Mențiuni nutriționale și de sănătate

Producătorii și importatorii sunt autorizați să promoveze beneficiile nutriționale și/sau în materie de sănătate ale produselor lor alimentare, dacă:

  • beneficiile sunt dovedite științific
  • se respectă normele UE în ceea ce privește etichetarea, prezentarea și publicitatea

Mențiunile nutriționale și de sănătate nu pot:

  • să fie false, ambigue sau înșelătoare
  • să pună sub semnul întrebării siguranța sau adecvarea nutrițională a altor produse alimentare
  • să încurajeze sau să tolereze consumul în exces al unui produs alimentar
  • să declare sau să sugereze faptul că o dietă echilibrată nu poate, în sine, să furnizeze cantități adecvate de nutrienți
  • să facă afirmații care provoacă teamă în rândul consumatorilor

Producătorii și importatorii trebuie să dețină (și să prezinte autorităților naționale, la cerere) documentația științifică pe care se bazează afirmațiile referitoare la produs.

Mențiunile nutriționale

Legislația UE autorizează anumite mențiuni nutriționale, pe care aveți dreptul de a le utiliza dacă:

  • puteți dovedi că produsul respectă definiția oficială
  • produsul îndeplinește condițiile necesare pentru a justifica mențiunea nutrițională (exemplu: mențiunea „fără sare" poate fi utilizată numai în cazul în care produsul conține mai puțin de 0,005 g de sodiu la 100 g)

Mențiunile nutriționale autorizate de legislația UE

Mențiunile de sănătate

O listă actualizată periodic a mențiunilor de sănătate autorizate și neautorizate este disponibilă în Registrul mențiunilor nutriționale și de sănătate al UE en . Întreprinderile din sectorul alimentar care își desfășoară activitatea în UE pot utiliza mențiunile de sănătate autorizate numai dacă respectă cerințele specifice și generale. Autoritățile naționale monitorizează utilizarea mențiunilor prin intermediul inspecțiilor și al legislației.

Autorizarea mențiunilor noi

Doriți să utilizați o mențiune care nu figurează încă în Registrul mențiunilor nutriționale și de sănătate al UE? Întreprinderea dumneavoastră poate solicita autorizarea: informațiile pe care trebuie să le furnizați sunt enumerate la articolul 15 din Regulamentul UE . Informații suplimentare privind procedura de autorizare sunt disponibile pe portalul Comisiei Europene privind produsele alimentare en .

Informații necesare pentru cererile de mențiuni nutriționale și de sănătate

Autoritățile naționale pentru depunerea cererilor privind mențiunile nutriționale și de sănătate PDF en

Dispoziții referitoare la etichetare

Puteți utiliza mențiunea de sănătate numai dacă o afișați – pe eticheta, în prezentarea și publicitatea produsului – împreună cu următoarele informații:

  • o mențiune care indică importanța unei alimentații echilibrate și a unui stil de viață sănătos
  • cantitatea de produs alimentar și modelul de consum de care este nevoie pentru a obține efectul benefic menționat (de exemplu, „30 g de nuci consumate pe zi vor îmbunătăți elasticitatea vaselor sanguine")
  • după caz, o mențiune adresată persoanelor care ar trebui să evite produsul alimentar în cauză (de exemplu, „nerecomandat femeilor însărcinate sau care alăptează")
  • un avertisment adecvat pentru produsele care sunt susceptibile de a prezenta un risc de sănătate, dacă sunt consumate în exces.

Mai multe informaţii

Legislația UE

Aveți nevoie de ajutorul serviciilor de asistență?

Contactați serviciile specializate de asistență

Aveți întrebări despre desfășurarea unei activități economice la nivel transfrontalier, de exemplu exportul sau extinderea în altă țară din UE? Dacă da, Enterprise Europe Network (Enterprise Europe Network) vă poate oferi consiliere gratuită.

Puteți utiliza instrument de găsire servicii de asistență pentru a găsi ajutorul potrivit pentru dumneavoastră.

Ultima verificare: 15/03/2024
Partajați această pagină
  翻译: