga sau Săgeată dreapta până când auziți Ortografiat greșit.
Navigaţi la primul cuvânt scris greșit și apăsați Comandă-;.
Pentru a auzi cuvântul enunțat pe litere, apăsați VO-W-W.
În cazul în care cuvântul nu este în realitate ortografiat greșit, apăsați Comandă-; până când auziți un cuvânt care trebuie să fie corectat.
Pentru a deschide un meniu de scurtături de sugestii, dicționare și altele, apăsați VO-Shift-M.
Navigați la varianta de scriere pe care doriți să o utilizați, apoi apăsați VO-Spațiu pentru a o selecta.
Dacă nu auziți o variantă de corectare acceptabilă, apăsați tasta Escape sau Fn-Tab, apăsați VO-Shift-F4 pentru a muta cursorul VoiceOver la cuvântul scris greșit, apoi introduceți modificările pe care doriți să le faceți.
Pentru a modifica modul în care VoiceOver anunţă cuvintele scrise greşit, deschideți Utilitar VoiceOver (apăsați VO-F8 după deschiderea VoiceOver), faceți clic pe Detaliere, apoi faceți clic pe Text.